ICCJ. Decizia nr. 3506/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3506/2008
Dosar nr. 2132/1/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 februarie 2002, reclamanta SC V. SA Târgovişte a chemat în judecată pe pârâta SC H.V. SRL Târgovişte, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate reziliat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare şi novaţie obiectivă cu nr. 206 din 15 iunie 2000, privind spaţiile comerciale ocupate de pârâtă în Complexul V. din Târgovişte; să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul respectiv şi să se instituie un sechestru judiciar, cu numirea unui administrator al acestuia.
Pârâta a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate sporul de valoare al spaţiului comercial exploatat în regim de locaţie de gestiune, cerând şi instituirea unui drept de retenţie până la plata contravalorii îmbunătăţirilor în situaţia rezilierii contractului şi încetării locaţiei de gestiune.
Sentinţa civilă nr. 667 din 16 aprilie 2002 pronunţată în fond de Tribunalul Dâmboviţa a fost casată prin admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cauza a fost strămutată la Tribunalul Mureş, prin încheierea nr. 687/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţa în fond, după casare prin sentinţa civilă nr. 1170 din 24 aprilie 2003.
Recursul formulat de ambele părţi a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia civilă nr. 835 din 9 octombrie 2003, care a casat sentinţa civilă de mai sus, şi a trimis cauza spre o nouă judecată în fond atât în ce priveşte acţiunea principală cât şi în ce priveşte cererea reconvenţională.
Prin sentinţa civilă nr. 511 din 23 mai 2005, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia netimbrării cererii principale, şi excepţia neexecutării contractului de leasing invocate de pârâtă; a admis în parte acţiunea reclamantei şi a constatat reziliat contractul de leasing nr. 206 din 19 iunie 2000 încheiat de părţi, începând cu data de 14 februarie 2002; a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat conform contractului menţionat, numai după valorificarea dreptului de retenţie pentru restul sumelor datorate cu titlu de investiţii în sumă de 3.917.663.026 lei vechi; a dispus compensarea acestei sume cu suma de 7.573.664.846 lei vechi debit datorat de reclamantă, până la concurenţa sumei celei mai mici; a fost admisă în parte în cererea reconvenţională a pârâtei fiind obligată reclamanta la plata sumei de 7.573.664.846 lei investiţii efectuate la H.V., iar prin compensare rămânând de plată 3.917.663.026 lei vechi, pentru care s-a constituit în favoarea pârâtei un drept de retenţie asupra spaţiului ocupat conform contractului de leasing în Complexul H.V. până la achitarea sumei respective. Totodată, a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurator, s-a dispus cererea de înlocuire a administratorului acestui sechestru şi au fost compensate cheltuielile de judecată, reclamanta urmând să plătească pârâtei suma de 56.516.880 lei vechi cu acest titlu, după compensare.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia comercială nr. 45 din 9 iunie 2006, a respins apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, compensând cheltuielile de judecată.
Prin decizia nr. 1184 din 15 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile reclamantei şi pârâtei, a casat hotărârea pronunţată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată nu cuprinde o motivare care să permită verificarea modului cum s-a făcut controlul judiciar, urmând a fi avute în vedere şi criticile din recurs.
Rejudecând cauza, după această din urmă casare, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia nr. 95 din 17 decembrie 2007, a respins apelurile reclamantei şi pârâtei, ca nefondate şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi, în această cale de atac.
În motivarea amplă făcută de instanţă la rejudecarea apelurilor s-a reţinut o creanţă a pârâtei faţă de reclamantă în sumă de 7.573.664.846 lei vechi stabilită potrivit rapoartelor de expertiză, construcţii şi bunuri mobile, reprezentând valoarea actualizată a investiţiilor. Totodată, s-a reţinut că pârâta datorează reclamantei, în baza contractului de leasing avansul şi redevenţa indexată trimestrial până la rezilierea contractului din 14 februarie 2002, fiind deduse sumele achitate în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002, situaţie în care instanţa a dispus compensarea sumelor ce s-au constatat a fi reciproc datorate.
Pârâta SC H.V. SRL Târgovişte a declarat recurs, atât împotriva hotărârii pronunţate în fond, sentinţa comercială nr. 511 din 23 mai 2005 a Tribunalului Comercial Mureş, cât şi împotriva deciziei nr. 95 din 17 decembrie 2007 pronunţată în apel de Curtea de Apel Târgu Mureş, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referindu-se, în esenţă, la motivele: 1) lipsa termenului legal privind natura juridică, şi calificarea contractului care a născut leasingul, eficienţa contractului de leasing, fundamentarea răspunderii cu daune interese, fundamentarea creanţei sale privind investiţiile; 2) aplicarea greşită a legii privind autoritatea de lucru judecat, excepţia de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea şi desocotirea, situaţie în care se solicită, în principal admiterea cererii sale reconvenţionale şi obligarea reclamantei la executarea conformă a contractului de leasing în litigiu, prin predarea activului H.V., în Constituţia sa originală, inclusiv salonul multifuncţional de la etajul I, integral holul de primire-recepţie şi subsolul tehnic, iar în secundar obligarea la plata sumei de 10.503.389.500 Rol (conform expertizei valorificate din contractul de leasing), sau de 10.500.263.471 Rol, spor de valoare a fondului rezultat din bunuri de construcţii, şi datori din expertizele H. şi S.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea criticilor pe care pârâta le reiterează în recurs, printr-o tratare amplă în care se reiau practic sub forme diferite aceleiaşi afirmaţii, în raport de probatoriile administrate în cauză cu prilejul mai multor cicluri procesuale, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru modificarea hotărârii atacate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, deşi îşi fundamentează recursul pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar punctul 9 se referă la situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pârâta recurentă stăruie practic asupra aspectelor de netemeinicie, şi a situaţiei de fapt care a generat litigiul, fără să precizeze în mod expres, concret situaţie cu situaţie încălcările legale cuprinse în hotărârea atacată.
În acest sens, se constată că atât în tratarea primei grupe de motive intitulată 1) lipsa de temei legal ce relevă insuficienta fundamentare juridică a hotărârii atacate cât şi în grupa de motive; 2) privind încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale interesând limitele judecăţii, autoritatea de lucru judecat, excepţia de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea şi desocotirea se fac trimiteri generale la dispoziţiile cadru ale problemelor puse în discuţie.
Trebuie precizat pe de altă parte, că pârâta atacă cu recurs atât sentinţa instanţei de fond cât şi decizia pronunţată în soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activităţile jurisdicţionale.
În consecinţă, sentinţa instanţei de fond nu putea fi atacată de pârâtă prin recursul de faţă, ci numai decizia dată în apel, în raport cu care vor fi examinate criticile pârâtei.
Raporturile comerciale dintre părţi s-au derulat în termenul contractului nr. 206 din 15 iunie 2000 de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare şi novaţie obiectivă încheiat între reclamanţii în calitate de locator (vânzător) şi pârâtă în calitate de utilizator (cumpărător), potrivit Legii nr. 133/1999, O.G. nr. 32/1998 şi O.G. nr. 88/1997, prin transformarea contractului de locaţie de gestiune cu modificările din actele adiţionale nr. 224/1994 şi nr. 135/1995.
Invocând excepţia de neexecutare a obligaţiei de predare integrală a imobilului, pârâta a refuzat practic să preia activul respectiv în configuraţia oferită de reclamantă, formulând şi o cerere reconvenţională pentru constatarea contravalorii investiţiei făcute la fondul exploatat în condiţiile locaţiei de gestiune şi acordarea unui drept de retenţie până la plata contravalorii acesteia, în cazul rezilierii contractului de leasing.
Trebuie reţinut că în soluţionarea corectă a excepţiei de neexecutare pe care pârâta o reiterează prin recurs, instanţa de apel a constatat că prin sentinţa civilă nr. 687 din 18 aprilie 2002 Tribunalul Dâmboviţa a soluţionat cererea de reziliere a contractului de leasing din prezenta cauză, luând act că reclamanta a renunţat la cererea principală, şi a respins cererea reconvenţională a pârâtei şi de intervenţie forţată (ce avea ca obiect tocmai excepţia de neexecutare a contractului).
În ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei, privind predarea imobilului în forma sa originală cu obligarea la daune cominatorii, corect s-a avut în vedere sentinţa civilă nr. 677/2002 prin care s-a dispus rezilierea contractului de leasing nr. 206/2000 asupra executării căreia greşit se stăruie de către pârâtă prin recursul de faţă.
În această situaţie, nu se poate reţine nici critica privind nerespectarea autorităţii de lucru judecat, întrucât ceea ce s-a dezlegat irevocabil prin hotărârile menţionate se referă la întinderea obligaţiei reclamantei de predare, constatându-se că aceasta nu s-a obligat la predarea activului în forma iniţială, precum şi la neexecutarea obligaţiei pârâtei de a primi bunul şi semna procesul verbal.
Astfel că, din considerentele hotărârilor menţionate, care au constituit practic probatorii suplimentare, instanţa a reţinut corect că prin contractele analizate, locaţie de gestiune, leasing şi actul adiţional, nu se fac menţiuni privind salonul multifuncţional sau de protocol, pe care pârâta solicită să-i fie predat prin recursul de faţă.
În consecinţă, devin neconcludente criticile pârâtei privind obiectul şi eficienţa contractului de leasing imobiliar, obligaţia de predare a activului nu se referă la compensarea pretinsă de pârâtă şi corect înlăturată de instanţa de apel.
Având în vedere dispoziţiile contractului de leasing nr. 206/2000, în situaţia pe de o parte, în care utilizatorul a refuzat primirea imobilului în condiţiile menţionate mai sus, iar pe de altă parte nu s-au achitat în întregime avansul şi redevenţele, s-au constatat ca îndeplinite condiţiile de reziliere a contractului, din capitolele VIII, cât şi art. 14 şi 15 din O.G. nr. 51/1997.
În consecinţă, cum utilizatorul nu mai deţine un titlu legal pentru posesia şi folosinţa bunului în litigiu, s-a dispus corespunzător evacuarea pârâtei.
Având în vedere creanţa deţinută de reclamantă împotriva pârâtei, în baza contractului de leasing, (titlu executor) precum şi investiţiile pretinse prin cererea reconvenţională efectuate de pârâtă la imobil şi neprevăzute prin procesul verbal din 29 august 2000, instanţa a procedat la compensarea prin aplicaţiunea dispoziţiilor art. 1113 alin. (2) şi art. 1144 alin. (2) C. civ., susţinerile pârâtei privind modul de compensare practicat de instanţă urmând a fi înlăturate.
De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile pârâtei privind aplicarea şi interpretarea clauzelor contractuale privind despăgubirile şi clauza penală care ar fi fost redactate ambigu şi defectuos, ceea ce implică propria răspundere în modul în care a semnat şi şi-a asumat clauzele contractuale în forma convenită de ambele părţi.
Având în vedere cele de mai sus şi constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum s-a menţionat anterior, recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H.V. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 95/ A din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3423/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3566/2008. Comercial → |
|---|
