ICCJ. Decizia nr. 3560/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3560/2008
Dosar nr. 38865/3/2007
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SN T.F.M. C.F.R. M. SA prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC C.F.R. T. SA la plata sumei de 1.251.957,634 lei reprezentând daune interese pentru ocuparea abuzivă a unor spaţii mijloace fixe şi terenuri, precum şi pentru a se dispune evacuarea pârâtei din spaţiile şi terenurile respective şi predarea mijloacelor fixe folosite în mod nelegal.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 15529 din 21 decembrie 2007, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SN T.F.M. C.F.R. M. SA obligând pârâta SC C.F.R. T. SA să predea reclamantei bunurile care au constituit obiectul contractului de închiriere din 2004, identificate în anexele 1 şi 2 la acest contract, astfel cum au fost modificate prin actul adiţional nr. 1, respingând cererea privind plata despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond, pentru a hotărî astfel a reţinut că deşi noţiunea de evacuare este strict legată de terenuri şi clădiri din termeni folosiţi de către reclamantă în redactarea cererii de chemare în judecată apare cu evidenţă că aceasta a dorit să-i fie restituit bunurile pe care pârâta le deţine în baza contractului de închiriere ajuns la termen, iar în lipsa oricărei contestaţii judiciare a pârâtei cu privire la situaţia de fapt invocate, a apreciat că pârâta deţine fără titlu bunurile reclamantei şi astfel potrivit art. 1431 C. civ. a dispus în sarcina pârâtei restituirea bunurilor.
Referitor la daunele materiale pretinse de către reclamantă tribunalul a reţinut că deşi temeiul juridic invocat de către reclamantă a fost corect, aceasta nu a dovedit întinderea prejudiciului, iar tribunalul a fost în imposibilitate de stabilire a cuantumului prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta SN T.F.M. C.F.R. M. SA, cât şi pârâta SC C.F.R. T. SA criticând sentinţa apelată de netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia comercială nr. 257 din 15 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins apelul pârâtei SC T.A. C.F.R. T. SA ca nefondat, s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza primei instanţe spre rejudecarea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese.
În motivarea deciziei pronunţate instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte apelul pârâtei, că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor, art. 1431 şi art. 1438 C. civ. dispunând restituirea bunurilor întrucât este în strânsă legătură cu constatările factuale ale instanţei cu privire la încetarea convenţiei de închiriere din 2004, iar SC C.F.R. T. SA nefăcând dovada dreptului de a folosi în continuare bunurile care au făcut obiectul convenţiei de închiriere din 2004, în mod corect a fost soluţionat acest capăt de cerere de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a rămas pasiv în obligaţia sa de a analiza şi soluţiona fiecare pretenţie dedusă judecăţii. Astfel prima instanţă nu a soluţionat capătul de cerere privind despăgubirile băneşti solicitate pârâtei pentru deţinerea şi exploatarea abuzivă a bunurilor închiriate chiar şi după încetarea locaţiunii şi găsind apelul reclamantei întemeiat l-a admis cu consecinţa impusă de art. 297 alin. (2) C. proc. civ. a desfiinţării în parte a sentinţei şi trimiterii cauzei primei instanţe spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC C.F.R. T. SA întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti ori trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului său recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a trimis spre rejudecare la instanţa de fond capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor întrucât aşa cum a reţinut şi instanţa de fond acestea nu au fost dovedite nedepunându-se înscrisuri în sprijinul afirmaţiilor din cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă intimata-reclamantă SN T.F.M. C.F.R. M. SA a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate.
Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut.
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, diferenţiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
Taxele judiciare astfel determinate, potrivit art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, se plătesc anticipat, iar dovezile de plată conform art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. se ataşează la cererea de recurs.
Înalta Curte constatând că taxele nu au fost achitate anticipat i-a pus în vedere recurentei în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să plătească taxele de timbru datorate până la termenul de judecată din 27 noiembrie 2008 fiind citată cu această menţiune (fila 8 dosar recurs).
Având în vedere că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare şi nu a depus la dosar dovezile de plată în cuantumul datorat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997 respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta SC C.F.R. T. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 257 din 15 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3553/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3561/2008. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
