ICCJ. Decizia nr. 3440/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3440/2008
Dosar nr. 24828/3/2006
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5144 din 16 aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.A.P.P.S. - Sucursala A.Î.F.I. Bucureşti şi a obligat pârâta SC M. SA Bucureşti la plata sumei de 585.803,53 lei contravaloare chirie, prestări servicii, utilităţi şi penalităţi aferente.
Instanţa a reţinut că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale în temeiul cărora pârâta s-a obligat să achite contravaloarea chiriei, serviciilor, a utilităţilor, convenind penalităţi de întârziere pentru neîndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii.
Pârâta a formulat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, SC M. SA Bucureşti a susţinut că era de datoria instanţei să pună în dezbaterea părţilor interpretarea corectă a clauzelor contractuale, din care rezultă cu claritate faptul că penalităţile de întârziere la plata facturilor de utilităţi nu se datorează decât în cazul în care acestea sunt solicitate de furnizori.
De asemenea apelanta a susţinut că, instanţa, încălcând obligaţiile stabilite în sarcina sa de către legiuitor prin art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. nu a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei parţiale a debitului pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 - 30 iunie 2003, penalităţi calculate pentru plata chiriei şi pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 10 iulie 2003, penalităţi calculate pentru plata utilităţilor.
Prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a procedat la soluţionarea corectă a litigiului, având în vedere exclusiv cererile cu care a fost investită precum şi apărările formulate de către pârâtă.
Părţile au încheiat contract de locaţiune şi prestări servicii, având ca obiect închirierea spaţiului situat în Bucureşti, iar ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate, pârâta a înregistrat un debit de 604.144,57 lei.
Potrivit art. 4 din contract, părţile au convenit calcularea valorii utilităţilor furnizate pentru fiecare beneficiar în parte, raportat la facturile furnizorilor, pentru care s-a adăugat coeficientul de repartizate şi comisionul de prestări servicii, de asemenea, prin art. 6 din contract s-a convenit plata penalităţilor pentru îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de plată a chiriei; penalităţile pentru plata cu întârziere a utilităţilor urmau a fi determinate prin raportare la contractele încheiate de către locator, care, în ceea ce priveşte acest obiect al contractului, este doar un intermediar.
Plata directă către furnizori se efectua de către locator care urma să recupereze sumele de la locatari, ceea ce presupune o obligaţie distinctă de cea asumată de către beneficiarul locatar.
S-a mai avut în vedere că pârâta a recunoscut debitul pentru perioada aprilie 2003 - iulie 2004, solicitând eşalonarea la plată, conform procesului verbal de conciliere din 3 septembrie 2004, iar apărările întemeiate pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune au fost înlăturate întrucât recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie întrerup cursul prescripţiei, în conformitate cu art. 16 pct. a din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, pârâta a recunoscut debitul în sumă de 604.144.57 lei alcătuit din chirie prestări servicii şi utilităţi calculate pentru perioada august 2003 - iulie 2004, precum şi penalităţile prin procesul verbal de conciliere, dar nu a respectat obligaţiile asumate prin procesul verbal de conciliere prin care s-a convenit plata eşalonată a debitului, cererea fiind formulată de către reclamantă înlăuntrul termenului de prescripţie de trei ani.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei recurate în sensul că nu este datorată suma de 67.728,86 lei, iar pentru 161.015,32 lei dreptul la acţiune s-a prescris.
În motivarea recursului, recurenta susţine în esenţă următoarele: instanţa de apel a reţinut eronat că în conformitate cu clauzele contractului de locaţiune şi prestări servicii s-ar fi datorat şi plata utilităţilor în sumă de 36.189,94 lei şi penalităţi în sumă de 31.543,93 lei deoarece întârzierile la plată ale locatorului, cu consecinţa suportării penalităţilor de întârziere faţă de furnizorii de utilităţi sunt fără relevanţă faţă de raportul contractual subsecvent, intervenit între părţile în litigiu; facturile de prestări servicii şi de utilităţi precum şi penalizările aferente se plătesc locatorului doar dacă sunt solicitate de furnizorii de utilităţi şi servicii, ceea ce intimata - reclamantă nu a dovedit.
Se mai susţine că eronat s-a reţinut de către instanţa de apel că s-a întrerupt cursul prescripţiei, deoarece recurenta a condiţionat prin procesul verbal de conciliere din 2004, recunoaşterea sumelor de plată de acceptarea de către intimată a eşalonării sumelor de plată şi a termenelor de plată, ori, nefiind îndeplinită condiţia sub care a recunoscut debitul, nu este îndeplinită prescripţia.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- Instanţa de fond şi cea de apel au interpretat corect dispoziţiile contractuale, măsurile aplicate de către furnizorii de utilităţi în cazul neachitării facturilor, sunt aplicabile şi beneficiarilor care nu-şi achită obligaţiile către locator.
- Instanţa de apel a reţinut corect că faţă de prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, dreptul la acţiune nu s-a prescris, cu atât mai mult cu cât pârâta a făcut plăţi, în baza procesului - verbal de conciliere din 2004 prin care a recunoscut neîndoielnic suma datorată.
În concluzie, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 13 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3439/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 3442/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
