ICCJ. Decizia nr. 3561/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3561/2008

Dosar nr. 617/2/2008

Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.D. prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a formulat contestaţie la executare silită împotriva titlului executoriu nr. 64819 din 11 decembrie 2007 comunicat la 20 ianuarie 2008 în contradictoriu cu intimata A.D.S. Bucureşti.

Prin întâmpinare, intimata A.D.S. a invocat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în anulare, excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 64 din 31 martie 2008 a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare silită şi în consecinţă a respins ca tardiv formulată contestaţia la executare silită.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în speţă, titlu executoriu este reprezentat de contractul de arendă din 11 octombrie 2001 comunicat contestatorului cu adresa din 6 septembrie 2006.

Dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale cap. VIII, IX, şi X din O.U.G. nr. 51/1998, dispoziţii care se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile C. proc. civ.

Astfel, conform art. 401 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de actul de executare însăşi în 15 zile de la comunicarea somaţiei.

Somaţia nr. 81157 din 6 septembrie 2006 prin care s-a comunicat titlul executoriu reprezentat de contractul de arendă din 12 octombrie 2001 a fost transmisă debitorului la 6 septembrie 2006 astfel că debitorul a formulat contestaţie la executare la 19 septembrie 2006, înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Turnu Severin la 19 septembrie 2006 sub nr. 10179/2006 declinată la Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, în raport de data comunicării actelor de executare debitorului, somaţia nr. 81157 din 6 septembrie 2006, contestaţia la executare ce face obiectul prezentei cauze, formulată în anul 2008, împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă din 2001 a fost apreciată ca tardivă, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. a fost depăşit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul P.D. argumentând că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei solicitând în esenţă admiterea recursului modificarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Dr. Turnu Severin, competentă să judece, în opinia sa, din punct de vedere material şi teritorial contestaţia la executarea silită.

Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut.

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, diferenţiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

Taxele judiciare astfel determinate, potrivit art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, se plătesc anticipat, iar dovezile de plată conform art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. se ataşează la cererea de recurs.

Înalta Curte constatând că taxele nu au fost achitate anticipat s-a pus în vedere recurentei în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să plătească taxele de timbru datorate până la termenul de judecată din 27 noiembrie 2008 fiind citată cu această menţiune (fila 6 dosar recurs).

Având în vedere că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare şi nu a depus la dosar dovezile de plată în cuantumul datorat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997 respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de contestatorul P.D. împotriva sentinţei comerciale nr. 64 din 31 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3561/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs