ICCJ. Decizia nr. 3569/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3569/2008

Dosar nr. 781/96/2006

Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2008

Asupra perimării recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M.S. SRL prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei SC K. SRL să-i predea un nr. de 44.399 de acţiuni deţinute de către pârâtă, cu obligarea acesteia la plata a 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune moratorii.

Judecătoria Miercurea Ciuc prin sentinţa civilă nr. 1250 din 5 octombrie 2006 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Prin sentinţa civilă nr. 4064 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantului şi în consecinţă a fost obligată pârâta să predea reclamantei 44.394 acţiuni deţinute de SC K.T. SA şi la plata a 10 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe pârâta SC K. SRL a declarat apel invocând, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC K. SRL, prematuritatea acţiunii, necompetenţa Tribunalului Harghita în soluţionarea acţiunii, şi că se impune introducerea în cauză a SC K.T. SRL.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 26/A din 24 aprilie 2007, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de apelanta-pârâtă, precum şi cererea de introducere în cauză a SC K.T. SA. S-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi a fost obligată la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta SC K. SRL criticând nelegalitatea deciziei în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, din examinarea lucrărilor, constată că judecata recursului declarat de pârâta SC R. C.N.M. SRL Arad împotriva Deciziei nr. 26/A din 24 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost suspendată prin încheierea de şedinţă din data de 6 martie 2008 în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul din 6 martie 2008, părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat, în scris, judecarea în lipsă, astfel încât Înalta Curte constatând îndeplinite cerinţele art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării recursului.

Cauza a rămas suspendată mai mult de 6 luni astfel încât la data de 30 septembrie 2008 a fost repus pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării.

Înalta Curte asupra perimării recursului declarat de pârâta SC K. SRL a reţinut:

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ. declară perimată orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare timp de şase luni din vina părţilor.

Din articolul citat rezultă că perimarea operează ca sancţiune procedurală aplicabilă în cazul nerespectării termenului stabilit de lege pentru îndeplinirea unor acte procedurale în scopul de a se relua judecata dar şi ca o prezumţie de desistare, dedusă din faptul „nestăruinţei în judecată”.

În speţă, condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ. pentru aplicarea acestei sancţiuni procedurale, sunt îndeplinite întrucât Curtea a fost investită cu o cerere de recurs care după suspendare a rămas în nelucrare mai mult de şase luni, iar rămânerea în nelucrare s-a datorat culpei părţilor constând în lipsa oricărei activităţi procesuale pentru reactivarea judecăţii.

Cum nu se constată motive de întrerupere sau de suspendare a termenului de şase luni, potrivit art. 252 C. proc. civ., urmează să se constate perimat recursul, cu consecinţa stingerii procesului în faza în care se găseşte împreună cu toate actele de procedură efectuate în această instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC K. SRL Miercurea Ciuc împotriva Deciziei nr. 26/A din 24 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3569/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs