ICCJ. Decizia nr. 3372/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3372/2008
Dosar nr. 3905/3/2006
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 8979 din 29 iunie 2007 a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române, invocată de pârâtă şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC A.G.P.I. SRL cu sediul social în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii D. SAS cu sediul social în Franţa şi J.A. cu domiciliul în Piteşti, judeţul Argeş.
În fundamentarea acestei soluţii, s-a reţinut că, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a fost luată în consideraţie cu prioritate excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române în soluţionarea cauzei, unită cu fondul.
Între părţi au existat relaţii comerciale în formă simplificată, constând într-un contract de vânzare - cumpărare prin care SC A.G.P.I. SRL a achiziţionat la societatea franceză D. SAS, prin reprezentantul său d-nul J.A. o combină agricolă. În baza facturii pro forma emisă la data de 27 iunie 2005, reclamanta a acceptat oferta de achiziţionare a combinei agricole la preţul de 14.500 euro, avansul în cuantum de 8.000 euro fiind achitat prin dispoziţie de plată externă.
La data de 19 iulie 2005 a mai fost achitat pârâtului J.A. suma de 6.500 euro, la sosirea combinei în vama Piteşti, iar la data de 3 august 2005 diferenţa de preţ.
Reclamanta a susţinut, că la momentul punerii în funcţiune a combinei a constatat numeroase vicii, care o fac improprie folosirii, situaţie notificată societăţii pârâte.
Factura pro forma, acceptată de societatea reclamantă prin plată, era însoţită de condiţiile generale de vânzare ale societăţii vânzătoare D. SAS şi comunicate la data de 27 iunie 2005.
Privitor condiţiilor generale de vânzare, instanţa competentă la soluţionarea litigiilor dintre părţi este Tribunalul de Comerţ de la domiciliul vânzătorului, legea aplicabilă fiind cea franceză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 179 din 22 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A.G.P.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 8979 din 29 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate în esenţă, toate argumentele primei instanţe.
Împotriva deciziei comerciale nr. 179 din 22 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.G.P.I. SRL Bucureşti, care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie această hotărâre judecătorească, în principal fiind aplicată greşit legea, întrucât au fost ignorate dispoziţiile art. 148, art. 149 pct. 1 şi 4 din Legea nr. 105/1992 vizând regulile de competenţă jurisdicţională.
Mai mult, din documentul de livrare datat 13 iulie 2005, utilajul agricol trebuia livrat în Bucureşti, România, situaţie în care instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 89 lit. b) raportat la art. 149 pct. 4 din Legea nr. 105/1992 stabilind ca lege aplicabilă litigiului legea română şi pe cale de consecinţă competenţa de soluţionare a instanţelor române. În final s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între părţile litigante, aşa cum susţin fără nici o rezervă acestea, a existat un contract de vânzare - cumpărare având ca obiect achiziţionarea de la societatea franceză D. SAS a unei combine agricole, cu masa de 5,18 m, având un preţ total de 14.500 euro.
Din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta, potrivit facturii pro forma comunicată prin fax la data de 27 iunie 2005 a acceptat oferta de achiziţionare a combinei respective, iar la data de 27 iunie 2005, prin dispoziţie de plată externă a fost plătit avansul de 8.000 euro, operaţie efectuată prin B.C.R., sucursala sector 1 Bucureşti.
Nu poate fi primită critica expusă de recurentă în dezvoltarea motivelor de recurs, conform căreia s-a apreciat greşit de instanţele judecătoreşti anterioare că SC A.G.P.I. SRL şi-a însuşit condiţiile generale de vânzare şi competenţa instanţei de la domiciliul vânzătorului, nefiind administrate probe indubitabile care să conducă la exprimarea acordului expres în această direcţie.
Din verificarea facturii pro forma, apare fără echivoc, că ea cuprinde şi specificaţia că pe verso, sunt menţionate condiţiile generale de vânzare, cu atât mai mult, cu cât plăţile ulterioare efectuate de reclamantă, conturează acordul de voinţă al părţilor pentru oferta lansată de pârâtă. Jurisdicţia, în acest caz este prevăzută expres şi ea revine Tribunalului de Comerţ din raza domiciliului concesionarului vânzător, respectiv instanţelor franceze.
La rândul său, cadrul legal instituit de reglementările cuprinse în Legea nr. 105/1992 cu privire la raporturile de drept internaţional privat, stipulează potrivit art. 77 şi art. 78, că în lipsa unei legi alese conform art. 73, contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse. Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul său, în lipsă, reşedinţa, ori fondul de comerţ sau sediul statutar.
Prin prestaţie caracteristică se înţelege şi prestaţia părţii care, în temeiul unui contract translativ, precum vânzarea sau altele similare, înstrăinează un bun mobil.
Din această perspectivă, corect a fost dată eficienţă juridică dispoziţiilor art. 157 din Legea nr. 105/1992 în concordanţă cu care, instanţa sesizată, va verifica chiar din oficiu, competenţa sa de a soluţiona procesul privind raporturi de drept internaţional privat şi, în cazul în care nu este competentă nici ea şi nicio altă instanţă română, să respingă cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.G.P.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 179 din 22 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în cauză neregăsindu-se nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.G.P.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 179 din 22 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3373/2008. Comercial → |
|---|
