ICCJ. Decizia nr. 3373/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3373/2008

Dosar nr. 4278/86/2006

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc, prin Primar, a solicitat instanţei să dispună evacuarea pârâtei SC B.N. SRL Câmpulung Moldovenesc, din spaţiul pe care îl deţine în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, şi să oblige pârâta la plata sumei de 123.209 lei reprezentând daune, majorări de întârziere şi penalităţi pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 30 septembrie 2006.

Prin sentinţa nr. 3231 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.

Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamant, iar prin Decizia nr. 67 din 26 mai 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul şi a schimbat sentinţa instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că între părţi a intervenit contractul de închiriere din 5 ianuarie 1999 urmat de contractul de închiriere din 9 aprilie 2002, prin care reclamantul a închiriat pârâtei spaţiul comercial situat în Câmpulung Moldovenesc, perioada de închiriere expirând la 31 decembrie 2002. Potrivit art. 6 lit. b) din contractul de închiriere, pârâta avea obligaţia să comunice proprietarului suprafaţa locativă ce urmează a fi eliberată, cu cel puţin 10 zile înainte de data eliberării şi să o predea în stare de folosinţă.

A mai reţinut instanţa de apel că pârâta nu numai că nu a înştiinţat reclamantul cu 10 zile înaintea datei eliberării spaţiului, dar a continuat să ocupe acest spaţiu şi după data expirării contractului, fapt demonstrat prin cererea de cumpărare a spaţiului, în baza Legii nr. 550/2002, care impune condiţia deţinerii spaţiului comercial a cărui cumpărare se solicită şi totodată, achitarea contravalorii chiriei la zi.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC B.N. SRL Câmpulung Moldovenesc, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în totalitate a deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.

În argumentarea motivului invocat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, având în vedere că reclamantul nu a produs nici o probă cu privire la ocuparea fără drept a imobilului şi că reclamantul însuşi nu ar avea un titlu pentru spaţiul comercial în litigiu. A mai susţinut recurenta că şi în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la daune, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, pe de o parte, pentru că nu s-a făcut dovada ocupării imobilului, iar pe de altă parte, pentru că deşi acţiunea era întemeiată pe răspunderea contractuală, instanţa a admis pretenţiile reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ., fără a mai face vreo referire la art. 1437 şi art. 1452 C. civ. O altă critică formulată de către recurentă, vizează împrejurarea că, în speţă, nu a operat tacita relocaţiune, astfel încât contractul şi-a încetat valabilitatea la data de 31 decembrie 2002.

Pentru motivele arătate, recurenta a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., impune obligaţia pentru recurentă de a demonstra lipsa temeiului legal sau aplicarea greşită a legii. Din examinarea susţinerilor recurentei, se observă că deşi aceasta a invocat motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., singura critică ce poate fi analizată prin prisma acestui motiv de nelegalitate, se referă la motivarea instanţei de apel, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ., care în opinia recurentei ar fi greşită, având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii era întemeiată pe răspunderea contractuală.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că acţiunea introductivă de instanţă a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., astfel încât critica recurentei, pe acest aspect se dovedeşte a fi nefondată, având în vedere că soluţia instanţei de apel face referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., reţinându-se că pârâta a deţinut spaţiul comercial fără ca între părţi să existe un contract de închiriere.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi din motivarea deciziei recurate, instanţa de judecată a reţinut în mod judicios că la expirarea contractului de închiriere, pârâta nu numai că nu a înştiinţat reclamantul de intenţia de a preda spaţiul, dar în fapt nici nu a procedat la eliberarea acestuia şi nici nu a încheiat un act de predare - primire. De asemenea, nici critica privitoare la absenţa unui just titlu al reclamantului nu este fondată, având în vedere că instanţa de apel face referire la împrejurarea că pârâta, şi nu reclamantul, a deţinut spaţiul comercial fără nici un titlu şi pe cale de consecinţă, a admis acţiunea în evacuare.

Problema încetării contractului de închiriere şi deţinerea în continuare a spaţiului comercial de către pârâtă, fără a avea un titlu, este pe deplin clarificată de către instanţa de apel, ce a avut în vedere atât inexistenţa unui act de predare - primire, cât şi demersurile făcute de pârâtă în vederea cumpărării bunului imobil, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 550/2002.

Aşa fiind, constatând că nu sunt motive pentru a se reţine încălcarea sau aplicarea greşită a legii, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC B.N. SRL Câmpulung Moldovenesc, împotriva deciziei nr. 67 din 26 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3373/2008. Comercial