ICCJ. Decizia nr. 3499/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3499/2008
Dosar nr. 7745/2/2006
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2008
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 februarie 2004, reclamanta SC CNF G.N. SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Giurgiu prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate prescripţia achizitivă asupra imobilului situat în Giurgiu, Canalul P. denumit „Baza Sportivă C.” compus din 2.816,843 mp teren intravilan, pe care sunt plasate sală de popice, clubul, vestiar tir, teren baschet şi handbal, teren volei, tribună descoperită şi utilităţi, deţinută de peste 30 de ani, solicitând şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de titlu de proprietate asupra imobilului respectiv.
Prin sentinţa comercială nr. 749 din 15 iunie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis acţiunea reclamantului a omologat raportul de expertiză, SI., a constatat că reclamantul este proprietarul imobilului denumit Baza Sportivă C. compus din teren în suprafaţă de 2.765,70 mp şi construcţii - sală sport şi vestiare, sală popice, anexă sală sport, magazie, teren sport şi împrejmuiri perimetrale, reţinând că până în anul 2002 pârâtul nu a invocat vreun drept propriu în privinţa imobilului respectiv.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 96 din 21 februarie 2007, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa de mai sus, în sensul că a respins cererea reclamantei ca nefondată.
Totodată a respins şi cererea intimatului de obligare la cheltuieli de judecată a apelantului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta CNF G.N. SA Giurgiu a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost dispusă de prima instanţă, întrucât greşit s-a reţinut că H.G. nr. 986/2002 constituie titlul de proprietate al pârâtului, iar trecerea bunului în domeniul public se poate face cu plată şi cu acordul A.G.A.
Recursul reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea probatoriilor administrate în cauză, în raport de criticile pe care reclamanta la face prin recursul de faţă, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în acest sens.
Este de reţinut că, în speţă nu pot fi aplicate dispoziţiile privind prescripţia ca mod de dobândire a dreptului de proprietate prevăzute de art. 1847 C. civ. şi corespunzător art. 1890 C. civ., aşa cum greşit solicită reclamanta.
Având în vedere că prin H.G. nr. 968/2002 se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Giurgiu a bunurilor din anexă, între care şi „baza sportivă C.”, acestea nu pot constitui obiectul prescripţiei achizitive de 30 de ani, ţinând seama de regimul juridic al domeniului public, bunurile acestea fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile conform prevederilor Constituţiei, Legii administraţiei publice locale şi Legii privind proprietatea publică şi regimul său juridic.
De altfel, având în vedere regimul juridic al acestui bun, corect instanţa de apel a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 1844 C. civ. care prevăd că nu poate opera prescripţia achizitivă invocată de reclamantă, asupra bunurilor care, prin natura lor sau printr-o declaraţie a legii nu pot face obiect de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.
În această situaţie susţinerea reclamantei privind H.G. nr. 968/2002 prin care greşit s-ar fi constituit titlu de proprietate pentru pârâtul Municipiul Giurgiu prin primar, nu poate fi primită, întrucât prin aceasta se atestă apartenenţa la domeniul public al imobilului în litigiu, iar respectarea hotărârii de guvern deşi a fost atacată în contencios administrativ a fost menţinută ca legală prin hotărâri definitive şi irevocabile.
Având în vedre cele de mai sus, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CNF G.N. SA Giurgiu împotriva Deciziei nr. 96 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3495/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... | ICCJ. Decizia nr. 3502/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
---|