ICCJ. Decizia nr. 3363/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3363/2008
Dosar nr. 3104/3/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 8106 din 14 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea în pretenţii promovată de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, în contradictor cu pârâta R.B. SA ca prescrisă pentru pretenţiile aferente anului 2002 şi ca neîntemeiată pentru restul pretenţiilor, respingându-se ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că părţile au încheiat un contract de asociere în participaţiune în anul 1992 pentru terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie, punere în funcţiune şi exploatarea blocului din ansamblul L. pe toată perioada existenţei construcţiei însă pârâta a vândut o parte din spaţiu la persoane fizice în baza OUG nr. 106/2001 a predat 168 mp reprezentând spaţii bancare şi folosinţa terenului aferent statului prin administratorul RA A.P.P.S. iar prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat în 2003 a transmis către SC R. SRL proprietatea asupra imobilului din Bucureşti şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent.
Faţă de faptul că reclamanta nu a depus un mod de calcul al pretenţiilor pentru anul 2003, pentru anul 2002 acestea fiind prescrise şi cum majorările şi penalităţile au fost prevăzute pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 3 şi art. 10 din contract iar nu pentru neplata unei taxe de concesiune, art. 2, acţiunea a fost respinsă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 34 din 23 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamant.
Criticile apelantei cu privire la greşita admitere a excepţiei prescripţiei faţă de caracterul bugetar al creanţei şi greşita respingere a pretenţiilor cu titlu de taxă de concesiune pentru anii 2002 - 2003 precum şi a majorărilor şi penalităţilor actualizate până la 31 decembrie 2005 care îşi au temeiul în art. 4 din contract au fost înlăturate de instanţa de apel.
În considerentele deciziei s-a reţinut că temeiul juridic indicat de reclamantă în acţiune este art. 969 C. civ., iar prin contractul de asociere părţile nu s-au angajat în raporturi fiscale ci contractuale, de natură comercială.
RA I. a fost desfiinţată şi patrimoniul fiind preluat de reclamantă, obligaţia de plată a taxei de concesiune a fost absorbită de aceasta iar prin vânzarea spaţiilor cu destinaţia de locuinţă de către pârâtă s-a transmis şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent acestor spaţii aşa încât pârâta nu mai este nici titulara obligaţiei de plată a taxei de concesiune transmisă odată cu vânzarea fiecărui spaţiu deţinut în parte.
Prin legea de privatizare a B.A. suprafaţa de 168,5 mp reprezentând spaţii bancare şi folosinţa a 55,13 mp teren aferent au trecut în proprietatea statutului prin administrator RA A.P.P.S. iar ulterior prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat de pârâtă cu SC R. SRL autentificat la 6 octombrie 2003 s-a transmis acesteia proprietatea asupra blocului şi dreptul de folosinţă asupra terenului.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii, pentru motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul critică calificarea creanţei ca fiind comercială iar nu fiscală şi deci greşita admitere a excepţiei prescripţiei iar pe fond greşita interpretare a consecinţelor preluării patrimoniului RA I. întrucât cota de aport nu se identifică cu taxa de concesiune iar la încasarea taxei de concesiune este îndreptăţit chiar şi în contextul reţinut de Decizia atacată, al vânzării imobilului ce face obiectul contractului de asociere.
Intimata R.B. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului întrucât contractul de asociere a încetat prin preluarea de către aceasta a cotei reclamantei aşa încât deţinând 100% din suprafaţa utilă a blocului din ansamblul dobândit, ulterior a înstrăinat în totalitate construcţia: unor persoane fizice, Statului Român şi SC R. SRL aşa încât obligaţia de plată a redevenţei a rămas fără suport contractual, Decizia atacată fiind corectă sub toate aspectele criticate.
În subsidiar invocă „un motiv de ordine publică" şi anume lipsa calităţii procesuale active a recurentului întrucât nu este titularul dreptului dedus judecăţii.
Recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Prin acţiunea formulată reclamantul recurent a investit instanţa cu o acţiune în pretenţii izvorâte din executarea contractului de asociere în participaţiune din 17 martie 1992 încheiat între RA I. şi fosta B.A., în prezent R.B. SA având ca obiect terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatarea distinctă de către părţi a blocului din ansamblul L., sector 3.
Sumele de bani au fost solicitate cu titlu de taxa de concesiune aferentă perioadei 2002 – 2003 şi de majorări şi penalităţi de întârziere actualizate până la data de 31 decembrie 2005.
Părţile s-au mai judecat pentru pretenţii datorate cu acelaşi titlu şi generate de acelaşi contract în aceleaşi condiţii pentru o perioadă anterioară, respectiv 2000 – 30 noiembrie 2002, acţiunea reclamantului fiind soluţionată prin sentinţa nr. 2030 la 11 februarie 2004 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, definitivă prin Decizia nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, şi irevocabilă prin Decizia nr. 5736 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Primăria Bucureşti.
Substituind motivarea sentinţei prin Decizia nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, suscitată, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că obligaţia de plată având ca obiect plata redevenţei pentru teren, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente nu există întrucât: „Prin preluarea patrimoniului RA I. a intervenit o confuziune a patrimoniilor celor două structuri, astfel încât a dispărut obligaţia asumată de apelanta R.B. SA de a suporta cota de aport a RA I." şi se continuă: „Din moment ce apelanta R.B. SA nu mai este proprietara spaţiilor din bloc, nu mai este nici titulara obligaţiei de plată a taxei de concesiune, transmise fracţionat, odată cu vânzarea fiecărui apartament în parte.
Aşadar, statuându-se irevocabil printr-o hotărâre opozabilă ambelor părţi că obligaţia contractuală nu mai există motiv pentru care pretenţiile solicitate de reclamant pentru o perioadă anterioară celei din cauza de faţă au fost respinse, pretenţiile cu acelaşi titlu pentru perioada consecutivă având ca izvor aceeaşi obligaţie constatată inexistentă, solicitate de acelaşi reclamant în contradictor cu aceeaşi pârâtă şi care fac obiectul cauzei de faţă, sunt fără suport juridic, context în care niciuna din criticile recurentului nu pot fi primite.
Drept urmare, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată sub aspectul soluţiei pronunţate.
Faţă de soluţia dată recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată în subsidiar de intimată prin întâmpinare, este fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 34 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3362/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3364/2008. Comercial → |
|---|
