ICCJ. Decizia nr. 3423/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3423/2008
Dosar nr. 632/88/2006
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1513 din 17 septembrie 2007, Tribunalul Tulcea a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R. SA – U.R. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii P.M. Tulcea, C.L. Tulcea, D.Î.A.P. Tulcea şi M. Tulcea prin C.L. Tulcea; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a P.M. Tulcea şi a D.Î.A.P. Tulcea şi a respins acţiunea formulată împotriva acestor două pârâte pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A obligat pârâta M. Tulcea prin C.L. Tulcea să permită reclamantei instalarea, întreţinerea, înlocuirea şi mutarea oricăror elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice, inclusiv suporturile şi celelalte facilităţi necesare pentru susţinerea acestora, precum şi punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice (drept de acces conform O.U.G. nr. 79/2002) pe, deasupra, în sau sub imobilele aparţinând domeniului public şi privat al M. Tulcea individualizate prin locaţii şi suprafaţă în raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expert M.R. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A obligat reclamanta să plătească pârâtei M. Tulcea prin C.L. Tulcea suma de 9079,44 lei/lună cu titlu de preţ, reprezentând contravaloarea folosinţei imobilelor (drept de acces) nominalizate în raportul de expertiză topografică.
A obligat reclamanta să plătească preţul către pârâta M. Tulcea prin C.L. Tulcea trimestrial, în numerar la Serviciul Taxe şi Impozite Tulcea sau prin virament în contul RO60TREZ64121300205 deschis la Trezoreria Municipiului Tulcea.
Neplata la termen atrage penalităţi de întârziere în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare referitoare la plata creanţelor bugetare.
S-a luat act că reclamanta şi-a asumat obligaţia ca metodele de lucru ce le va utiliza să fie în concordanţă cu normele legale în vigoare, cu prevederile autorizaţiilor de construire, cu posibilităţile şi necesităţile tehnice ale sale, astfel încât să afecteze în măsură cât mai mică domeniul public şi privat asupra căruia s-a instituit dreptul de acces.
S-a luat act că reclamanta şi-a asumat obligaţia ca lucrările ce le va executa să fie în conformitate cu prevederile legale referitoare la
- amplasarea şi autorizarea executării construcţiilor,
- proiectarea şi amplasarea construcţiilor şi instalaţiilor în zona domeniilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, precum şi în zonele de protecţie aeroportuară şi de protecţie a navigaţiei.
- condiţiile de amplasare a lucrărilor tehnico - edilitare a stâlpilor pentru instalaţii în zona drumurilor,
- calitatea în construcţii,
- protecţia igienei şi a sănătăţii publice,
- protecţia mediului,
- protecţia muncii.
S-a luat act că reclamanta şi-a asumat obligaţia de a executa întreţinerea periodică şi repararea reţelei sale de comunicaţii electronice pentru asigurarea esteticii, protecţiei şi siguranţei domeniului public şi privat asupra căruia s-a instituit dreptul său de acces pentru a nu perturba activităţile desfăşurate de pârâte şi pentru a nu produce prejudicii.
S-a luat act că reclamanta şi-a asumat obligaţia de reaşezare a elementelor reţelei sale de comunicaţii electronice pe cheltuiala sa atunci când aceasta este necesară pentru construcţia de clădiri sau executarea de lucrări de către pârâte (nu şi de către terţi).
Accesul efectiv la imobilele din domeniul public şi privat asupra cărora s-a instituit dreptul de acces se va face numai după o notificare scrisă prealabilă adresată pârâtei M. Tulcea prin C.L. Tulcea, cu cel pentru 15 zile înainte de data realizării lucrărilor, în care se vor preciza exact lucrările şi termenul în care acestea se vor executa.
Au fost obligate pârâtele M. Tulcea prin C.L. Tulcea şi C.L. Tulcea să permită reclamantei, în condiţiile mai sus menţionate, accesul la imobilele din domeniul public şi privat al M. Tulcea (prevăzute în raportul de expertiză topografică) cu condiţia ca reclamanta să readucă terenul la starea iniţială pe cheltuiala sa, după realizarea lucrărilor.
Au fost obligate pârâtele să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările proprii să nu afecteze accesul la elementele reţelelor de comunicaţii electronice, buna lor întreţinere sau mutarea acestora.
Au fost obligate pârâtele să notifice în scris reclamanta cu cel puţin 15 zile înainte de începerea propriilor lucrări.
Obligaţia de notificare prealabilă stabilită în sarcina ambelor părţi nu subzistă în cazul lucrărilor determinate de situaţii de urgenţă, respectiv calamităţi naturale, accidente în care sunt implicate bunuri importante, vieţii omeneşti sau situaţii în care se impune intervenţia urgentă pentru apărarea unui interes public major.
Nerespectarea de către oricare dintre părţi a obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre sau a celor care izvorăsc din lege (O.U.G. nr. 79/2002) atrage antrenarea răspunderii contractuale, civile delictuale, materiale sau penale, după caz.
Prezenta hotărâre ţine loc de contract de acces între părţi, care se consideră încheiat pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor.
S-a luat act de înţelegerea părţilor cu privire la modalităţile de încetare a contractului, respectiv:
- la încetarea existenţei reţelelor de comunicaţii electronice instalate pe domeniul public şi privat asupra căruia s-a instituit dreptul de acces, în acest caz, desfiinţarea doar a unor segmente de reţea de pe domeniul public/privat nu determină încetarea contractului,
- ca efect al unei prevederi legale imperative aplicabile în domeniul de reglementare a comunicaţiilor electronice,
- prin denunţarea unilaterală din partea reclamantei,
- prin utilizare în cazul neîndeplinirii de către oricare dintre părţi a principalelor obligaţii contractuale.
S-a luat act de înţelegerea părţilor cu privire la intervenţia cazurilor de forţă majoră, respectiv:
- forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă, potrivit legii,
- partea care invocă forţa majoră, este obligată ă aducă situaţia la cunoştinţa celeilalte părţi printr-o scrisoare oficială în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea evenimentelor sau circumstanţelor invocate, transmiţând cât mai curând posibil şi un document oficial emis de o autoritate sau instituţie publică competentă în a certifica exactitatea faptelor sau împrejurărilor notificate,
- la primirea notificării şi confirmării, părţile vor lua legătura urgent şi vor decide în termen de 5 zile lucrătoare asupra acţiunilor şi/sau măsurilor ce se impun pentru a limita şi contracara efectele situaţiei de forţă majoră.
S-a luat act de înţelegerea părţilor cu privire la modalitatea de soluţionare a eventualelor litigii, respectiv:
- litigiile apărute în timpul şi în legătură cu executarea contractului se vor trata cu maximă diligenţă în scopul soluţionării amiabile.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi înaintate spre soluţionare instanţelor de judecată competente.
Au fost obligate pârâtele să realizeze publicitatea prezentei hotărâri.
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri părţilor şi A.N.R.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că imobilele individualizate în raportul de expertiză topografică fac parte din domeniul public, iar, potrivit AJ 18140 din 5 iunie 2007 emisă de C.L. Tulcea, acestea sunt de interes local.
Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale este conferită şi de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998.
Primăria M. Tulcea şi D.Î.A.P. Tulcea nu au calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care acţiunea formulată împotriva lor a fost respinsă.
Pe fond, raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a concluzionat că folosinţa instalaţiilor de telecomunicaţii, întreţinere, înlocuire, montare, este compatibilă cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză şi că efectuarea acestor lucrări nu este de natură să contravină cerinţelor specifice, de urbanism sau de amenajarea teritoriului, ori celor privind protecţia mediului, a sănătăţii sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activităţile ce se desfăşoară pe deasupra, în sau sub imobilele aflate în domeniul public sau privat, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 22 din O.U.G. nr. 79/2002, astfel încât, în baza art. 27 alin. (1) şi (2) din acest act normativ, a fost obligată pârâta M. Tulcea prin C.L. Tulcea să permită reclamantei instalarea, întreţinerea, înlocuirea şi montarea oricăror elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice, inclusiv suporturilor şi celorlalte facilităţi necesare pentru susţinerea acestora, precum şi punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electrice (drept de acces) pe, deasupra, în sau sub imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Tulcea individualizate prin locaţii şi suprafaţă în raportul de expertiză topografică.
Cu privire la preţul ce trebuie plătit pentru folosinţa imobilelor (a dreptului de acces), aceasta trebuie să reflecte în mod obligatoriu atât pentru imobilele din domeniul privat cât şi pentru cele din domeniul public, contravaloarea folosinţei şi despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor.
Prin urmare şi în cazul acestor imobile se impune a se stabili un preţ, respectând dispoziţiile art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 79/2002.
Cu privire la clauzele contractuale obligatorii de înserat în contract, instanţa a realizat o conciliere, astfel că clauzele asupra cărora s-a realizat acordul părţilor vor fi cuprinse în hotărâre, urmând a se lua act şi de obligaţiile asumate personal de fiecare parte, iar celelalte clauze înserate în hotărâre (contract) sunt cele obligatorii prevăzute de art. 22 – art. 31 din O.U.G. nr. 79/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, ce a fost calificat apel, reclamanta R. – U.R. Bucureşti şi prin decizia civilă nr. 31/ COM din 18 februarie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, apelul.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză contabilă, în funcţie de folosinţa imobilelor proprietate publică, s-a stabilit contravaloarea folosinţei (dreptul de acces pentru 68.224 devin ml la 8186,88 Ron/lună), luându-se în calcul contravaloarea folosinţei, 15.107 ml situaţi sub carosabil, 51.535 ml sub trotuar şi 1582 sub spaţiu verde.
Preţul a avut în vedere tariful stabilit prin H.C.L. nr. 177/2000, actualizat în funcţie de indicele de inflaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R. SA Bucureşti invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi pe fond stabilirea preţului accesului la 892,56 lei/lună, conform raportului de contraexpertiză contabilă, nu şi a suplimentului acestuia, situaţie ce reprezintă aplicarea corectă a O.U.G. nr. 79/2002, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a recursului s-a susţinut că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât fără să existe opoziţie din partea părţilor la raportul de contraexpertiză, instanţa de judecată a dispus completarea acestuia şi a solicitat în mod expres să se calculeze un preţ şi pentru domeniul public în condiţiile în care expertul a precizat în mod clar care este punctul său de vedere, acela că instalaţiile de telecomunicaţii nu cauzează prejudicii prin existenţa în subteran.
S-a susţinut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât după stabilirea preţului de 892,56 lei/lună prin raportul de contraexpertiză, în condiţiile în care pârâtele nu au avut obiecţiuni cu privire la acest preţ considerându-l astfel ca fiind corect instanţa de judecată i-a pus în vedere expertului contabil să mărească acel preţ prin calcularea de prejudiciu acolo unde practic nu exista şi că în mod legal reclamanta a formulat obiecţiuni la suplimentul de contraexpertiză arătând că acest mod de calcul este incorect, aspect ce a fost constatat şi de către aceeaşi instanţă la prima expertiză contabilă, însă aceste obiecţiuni au fost respinse.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că preţul stabilit de către instanţa de fond este nejustificat şi nu este proporţional cu afectarea imobilelor respective şi a reţinut în mod eronat că acest preţ poate fi stabilit plecându-se de la ceea ce s-a dispus prin H.C.L. nr. 177/2000.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a arătat că din probatoriul administrat în cauză şi în special din cele 2 expertize rezultă fără echivoc că existenţa cablurilor sub terenurile din domeniul public, aşa cum au fost identificate, nu cauzează niciun prejudiciu pârâtelor; că în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 79/2002 reclamanta ar fi datorat un preţ numai dacă s-ar fi cauzat un prejudiciu, iar preţul ar fi fost egal cu acel prejudiciu; că preţul accesului pe domeniul public s-a calculat greşit la nivelul redevenţei practicată de pârâte pentru concesiune; că redevenţa stabilită de pârâte prin H.C.L. nr. 177/2000 nu are relevanţă în cauza de faţă şi nu poate reprezenta valoarea prejudiciului, respectiv a preţului accesului.
Intimatele-pârâte P.M. Tulcea, C.L. Tulcea precum şi M. Tulcea prin C.L. Tulcea au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., nu poate fi primit.
Acest motiv de casare are în vedere situaţia în care prin hotărârea recurată instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.
Mai concret se consideră că este incident acest motiv de casare în cazul în care puterea judecătorească săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face, încalcă unele atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale.
Verificând în mod concret, la speţă, dacă instanţa a cărei hotărâre s-a atacat pe acest motiv a depăşit sau nu atribuţiile puterii judecătoreşti se apreciază că instanţa nu a săvârşit o imixtiune în sfera atribuţiilor altei autorităţi, decât cea judecătorească.
În cauză, instanţa nu a realizat un asemenea act când a dispus completarea raportului de contraexpertiză.
Potrivit art. 129 alin. (5) judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
Textul vizează determinarea adevărului „pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale”.
Instanţa a aplicat corect acest principiu stăruind pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept care a generat litigiul dintre părţi.
Aceste demersuri s-au concretizat în mod corect în completarea raportului de contraexpertiză în sensul determinării preţului în funcţie de folosinţa imobilelor din domeniul public.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este aplicabil hotărârilor instanţelor de apel prin care se păstrează în întregime soluţia atacată prin respingerea apelului, întrucât în această situaţie instanţa neschimbând soluţia nu rejudecă cererea de chemare în judecată pentru a acorda mai mult sau mai puţin decât s-a cerut sau a nu se pronunţa asupra vreunuia din capetele de cerere.
Instanţa de apel a rezolvat critica apelantei sub acest aspect reţinând corect că instanţa de fond a acordat ce s-a cerut prin acţiune.
Nu se constată nici existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei
Motivarea hotărârii în ceea ce priveşte preţul accesului este clară, precisă şi se referă la probele administrate în cauză, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Instanţa s-a referit la expertiza contabilă efectuată în cauză şi la suplimentul la raportul de expertiză contabilă făcând o apreciere proprie asupra acestora, a concludenţei şi utilităţii lor în lămurirea faptelor deduse judecăţii, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin reiterarea situaţiei de fapt recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă din analizarea criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală, de vreme ce recursul declarat nu face referire la actul juridic ce a fost interpretat greşit, la natura şi interesul acestuia.
Nu sunt fondate nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel interpretând dispoziţiile art. 26 pct. 4 din O.U.G. nr. 79/2002 a apreciat corect că preţul ce trebuie plătit pentru folosinţa imobilelor trebuie să reflecte în mod obligatoriu atât pentru imobilele din domeniul privat cât şi pentru cele din domeniul public, contravaloarea folosinţei şi despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor.
Preţul trebuie să fie proporţional cu afectarea imobilului respectiv.
Or, despre un teren ce are în subteran un cablu de telecomunicaţii nu se poate spune că nu îi este afectată folosinţa.
Prin urmare şi în cazul imobilelor din domeniul public se impune a se stabili un preţ, respectându-se dispoziţiile art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 79/2002.
Criticile privind modalitatea de calcul al preţului se circumscriu motivelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate încât nu pot fi supuse controlului judiciar.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 31 din 18 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3340/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3506/2008. Comercial → |
|---|
