ICCJ. Decizia nr. 3410/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3410/2008
Dosar nr. 6244/1/2007
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2008
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I - Prin acţiunea introductivă înregistrată, la data de 8 iulie 2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL să se constate: nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare datat 22 aprilie 1999, pentru inexistenţa consimţământului; să se constate plata lucrului nedatorat, prin emiterea biletelor la ordin din data de 2 aprilie 2003 şi respectiv nulitatea biletelor la ordin emise din eroare.
În motivare reclamanta a susţinut că a iniţiat o serie de relaţii comerciale de vânzare-cumpărare cu pârâta, derulate sub forma livrării mărfii însoţită de factură şi că urmare unor neconcordanţe privind sumele restante existente în evidenţele contabile ale părţilor s-a încercat clarificarea situaţiei, ocazie cu care a constatat caracterul fals al contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 22 aprilie 1999, care nu poartă semnătura reprezentanţilor societăţii, aşa încât emiterea biletelor la ordin pentru suma de 70.000 euro este rezultatul erorii de fapt asupra raporturilor cu pârâta.
II - Prin sentinţa comercială nr. 1299 din 22 martie 2005, Tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că vânzarea-cumpărarea comercială ca operaţiune juridică se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind supusă unei condiţii de formă necesară pentru validitatea acesteia, iar probele administrate în cauză relevă că deşi lipseşte semnătura reprezentantului legal al reclamantei din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare acest fapt nu este de natură să afecteze validitatea contractului câtă vreme consimţământul reclamantei la încheierea şi apoi derularea contractului a fost dovedit, mărfurile ce au făcut obiectul contractului fiind livrate către reclamantă. Totodată, instanţa reţine că reprezentantul legal al reclamantei, la data de 2 aprilie 2003, prin semnarea procesului verbal autentificat sub nr. 614 recunoaşte că datorează pârâtei suma de 69.824,96 euro reprezentând debit restant constituit din executarea contractului comercial de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 1999.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să se constate plata lucrului nedatorat tribunalul apreciază că cererea reclamantei întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă, partea având la îndemână calea unei acţiuni în realizare.
Referitor la anularea biletelor de ordin instanţa apreciază că acestea având un caracter autonom şi independent, nu pot fi anulate pentru vicii care vizează raportul juridic fundamental.
III - Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefundat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 826 pronunţată la 14 decembrie 2005.
Răspunzând motivelor de apel circumscrise celor trei capete de cerere din acţiunea introductivă, instanţa de control judiciar confirmă ca legale şi temeinice dezlegările în fapt şi în drept statuate de tribunal.
Distinct de argumentele primei instanţe, curtea de apel subliniază că lipsa semnăturii reprezentantului legal al societăţii nu poate constitui motiv de nulitate absolută deoarece nu semnifică absenţa totală a consimţământului în sensul falsei reprezentări asupra naturii actului ce se încheie, cu atât mai mult cu cât, în cauză raporturile comerciale pot fi dovedite şi prin acte şi fapte ulterioare.
Cu privire la plata nedatorată, instanţa de apel reţine că susţinerea reclamantei, de a schimba temeiul cererii, calificând-o ca o îmbogăţire fără justă cauză, nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
IV - Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la data de 20 februarie 2006 solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică şi pe fond admiterea cererii introductive astfel cum cererea a fost precizată.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii sub următoarele aspecte:
- au fost nesocotite dispoziţiile art. 35 C. com. şi art. 46 deoarece nu s-a susţinut că nu s-au derulat raporturi comerciale, ci că nu s-a încheiat nici un contract scris, operaţiunile desfăşurându-se strict pe bază de facturi şi avize de expediţie, interesul constatării nulităţii absolute a contractului scris, în sensul de instrumentum rezidă în existenţa în cuprinsul său a unei clauze penale şi o clauză compromisorie pe care nu le-au convenit;
- constatarea plăţii nedatorate s-a bazat pe faptul că datoria nu există, astfel că plata s-a făcut din eroare, neexistând facturi fiscale acceptate;
- biletele la ordin emise din eroare au la bază un act juridic lovit de nulitate absolută, iar instanţa în mod eronat a apreciat caracterul lor autonom, ele neputând fi rupte din contextul actului de conciliere fiind menţionate expres în procesul verbal de conciliere din 2 aprilie 2003.
Prin decizia nr. 2375 din data de 27 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei comerciale nr. 826/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, constatând că recurenta nu a depus până la termen taxa judiciară de timbru datorată în cuantum de 51.500 lei.
V - Împotriva acestei decizii recurenta reclamantă a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza 1 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1590 din data de 9 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de recurenta reclamantă prin lichidator judiciar (urmare deschiderii procedurii insolvenţei faţă de această societate) a anulat decizia atacată stabilind termen pentru judecarea recursului. Înalta Curte a reţinut că motivul invocat de reclamantă privind faptul că dovezile de plată a taxei de timbru şi timbru judiciar se aflau la dosar se înscrie în noţiunea de greşeală materială prevăzute de art. 318 teza 1 C. proc. civ.
VI - Examinând recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva hotărârii pronunţate în apel, Înalta Curte constată că motivele invocate astfel cum au fost argumentate nu impun concluzia încălcării sau aplicării greşite a legii, pentru considerentele ce urmează:
1. Cu privire la nesocotirea dispoziţiilor art. 35 şi 46 C. com., referitoare la încheierea contractelor sinalagmatice între persoanele depărtate şi la proba obligaţiilor comerciale, recurenta nu relevă în ce a constat încălcarea acestor dispoziţii, de vreme ce în expunerea acestei critici, recurenta arată in terminis că nu contestă faptul existenţei unor raporturi comerciale de vânzare-cumpărare derulate cu pârâta-intimată.
Or, în cauză, ambele instanţe au statuat corect în raport de dispoziţiile art. 1295 C. civ. şi art. 46 C. com., că vânzarea cumpărarea comercială se încheie prin simplu acord de voinţă al părţilor contractante nefiind supusă unei condiţii de formă cerută ad probationem, iar probele administrate potrivit cu art. 46 C. com., dovedesc existenţa consimţământului reprezentanţilor legali ai reclamantei recurente la încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială.
În alţi termeni, lipsa semnăturii reprezentantului legal al reclamantei pe contractul scris nu este de natură să afecteze validitatea contractului de vânzare-cumpărare de vreme ce probele au demonstrat existenţa consimţământului reclamantei, la derularea raporturilor comerciale de vânzare-cumpărare.
Susţinerea recurentei, în sensul că are interes să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare scris, ca instrumentum, deoarece conţine clauze cu care nu a fost de acord, constituie o modificare a cererii introductive ce nu poate fi primită şi examinată în această fază procesuală conform art. 132 C. proc. civ.
2. Critica cu privire la constatarea plăţii nedatorarte, are un caracter pur formal deoarece nu se referă la soluţia adoptată pe acest capăt de cerere în sensul respingerii ca inadmisibil, având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., în condiţiile în care partea poate cere realizarea dreptului.
3. Principiul anulării actului subsecvent ca o consecinţă a anulării actului juridic principal nu se aplică în cazul biletului la ordin dat fiind caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale, autonome şi independente faţă de raportul juridic fundamental care i-a dat naştere şi faţă de care se comportă ca o obligaţie de sine stătătoare. Altfel spus posesorul legitim al titlului de valoare îşi exercită dreptul şi emitentul titlului execută obligaţia în temeiul titlului, şi nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului.
Caracterul autonom al obligaţiilor cambiale face ca posibilităţile de apărare ale debitorului să fie mai restrânse decât în dreptul comun, în acest sens art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin astfel cum a fost modificată, prevede expres excepţiile pe care debitorul le poate opune posesorului cambiei pe calea acţiunii cambiale sau opoziţiei.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL Focşani prin lichidator judiciar I.V. împotriva deciziei comerciale nr. 826 din 14 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3403/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3425/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
