ICCJ. Decizia nr. 3397/2008. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3397/2008
Dosar nr. 7154/111/2006
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii I.M.S. şi I.D. au chemat în judecată societatea L.M. SRL şi au solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Oradea Str. Republicii, Judeţ Bihor, cu motivarea că după împlinirea termenului locaţiunii stipulată în contractul de închiriere nr. 36/2005, pârâta a refuzat să elibereze spaţiul. Acţiunea a fost ulterior precizată de reclamanţi care, la data de 17 octombrie 2007, au solicitat să se constate încetat de drept contractul de comodat încheiat la data de 22 octombrie 2004, să se constate încetate efectele contractului de închiriere nr. 36 din 21 decembrie 2005 prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat şi să se dispună evacuarea pârâtei din imobil. În drept au fost invocate prevederile art. 969, 1560, 1436 C. civ., iar în fapt s-a susţinut că de principiu un contract de comodat nu poate dura la infinit în condiţiile în care între părţi a intervenit un alt raport juridic constând în închirierea spaţiului ceea ce înseamnă, potrivit reclamanţilor, că efectele primului contract au fost anulate. Cum cel de-al doilea contract a ajuns la termen au solicitat evacuarea pârâtei din spaţiu pentru lipsa titlului.
În cauză pârâta L.M. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca reclamanţii să fie obligaţi la plata sumei de 71.626 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor utile şi necesare efectuate în imobilul din str. Republicii şi instituirea unui drept de retenţie până la plata integrală a acestei sume.
Sentinţa nr. 1376/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia comercială.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bihor, care după examinarea contractului de comodat şi a contractului de închiriere a constatat că spaţiul a fost deţinut de pârâtă mai întâi în baza contractului de comodat încheiat la 22 decembrie 2004 şi apoi în baza contractului de închiriere cu durata până la 30 noiembrie 2006. Prin încheierea celui de-al doilea contract instanţa de fond a tras concluzia că folosinţa gratuită a spaţiului rezultând din comodat a încetat la data de 1 decembrie 2005 în urma locaţiunii convenite prin contractul nr. 36/2005. În aceste condiţii în care locaţiunea a încetat prin ajungerea la termenul stipulat (de un an), acţiunea principală a fost apreciată ca întemeiată, şi ca urmare, s-a constatat încetarea efectelor ambelor contracte şi cum spaţiul era deţinut fără titlu s-a dispus evacuarea pârâtei din imobil. Cererea reconvenţională prin care s-a solicitat de pârâtă obligarea reclamanţilor la plata investiţiilor făcute în imobil a fost respinsă ca neîntemeiată. Concluziile expertizei efectuată în cauză, au fost interpretate de instanţa de fond, în sensul că lucrările efectuate în imobil erau necesare spaţiului doar pentru funcţionarea ca laborator astfel că s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1447 C. civ., cu consecinţa că pretenţiile pârâtei pentru plata sumei de 71.626 Ron au fost respinse.
Decizia nr. 4 din 25 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială.
Sentinţa primei instanţe a fost apelată de pârâta SC L.M. SRL în partea care priveşte respingerea pretenţiilor din cererea reconvenţională cu consecinţa nerecunoaşterii unui drept de retenţie în favoarea sa până la plata de către reclamanţi a cheltuielilor ocazionate de amenajarea spaţiului.
Examinând cererea reconvenţională prin prisma criticilor aduse sentinţei, instanţa de apel a reţinut că lucrările efectuate în imobil s-au bazat pe un proiect de execuţie pentru care reclamanţii şi-au dat acordul astfel că în raport de concluziile expertizei care a determinat costul lucrărilor precum şi de faptul că pârâta a ridicat unele investiţii din imobil suma de plată a fost redusă la 12.414 Ron faţă de suma pretinsă prin cererea reconvenţională. Solicitarea de a se institui un drept de retenţie a fost respinsă constatându-se că pârâta nu are posesia imobilului iar suma de plată sub aspectul cuantumului nu justifică un astfel de drept.
În consecinţă, pentru toate aceste motive, apelul SC L.M. SRL a fost admis, iar sentinţa nr. 1376 din 24 octombrie 2007 a fost modificată în parte în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale şi a obligării reclamanţilor la plata sumei de 12.414 Ron contravaloare investiţii cu 1.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea a compensat cheltuielile de judecată din apel şi a obligat apelanta la plata sumei de 1.000 lei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Recursul declarat de reclamanţii I.M.S., I.D. şi pârâta SC L.M. SRL Oradea.
1. Reclamanţii au solicitat prin recursul declarat împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel, ca soluţia să fie modificată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC L.M. SRL şi menţinerea sentinţei fondului prin care s-a respins cererea reconvenţională. În drept, au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora au susţinut că în mod greşit s-a dispus obligarea lor la plata sumei de 12.414 lei deoarece această sumă nu a fost plătită de apelantă societăţii care s-a ocupat cu lucrările de reparaţii pentru schimbarea destinaţiei imobilului, din spaţiu de locuit în laboratoare medicale.
În sprijinul acestor susţineri au făcut trimitere la concluziile expertizei şi la răspunsul la obiecţiuni din care rezultă că toate facturile pentru plata acelor lucrări au fost achitate de reclamanţi şi nu de apelanta-pârâtă.
În continuare recurenţii au arătat că în realitate din costul total al lucrărilor s-a achitat de pârâtă numai o parte din sumă, că restul sumei a fost achitată de reclamanţi situaţie care îi îndreptăţeşte să susţină că obligarea lor la 12.414 lei înseamnă de fapt o plată nedatorată.
În fine au susţinut că nu au fost respectate nici prevederile art. 28 din contractul de închiriere, potrivit cărora la expirarea locaţiunii pârâta avea obligaţia să predea bunul închiriat în starea în care l-a primit ceea ce înseamnă că toate cheltuielile pentru a readuce spaţiul la starea iniţială erau în sarcina chiriaşului. În drept au invocat art. 969 C. civ., pentru a susţine că s-au încălcat clauzele contractului de închiriere.
2. Pârâta SC L.M. SRL Oradea prin recursul său a criticat decizia pronunţată în soluţionarea apelului pentru motivul că nu i s-a admis în totalitate cererea reconvenţională pentru suma de 71.626 lei, la care şi-a limitat pretenţiile potrivit raportului de expertiză suplimentar. A mai susţinut că instanţa de apel a făcut confuzie între lucrările nedecontate stabilite de expertiză cu lucrările nedecontate între părţi, acesta fiind motivul pentru care suma solicitată prin cererea reconvenţională a fost redusă la 12.414 lei.
Pârâta recurentă a criticat şi respingerea capătului de cerere reconvenţional prin care s-a cerut instituirea unui drept de retenţie exprimându-şi dezacordul în legătură cu faptul că instanţa a reţinut că nu se află în posesia imobilului, or, în opinia sa, aceeaşi instanţă trebuia să observe că a fost evacuat provizoriu din imobil şi că pe rolul judecătoriei se află o cauză privind întoarcerea executării care a fost suspendată până la soluţionarea acestui litigiu.
În consecinţă, faţă de motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea în întregime a cererii reconvenţionale cu acordarea integrală a sumei solicitate aşa cum a fost precizată şi a cheltuielilor de judecată.
Examinarea motivelor de recurs
1. Recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., care nu au fost argumentate separat în fapt şi în drept, cerinţă impusă de art. 3021 lit. c) raportată la art. 304 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 1-9.
Din rezumarea motivelor de recurs formulate de reclamanţi rezultă cu evidenţă că s-au formulat critici pe cuantumul sumei acordate în reconvenţională aceasta fiind o chestiune de netemeinicie care vizează aprecierea probelor, în alte cuvinte, fondul litigiului. Întrucât recursul, astfel cum este reglementat în Titlul V intitulat „Căile extraordinare de atac” este cale extraordinară de atac, regulile care reglementează promovarea şi susţinerea acestuia trebuie respectate întocmai. În alţi termeni nu este suficient să fie indicat un motiv de nelegalitate fără ca acesta să fie dezvoltat şi argumentat pentru fiecare situaţie în parte aşa cum sunt prevăzute expres în pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
În concret recurenţii au invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care poate fi susţinut atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Dacă s-ar face totuşi o examinare a legalităţii sentinţei din acest punct de vedere, fără să se ţină seama de faptul că nu a fost argumentat de recurenţi în mod distinct şi în limitele sale, s-ar constata că litigiul îşi are izvorul în cele două contracte de comodat şi de închiriere pe care instanţele le-au examinat şi au stabilit corect care sunt obligaţiile ce derivă din acestea în raport de obiectul acţiunii principale şi al cererii reconvenţionale.
Prin urmare, nu se poate reţine că acest motiv poate să constituie temei pentru modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel. Mai mult trebuie reţinut că verificările sub aspectul costului lucrărilor şi al plăţilor s-au efectuat prin expertize de specialitate aşa încât recurenta avea la îndemână căile procedurale instituite de art. 208 şi urm. C. proc. civ., pentru lămurirea definitivă a acestor chestiuni care vizează judecata în fond.
Al doilea motiv invocat de recurenţi vizează aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici acest motiv nu a fost dezvoltat şi argumentat în litera pct. 9, întrucât din considerentele recursului se poate observa că nu s-a arătat în ce constă aplicarea greşită a legii.
Dacă nelegalitatea soluţiei ar fi examinată sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 969 C. civ., care dau putere de lege convenţiilor legal făcute încă nu s-ar putea reţine că soluţia din apel a încălcat convenţia părţilor. Mai este de reţinut că în faţa instanţei de fond nu a fost formulată o astfel de cerere care să se încadreze în prevederile art. 28 din contract iar expertiza efectuată în cauză a relevat starea imobilului, toate aceste chestiuni ţinând în realitate de fondul litigiului şi nu de nelegalitatea soluţiei ca rezultat al aplicării greşite a legii. Examinarea acestei critici în recurs ar duce la încălcarea principiului „non omisso medio”.
Dacă se admite totuşi că în apărare, faţă de pretenţiile din cererea reconvenţională, s-a făcut trimitere la art. 28 din contractul de închiriere, critica nu va putea fi reţinută întrucât această clauză care se referă la obligaţia locatarului de predare a spaţiului cu toate accesoriile în starea în care au fost primite vizează acţiunea principală. Distinct de faptul că aceste prevederi nu puteau fi valorificate decât prin acţiunea principală, aşa cum s-a arătat deja, ca apărări aceste susţineri nu pot să înlăture constatările expertizei în legătură cu cuantumul sumei datorate prin admiterea în parte a cererii reconvenţionale. Se poate reţine însă că argumentele în legătură cu nepredarea spaţiului în condiţiile art. 28 din contract au fost avute în vedere (alături de alte condiţii) pentru înlăturarea cererii privind instituirea dreptului de retenţie asupra spaţiului.
Având în vedere că nici această critică nu poate fi reţinută, conform art. 312 C. proc. civ., recursul reclamanţilor va fi respins.
2. Recursul pârâtei a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., fără ca aceste motive să fie argumentate distinct pentru a se putea realiza controlul legalităţii deciziei pronunţată de instanţa de apel. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanţa să procedeze la o analiză a situaţiei de fapt care a constituit fundamentul aplicării legii, aşa încât nemulţumirea exprimată în argumentarea recursului nu se supune exigenţelor dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., prin care se dispune că modificarea sau casarea hotărârii poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate.
După cum rezultă din prima critică, recurenta contestă cuantumul sumei reţinută ca fiind datorată urmare admiterii cererii reconvenţionale şi a examinării expertizei şi răspunsului la obiecţiuni or, această chestiune nu vizează nelegalitatea ci netemeinicia soluţiei din apel. Această critică nu poate fi încadrată în niciunul din motivele arătate de recurenta aşa încât critica nu va fi reţinută. Mai trebuie subliniat faptul că instanţa de apel s-a bazat în stabilirea sumei datorate pe răspunsul la obiecţiuni şi că aceste aspecte legate de modul de determinare a costului lucrărilor puteau fi lămurite în fond potrivit dispoziţiilor art. 208 şi urm. C. proc. civ.
Nici susţinerile privind neacordarea dreptului de retenţie nu vor fi reţinute întrucât nu s-a arătat în concret în ce constă nelegalitatea soluţiei, care sunt dispoziţiile legale încălcate şi argumentele care susţin o astfel de apreciere. În fine, cererea pentru întoarcerea executării care face obiectul altui dosar, invocată de recurentă, în prezenta cauză, nu prezintă nicio relevanţă pentru soluţionare acestui recurs câtă vreme nu au fost invocate şi argumentate motivele de nelegalitate pe care s-a întemeiat cererea.
În acord cu argumentele de mai sus care duc la concluzia că s-au invocat chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate nici consideraţiile recurentei în legătură cu faptul că i se cuvin cheltuielile de judecată în integralitatea lor nu se vor reţine.
În plus, trebuie reţinut că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, aşa încât dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., avute în vedere de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu au fost încălcate. Sub aspectul actului dedus judecăţii, instanţa a dat interpretarea cuvenită clauzelor contractului fără să aplice greşit legea (art. 969 C. civ.), aşa încât nici punctele 8 şi 9 C. proc. civ., nu se pot reţine în sprijinul criticilor, de altfel neargumentate de recurentă, în condiţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanţii I.M., I.D. şi pârâta SC L.M. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 29/C/2008-A din 25 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3395/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3403/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
