ICCJ. Decizia nr. 3384/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3384/2008

Dosar nr. 241/1259/2007

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Piteşti prin sentinţa civilă nr. 971 din 3 martie 2006 a respins cererea formulată şi completată de reclamanta SC M.C. SRL cu sediul social în comuna Merişani, sat Vărzaru, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul S.V. domiciliat în comuna Merişani, judeţul Argeş.

A fost admisă cererea de intervenţie de interes propriu formulată de SC M.P.D.D. SRL cu sediul social în comuna Miceşti, judeţul Argeş.

A fost obligată reclamanta să emită factură fiscală pe numele pârâtului care să ateste transferul în patrimoniul acesteia din urmă al dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca R., conform contractului încheiat la data de 12 august 2002.

Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin Decizia nr. 724 din 6 noiembrie 2006 a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeş, cu motivarea că natura comercială a raportului dedus judecăţii rezultă din chiar actul întocmit, bunul face parte din fondul de comerţ şi este destinat activităţii comerciale.

Tribunalul Comercial Argeş prin Decizia nr. 2/AC din 18 ianuarie 2007 a admis apelul formulat de apelanta SC M.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 971 din 3 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Piteşti, a anulat această hotărâre şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă.

Prin sentinţa comercială nr. 388/C din 5 aprilie 2007 Tribunalul Comercial Argeş a respins cererea reclamantei SC M.C. SRL Merişani împotriva pârâtului S.V., aşa cum a fost completată şi a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M.P.D.D. SRL Miceşti, în sensul că a obligat reclamanta să emită factură fiscală pe numele pârâtului care să ateste transferul în patrimoniul acestuia al dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca R.

În fundamentarea acestei soluţii, s-a reţinut, în principal, că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, contractul de vânzare - cumpărare din 12 august 2008 şi pe cale de consecinţă contractul subsecvent încheiat la 20 iulie 2004 sunt acte valabil încheiate cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond cerute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ. a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M.P.D.D. SRL.

Cum titularul autovehiculului este o societate comercială, respectiv reclamanta, aceasta va fi obligată să emită factură fiscală pe numele pârâtului pentru a fi întocmită complet documentaţia privind înstrăinarea şi înmatricularea în circulaţie a bunului pe numele noului dobânditor. Oricum, lipsa facturii fiscale care ar fi trebuit întocmită la 12 august 2002 odată cu încheierea contractului de vânzare - cumpărare nu reprezintă o condiţie ad validitatem a actului de înstrăinare şi nu afectează în niciun mod transferul dreptului de proprietate, având în vedere natura de bun mobil a autovehiculului.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 74/A-C din 27 iunie 2007 a admis apelul formulat de SC M.C. SRL împotriva sentinţei nr. 388/C din 5 aprilie 2007 a Tribunalului Comercial Argeş şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins cererea de intervenţie şi a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A fost menţinută în rest sentinţa atacată.

Împotriva deciziei nr. 74/A-C din 27 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta SC M.C. SRL care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza în fond ă fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată.

Din conţinutul acţiunii precizate la termenul din 23 septembrie 2005, SC M.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.V., constatare nulităţii contractului de vânzare - cumpărare a autovehiculului R., desfiinţarea acestui contract şi constatarea dreptului său de proprietate asupra respectivului autovehicul, precum şi obligarea pârâtului la restituirea unor bunuri mobile.

Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei, apare fără echivoc, că la data de 12 august 2002 a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, între SC M.C. SRL, în calitatea de vânzător şi S.V. în calitatea de cumpărător, pentru autovehiculul marca R., având elemente de identificare descrise în acest act. Prin libera lor manifestare de voinţă, părţile au precizat că preţul tranzacţiei este de 120.000.000 lei, fiind menţionat cu această ocazie că vânzătorul a primit preţul şi cumpărătorul a primit vehiculul, cheile, fişa de înmatriculare şi cartea de identitate.

Nu poate fi primită apărarea recurentei în sensul că actul descris anterior, prin care a fost înstrăinat bunul, este caracterizat ca fictiv, nefiind plătită în mod efectiv suma de bani specificată în contract şi neputând astfel opera transferul de proprietate.

Exercitând un rol activ, cu respectarea în egală măsură a drepturilor procesuale, pe baza unui probatoriu complet, concretizat prin administrarea de interogatorii, acte şi martori, a fost stabilită o corectă situaţie de fapt şi de drept, care a condus, aşa cum au reţinut instanţele la o reală transmitere a dreptului de proprietate asupra autovehiculului în litigiu. Mai mult, chiar dacă nu a fost întocmită factura şi chitanţa fiscală, sau nu s-a procedat la radierea de pe numele primului proprietar la cel care a dobândit bunul, urmat de o preluare în evidenţele fiscale sânt împrejurări care nu pot afecta esenţa actului juridic încheiat de părţi.

Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL împotriva deciziei nr. 74/A-C din 27 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC M.P.D.D. SRL cu sediul social în Miceşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Merişani, împotriva deciziei nr. 74/A-C din 27 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Obligă recurenta la 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC M.P.D.D. SRL Miceşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3384/2008. Comercial