ICCJ. Decizia nr. 3519/2008. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3519/2008
Dosar nr. 7387/3/2003
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11167 din 9 octombrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 7387/3/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale formulată de reclamanta SC R.I.G. SRL Bucureşti împotriva pârâtei SC G.C.I.E. SRL Bucureşti, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi în consecinţă s-a constatat că pârâta este constructor de bună - credinţă a spaţiilor comerciale în suprafaţă de 108,86 mp edificate pe terenul reclamantei şi s-a respins ca neîntemeiat capătul 2 al cererii reconvenţionale. Totodată s-a respins ca neîntemeiată acţiunea principală şi ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă împotriva intervenientelor SC L.F.M. SA Bucureşti şi SC L. SA Bucureşti, cu obligarea reclamatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 817,4 lei către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, că temeiul cererii în evacuare formulată de reclamantă, constă în lipsa titlului locativ al acesteia pentru ocuparea spaţiilor a căror proprietară se consideră, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 11 februarie 2002, fiind fără relevanţă dacă reclamanta are sau nu contract de închiriere cu pârâta, astfel încât a respins ca neîntemeiată această excepţie.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane, invocată de intervenienta SC L.F.M. SA a fost admisă cu motivarea că intervenientele forţate SC L.F.M. SA şi SC L. SA nu au interes şi nu pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi pârâta - reclamantă reconvenţională SC G.C.I.E. SRL, deoarece acestea au fost proprietarele spaţiilor din litigiu, şi le-au înstrăinat reclamantei.
În privinţa fondului, tribunalul a reţinut că solicitarea reclamantei de a se dispune evacuarea pârâtei din imobilul din litigiu este nefondată deoarece reclamanta a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial situat administrativ în Bucureşti, sector 6, intabulându-şi în cartea funciară acest drept, iar faptul că pârâta a deţinut spaţiul în baza unui contract de asociere şi a edificat pe acesta construcţii îi conferă doar un drept de dezdăunare potrivit art. 494 C. civ.
Totodată, faţă de concluziile raportului de expertiză, prima instanţă a reţinut că prezumţia instituită de art. 492 C. civ., a fost răsturnată, astfel încât fiind constructor de bună - credinţă a fost admisă în parte cererea reconvenţională şi s-a constatat că pârâta este constructor de bună - credinţă a spaţiilor comerciale în suprafaţă de 108,86 mp edificate pe terenul reclamantei, fiind respins ca neîntemeiat capătul doi al cererii referitor la constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare - cumpărare din 11 februarie 2002.
Împotriva acestei soluţii au formulat apel reclamanta şi pârâta.
Prin Decizia comercială nr. 145 din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a luat act că reclamanta SC R.I.G. SRL Bucureşti a renunţat la judecarea apelului şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC G.C.I.E. SRL Bucureşti.
Instanţa de control judiciar, constatând că la termenul din 27 martie 2008 reclamanta a formulat o cerere de renunţare la judecată, aplicând prevederile art. 298 C. proc. civ., raportat la art. 246 C. proc. civ. a luat act de această renunţare.
În privinţa cererii de renunţare la însuşi dreptul pretins formulată de pârâtă la acelaşi termen, curtea a apreciat că nu poate da eficienţă dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ. întrucât ar însemna a admite apelul şi a anula hotărârea primei instanţe şi cu privire la cererea reconvenţională în integralitatea ei şi la cererea de intervenţie forţată, ceea ce ar avea drept consecinţă înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, respectiv încălcarea prevederilor art. 296 teza finală C. proc. civ.
Ca atare, considerându-se învestită cu soluţionarea apelului declarat de această parte, curtea l-a respins ca nefondat observând că pârâta a renunţat la însuşi dreptul dedus judecăţii, drept vizând constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare - cumpărare, ceea ce confirmă odată în plus legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC R.I.G. SRL Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, după prezentarea stării de fapt, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pronunţând decizia, fără a face aplicarea dispoziţiilor art. 247 alin. (5) C. proc. civ.
În concret, faţă de renunţarea pârâtei la însuşi dreptul pretins, instanţa de apel trebuia să procedeze conform dispoziţiilor legale anterior menţionate, şi să anuleze hotărârea tribunalului în măsura renunţării deoarece manifestarea de voinţă a părţii cu privire la drepturile procesuale exclude interpretarea instanţei conform căreia dând eficienţă dispoziţiilor art. 247 alin. (5) C. proc. civ. se creează apelantului o situaţie mai grea în propria cale de atac, ceea ce contravine prevederilor art. 296 teza finală C. proc. civ.
Procedând în acest mod, arată recurenta, instanţa a încălcat dispoziţiile imperative din materia renunţării la dreptul pretins, ceea ce atrage şi incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Intimata, SC G.C.I.E. SRL Bucureşti, prin întâmpinarea depusă (fila 20) a invocat în principal excepţia lipsei de interes a recurentului cu motivarea că litigiul a fost soluţionat pe cale amiabilă prin tranzacţie extrajudiciară autentificată, astfel încât decizia pronunţată în recurs nu poate schimba această situaţie. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, cu prioritate, conform art. 137 al.1 C. proc. civ. prin prisma excepţiei invocate de intimată curtea o va respinge ca nefondată în considerarea faptului că reclamanta SC R.I.G. SRL având calitatea de pârâtă în cererea reconvenţională are un interes născut şi actual pentru a critica decizia sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 247 C. proc. civ., deoarece efectul produs ca urmare a acestei renunţări constă în respingerea în fond a acţiunii.
În acest context se va reţine că instanţa de apel, ignorând principiul disponibilităţii şi aplicând eronat dispoziţiile art. 296 teza finală C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză, a pronunţat o hotărâre nelegală.
Astfel, instanţa trebuia să cerceteze cauza în primul rând din perspectiva prevederilor art. 247 C. proc. civ., analizarea acestei probleme de ordin procesual având prevalenţă în raport de cercetarea motivelor de apel, care, de altfel, oricum nu au fost examinate în concret. Deşi, instanţa s-a considerat învestită cu soluţionarea apelului în fond, unicul motiv avut în vedere a fost faptul că pârâta a renunţat la însuşi dreptul pretins.
În această ordine de idei, în aplicarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, principiu în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte de dispoziţie sub forma renunţării la dreptul pretins, instanţa, în lipsa dovezilor care să ateste că o atare renunţare este potrivnică legilor, intereselor terţilor sau este rezultatul unui viciu de consimţământ, a înlăturat nelegal aplicarea prevederilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, nu există niciun impediment în considerarea căruia instanţa să nu ia act de renunţarea la drept, în condiţiile în care aceasta a fost săvârşită potrivit art. 247 alin. (3) C. proc. civ., prin înscris autentic din cuprinsul căruia rezultă că aceasta este voinţa expresă şi neechivocă a părţii.
Din această perspectivă, dat fiind faptul că în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, renunţarea la drept nu este condiţionată de acordul celeilalte părţi, explicabil prin aceea că pentru pârât nu mai există riscul de a fi acţionat din nou în judecată pentru valorificarea dreptului la care se renunţă, rezultă că nici instanţa nu poate refuza pronunţarea unei hotărâri prin care luând act de această renunţare va anula în parte hotărârea primei instanţe, în măsura renunţării, după cum prevăd dispoziţiile art. 247 alin. (5) C. proc. civ.
De altfel, dispoziţiile legale anterior menţionate stabilesc procedura de urmat „când renunţarea este făcută în instanţa de apel”, cum a procedat şi pârâta în speţă, fiind exclusă prin urmare interpretarea conform căreia în acest mod apelantului i s-ar crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În concluzie, recursul reclamantei este întemeiat şi va fi admis ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei de interes a recurentei.
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.I.G. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 145 din 31 martie 2008 pe care o modifică, în parte, în sensul că admite apelul pârâtei SC G.C.I.E. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 11167 din 9 octombrie 2007 pe care o anulează, în parte, în sensul că respinge capătul 2 al cererii reconvenţionale precum şi cererea de chemare în judecată a intervenientelor SC L.F.M. SA Bucureşti şi SC L. SA Bucureşti, luând act de renunţarea la însuşi dreptul pretins, conform art. 247 C. proc. civ.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2008. Comercial. Excludere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3520/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
