ICCJ. Decizia nr. 3405/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3405/2008
Dosar nr. 8013/2/2007
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 15 noiembrie 2007, R.S. şi R.T. au formulat, în contradictoriu cu A.V.A.S. contestaţia la executarea silită pornită de intimata prin somaţia transmisă cu adresa nr. 13222 din 22 octombrie 2007 pentru o creanţă consolidată de 9.546,36 DOLARI S.U.A.
În motivare, contestatorii au arătat sub un prim aspect că au garantat cu contractul de garanţie imobiliară nr. 1608 din 16 martie 1994 autentificat de notariatul de Stat Galaţi, restituirea unui împrumut de 35 milioane lei vechi acordat de B.A. SA numitului C.E., care era la acea dată administrator la SC S.P. SRL.
Potrivit susţinerilor contestatorilor, creanţa neperformantă deţinută de B.A. SA faţă de societatea susmenţionată a fost preluată de A.V.A.S. în baza contractului de cesiune nr. 724075 din 2 decembrie 1999, dar în această situaţie, intimata A.V.A.S. nu deţine împotriva lor nici un titlu deoarece, prin contractul de garanţie imobiliară consimţit au garantat împrumutul acordat lui C.E.
Sub un al doilea aspect, contestatoarei susţin că, în ipoteza în care s-ar considera că au garantat creditul acordat de Banca Agricolă prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 societăţii comerciale SC S.P. SRL, a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
II. Prin sentinţa comercială nr. 41 din data 3 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia la executare formulată de cei doi contestatori şi în consecinţă a anulat formele de executare şi executarea silită pornită de intimata A.V.A.S. în temeiul contractului de credit nr. 5/1994 şi a contractului de garanţie imobiliară nr. 1611 din 16 martie 1994.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contractul de cesiune de creanţă nr. 724075 din 2 decembrie 1999 şi actul adiţional încheiat la 17 decembrie 1999, A.V.A.S. a preluat de la B.A. SA creanţa în valoare de 20.979,75 Ron reprezentând credit neperformant acordat prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 SC S.P. SRL şi garantat cu contractul de garanţie imobiliară nr. 1611 din 16 martie 1994 consimţit de contestatori.
Cedentul, B.A. SA a obţinut titlul executor împotriva debitorului principal SC S.P. SRL prin sentinţa nr. 272 din 22 aprilie 1996 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi a început urmărirea silită împotriva cogaranţilor N.Z. şi N.M., iar prin încheierea din 22 februarie 1999 a Judecătoriei Tecuci s-a dispus închiderea vânzării urmare neprezentării niciunui ofertant.
Ulterior acestui act de executare, nu a mai fost reluată executarea silită împotriva debitorului principal sau împotriva cogaranţilor, astfel că a operat perimarea executării în condiţiile art. 389 C. proc. civ., termenul de 6 luni împlinindu-se la 22 august 1999 şi în consecinţă la data de 2 decembrie 1999 creanţa preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune nr. 724075 era prescrisă.
Totodată, instanţa constată că faţă de dispoziţiile art. 1776 C. civ., cu privire la specializarea ipotecii, în contractul de garanţie nr. 1611/1994 nu se menţionează contractul de credit garantat; ca debitor figurând C.E., în timp ce creanţa preluată de A.V.A.S. rezultă din contractul nr. 5 din 28 februarie 1994 privind un împrumut acordat societăţii comerciale, aşa încât şi sub acest aspect nu există un titlu executoriu valabil, raportat la creanţa cesionată.
III. Împotriva acestei sentinţe intimata A.V.A.S. a declarat recurs la data de 6 mai 2008, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare formulate de cei doi contestatori.
În dezvoltarea recursului, recurenta a susţinut că, în cauză nu a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, urmare actelor de întrerupere a cursului prescripţiei, acte care s-au efectuat atât înainte de preluarea creanţei cât şi după acest moment, constând în acte de recunoaştere a datoriei de către debitor, acte de întrerupere a cursului prescripţiei aparţinând creditorului şi deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare.
Potrivit susţinerilor recurentei, prin nota de constatare din 10 octombrie 1995 debitorul s-a angajat să achite datoria începând cu 30 noiembrie 1995, ceea ce semnifică o prorogare a scadenţei la 30 noiembrie 1995, iar prin înscrisurile încheiate între bancă şi debitor la 6 noiembrie 1998 şi 21 mai 1999, de recunoaştere a datoriei, cursul prescripţiei a fost întrerupt.
La data de 11 noiembrie 1996 B.A. a solicitat executarea silită a debitorului formându-se dosar de executare 4977/1997 al Judecătoriei Tecuci, iar la 22 februarie 1999 s-a dispus închiderea procedurii prin executarea garanţiei aparţinând cogaranţilor N.Z. şi N.M.
La data de 20 noiembrie 2005 s-a deschis împotriva debitoarei procedura insolvenţei, iar prin hotărârea nr. 1362 din 7 decembrie 2007 a Tribunalului Galaţi, s-a dispus închiderea procedurii astfel că un nou termen de prescripţie a început să curgă după data de 7 decembrie 2007.
Concluzionând, recurenta susţine că în raport de întreruperea cursului prescripţiei dovedită cu înscrisurile depuse, şi în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente, la data preluării creanţei prin contractul de cesiune, aceasta nu era prescrisă.
Cu privire la perimarea executării silite pornite de A.V.A.S., dispoziţiile art. 387 şi 389 C. proc. civ., nu se aplică atunci când legea încuviinţează executarea silită fără somaţie, iar conform dispoziţiilor legii speciale O.U.G. nr. 51/1998 republicată, executarea silită de către autoritate începe prin comunicarea titlului executoriu, fără nici o formalitate, ceea ce în cauză s-a realizat.
Asupra recursului
Examinând sentinţa atacată în contextul criticilor formulate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., care îşi găsesc aplicarea în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Chestiunea dedusă judecăţii, de a cărei dezlegare depinde soluţionarea cauzei priveşte caracterul prescris sau viabil al creanţei la momentul preluării de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 724075 din 2 decembrie 1999.
2. Potrivit recurentei titlurile de creanţă cedate prin contractul de cesiune sunt reprezentate de contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 şi un număr de patru contracte de garanţie imobiliară consimţite de garanţii C.E., C.L., L.S., N.Z., N.M. şi R.S. şi R.T. pentru aceiaşi datorie, respectiv creditul acordat de fosta B.A. SA societăţii comerciale SC S.P. SRL.
Conform contractului de credit nr. 5/1994 şi graficului de acordare şi rambursare a creditului, anexă la contract, ultima rată scadentă era la 21 septembrie 1995.
3. Termenul de prescripţie pentru această creanţă este cel prevăzut de Decretul 167/1958, de trei ani, şi începe să curgă, conform art. 7 din actul normativ, de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În raport de scadenţa ultimei rate, 21 septembrie 1995, termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la 21 septembrie 1998.
4. Recunoaşterea debitorului făcută în nota de constatare din 10 octombrie 1995 a avut ca efect întreruperea cursului prescripţiei conform art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958, cu consecinţa începerii curgerii unui nou termen de prescripţie de 3 ani, care s-a împlinit la 10 octombrie 1998.
5. Cu privire la celelalte recunoaşteri de datorie, invocate de recurentă cu referire la notele de constatare din 6 noiembrie 1998, 21 mai 1999 şi 15 iulie 1995, din înscrisurile susmenţionate nu rezultă caracterul neechivoc al recunoaşterii datoriei, pentru a le conferi efectul întrerupător al cursului prescripţiei distinct de faptul că sunt făcute după data de 10 octombrie 1998 când cursul prescripţiei se împlinise.
6. Referitor la întreruperea cursului prescripţiei prin fapta creditorului, respectiv cererea de executare silită formulată de B.A. la data de 11 octombrie 1996 împotriva cogaranţilor N.Z. şi N.M. susţinerea recurentei se vădeşte nefondată.
Prin încheierea din 22 februarie 1997, Judecătoria Tecuci a dispus închiderea vânzării bunului imobil aparţinând cogaranţilor N. în temeiul art. 533 pct. 1 C. proc. civ., constatându-se că la licitaţia organizată nu s-a prezentat nici un ofertant.
Cum ulterior acestui act de executare, nu a fost reluată executarea, în condiţiile stipulate de art. 3716 alin. (1) C. proc. civ., a operat perimarea de drept a executării potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ.
După art. 389 alin. (1) C. proc. civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept.
Ca atare, executarea începută la 11 octombrie 1996 s-a perimat la data de 22 august 1999, iar potrivit art. 4052 alin. (3) C. proc. civ., o cerere de executare care s-a perimat nu poate avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei.
Susţinerea recurentei în sensul că dispoziţiile art. 387 şi 389 C. proc. civ., nu îi sunt aplicabile, deoarece reglementările cuprinse în legea specială O.U.G. nr. 5/1998 privind executarea silită stabilesc în art. 41 că executarea silită întreprinsă de A.V.A.S. se face fără nici o formalitate, respectiv fără somaţia prevăzută de dreptul comun, este fără relevanţă, în analiza de faţă, deoarece perimarea a vizat executarea pornită de Banca Agricolă căreia îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile susmenţionate, executarea fiind derulată anterior preluării creanţei de către A.V.A.S.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a reţinut că recurenta la data de 2 decembrie 1999 prin contractul de cesiune nr. 724075 a preluat o creanţă prescrisă, şi pe cale de consecinţă nu se poate prevala de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.
În sfârşit, faţă de constatările susmenţionate, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare la data de 20 octombrie 2005 este fără efect sub aspectul întreruperii cursului prescripţiei, de vreme ce la data preluării creanţei, 2 decembrie 1999, aceasta era prescrisă.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 41 din 3 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3402/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 3406/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
