ICCJ. Decizia nr. 3296/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3296/2008
Dosar nr. 884/63/2006
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SA CRAIOVA a chemat în judecată C.L.M. Craiova şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 2622,39 mp situat în Craiova, Str. Popoveni pe care se află amplasată unitatea 551 cu motivarea că terenul nu face parte din domeniul public şi că se află în folosinţa sa din anul 1981. Reclamanta şi-a motivat şi interesul în promovarea acţiunii în sensul că obţinerea dreptului de folosinţă ar duce la o mai bună delimitare ce i-ar permite să-l întreţină în concordanţă cu obiectul său de activitate. În drept a fost invocat art. 111 C. proc. civ.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 1640 din 17 aprilie 2007, a admis acţiunea şi a constatat dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 2622,39 mp, pe care se află amplasată unitatea 551.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a preluat toate activele fostei SC A. SA inclusiv unitatea 551 situată pe terenul în litigiu, că dreptul de folosinţă nu este contestat şi că terenul nu face parte din domeniul public sau privat al localităţii şi astfel a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 111 C. proc. civ.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova care, prin decizia nr. 215 din 8 octombrie 2007, a respins, ca nefundat, apelul pârâtului C.L.M. Craiova. Prin apel a fost contestată suprafaţa asupra căreia s-a constatat dreptul de folosinţă, apelanta referindu-se la o adresă din 6 aprilie 1976 prin care fostul C.P.M. Craiova a transmis în folosinţă I.C.S.M.A. Craiova numai suprafaţa de 500 mp situată în târgul de săptămână şi nu suprafaţa de 2622,39 mp cât s-a solicitat prin acţiune. De asemenea, a susţinut că reclamanta trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de H.G. nr. 834/1991 şi nu procedura prevăzută de art. 111 C. proc. civ.
Criticile aduse sentinţei au fost respinse, instanţa de apel apreciind că după constatarea în instanţă a dreptului de folosinţă asupra terenului, reclamanta se va adresa autorităţii administraţiei publice judeţene conform H.G. nr. 834/1991. A fost respinsă şi critica referitoare la suprafaţa pentru care s-a constatat dreptul de folosinţă pe considerentul că probele au demonstrat că suprafaţa pe care se află amplasată unitatea nr. 551 este de 2622,39 mp.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs P.M. Craiova ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 şi 159 C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susţinut că acţiunea în constatare are un caracter eminamente civil chiar dacă una dintre părţi este comerciant, că prin derogare de la art. 21 C. proc. civ., acţiunea în constatare trebuia introdusă la Judecătorie.
A doua critică se referă la cadrul procesual reglementat de art. 111 C. proc. civ., care în opinia recurentului nu a fost bine stabilit pentru că nu s-a observat un lucru esenţial şi anume că s-a cerut instanţei să facă aprecieri asupra unor situaţii de fapt, prin aprecieri subiective fără motivare în drept. Acţiunea în constatare a mai susţinut recurenta potrivit art. 111 C. proc. civ., are caracter subsidiar în raport de posibilităţile legale aflate la dispoziţia intimatei pentru a-şi realiza drepturile în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 adresându-se autorităţii administrative publice judeţene.
În continuare, faţă de adresa Primăriei Craiova prin care s-a atestat că terenul în litigiu nu aparţine domeniului public sau privat al municipiului, recurentul a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a C.L. Craiova. A mai arătat că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă faptul că terenul aparţine domeniului public al Municipiului Craiova şi nici că autoritatea locală chemată în judecată, a contestat dreptul de folosinţă.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a fost argumentat de recurentă cu referire la art. 1169 C. civ. şi art. 112 alin. (5) C. proc. civ., concluzia acesteia fiind aceea că situaţia juridică a terenului nu a fost lămurită şi că sarcina probei îi revenea reclamantei, iar instanţele anterioare a trecut peste aceste prevederi neţinând seama de reglementările din H.G. nr. 834/1991, prin care se stipulează că situaţia juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale la data înfiinţării lor se determină prin decizia autorităţii administrative publice judeţene căreia trebuia să i se adreseze intimata.
Pentru aceste motive a solicitat ca hotărârile anterior pronunţate să fie modificate în sensul respingerii acţiunii întrucât s-au încălcat prevederile mai sus evocate.
Recursul este fondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., vizează situaţia când „hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe”. În argumentarea acestui motiv recurenta a avut în vedere caracterul acţiunii, care în opinia sa este civil cât şi recomandarea cuprinsă în Circularea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 85145/1993, pe care o consideră derogare de la normele de competenţă prevăzute de art. 21 C. proc. civ.
Critica este nefondată. Este evident că art. 304 alin. (3) C. proc. civ., are în vedere pronunţarea unei hotărâri de către instanţa necompetentă fără să distingă după natura litigiului sau a normelor de competenţă încălcate. Încălcarea competenţei „altei instanţe” potrivit recurentei s-a săvârşit de tribunal, care a judecat în primă instanţă acţiunea în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 137, 159 C. proc. civ., pentru că nu a observat că judecătoria era instanţa de drept comun. Susţinerea recurentei se bazează pe faptul că acţiunea în constatare în sine este eminamente civilă şi nu comercială, astfel că soluţionarea acesteia revenea în competenţă judecătoriei ca instanţă de drept comun. Înalta Curte faţă de aceste susţineri va reţine că în principiu, acţiunea în constatare se adresează instanţei competente să judece o astfel de cerere după natura litigiului dedus judecăţii. În cazul de faţă s-a pus în discuţie un drept care se referă la bunurile din patrimoniul social, astfel că, natura comercială a litigiului se deduce din aceste împrejurări care trebuie raportate la prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C. com. Contrariul, şi anume că bunul nu serveşte activităţii comerciale nu a fost dovedit de recurentă pentru ca o astfel de prezumţie să fie înlăturată aşa încât nu se poate reţine caracterul „eminamente civil” al litigiului.
În al doilea rând dispoziţiile care reglementează competenţa instanţelor, nu pot fi modificate printr-o Circulară a unui minister, astfel că nici din acest punct de vedere critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., nu va fi primită.
2. Examenul de legalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă impune verificarea reglementărilor H.G. nr. 834/1991 şi ale art. 111 C. proc. civ.
Astfel, H.G. nr. 834/1991 oferă societăţilor comerciale procedura de urmat pentru clarificarea situaţiei juridice a terenurilor aflate în patrimoniul lor. În art. 1 se stipulează expres să „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale se determină de organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort sau de către autoritatea administrativă publică judeţeană, după caz. În continuare acelaşi act normativ prin art. 5 stabileşte obligaţia aceloraşi organe care, potrivit legii îndeplinesc atribuţiile menţionate mai sus, de a elibera societăţilor comerciale, certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit modelului şi criteriilor de stabilire şi evaluare aprobate de M.E.F. împreună cu M.L.P.A.T.
În fine, hotărârea mai stabileşte că rapoartele de evaluare se anexează documentaţiilor care se înaintează în scopul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Din reglementările de mai sus ca de altfel din întreg conţinutul H.G. nr. 834/1991 rezultă că procedura clarificării situaţiei juridice a terenurilor se desfăşoară în faţa autorităţilor administrative fără ca aceasta să fie precedată de o hotărâre judecătorească aşa cum s-a reţinut greşit, în alţi termeni, prin soluţiile pronunţate, acest lucru fiind şi de neconceput de vreme ce în privinţa terenurilor s-a stabilit obligaţia părţilor interesate de a se adresa autorităţilor administrative care au atribuţii în legătură cu verificarea situaţiilor terenurilor şi emiterea titlurilor de proprietate.
Distinct de aceste considerente mai trebuie reţinut că cererile în constatare au ca scop recunoaşterea dreptului sau confirmarea lui, drept care nu poate fi privit în afara unui raport juridic concret .
În acest sens este de remarcat faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă că folosinţa terenului în discuţie a fost contestată de pârâta recurentă sau tulburată de aceasta, ci doar că terenurile sale se învecinează cu terenurile intimatei.
În consecinţă, acţiunea în constatare prevăzută de art. 111 C. proc. civ., nu poate să servească, chiar dacă hotărârile pronunţate în soluţionarea acestor acţiuni nu sunt titluri executorii, la asigurarea unor dovezi în scopul de a urma apoi calea administrativă pentru obţinerea titlurilor asupra terenurilor în discuţie.
Prin urmare, nu se impune ca intimata să încerce să-şi dovedească dreptul de folosinţă faţă de recurentă. De asemenea, intimata nu se află nici în situaţia în care recurenta trebuie să-i recunoască dreptul, în mod preventiv, înainte de a se adresa autorităţilor administrative publice numite prin H.G. nr. 834/1991 din moment ce folosinţa nu i-a fost tulburată sau pusă la îndoială.
În fine, în niciuna din ipotezele menţionate mai sus nu se poate reţine împrejurarea că prin atitudinea recurentei, intimata a fost constrânsă să-şi valorifice imediat dreptul de folosinţă asupra terenurilor sau mai bine-zis să solicite constatarea acestui drept. Or, în aceste condiţii interesul unei astfel de acţiuni în constatare nu apare ca născut şi actual ci numai eventual.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, şi având în vedere că reclamanta are la îndemână calea administrativă pentru realizarea dreptului, în mod greşit s-a admis acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. Aşa fiind potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis iar decizia modificată în sensul dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta P.M. Craiova.
Modifică decizia nr. 215 din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, admite apelul pârâtei, schimbă sentinţa civilă nr. 1640 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA CRAIOVA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3295/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 3402/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
---|