ICCJ. Decizia nr. 3564/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3564/2008

Dosar nr. 2837/1/2008

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 8731 din 23 octombrie 2006, tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată şi s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta S.M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti. În consecinţă a fost obligată pârâta A.V.A.S. Bucureşti la plata sumei de 4.131.220,92 lei reprezentând dobânda datorată la plata sumei de 5.047,63 dolari S.U.A. reprezentând dobânda pentru sumele indivize, aflate în conturile societăţii reclamante şi la plata sumei de 47.643,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu de expert.

Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 199 din 18 aprilie 2007 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, schimbând în parte sentinţa atacată în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de către reclamanta S.M. SA, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1027 din 12 martie 2008.

Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare contestatoarea S.M. SA întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi fixarea unui nou termen pentru rejudecarea recursului.

În argumentarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatoarea a susţinut în esenţă că Înalta Curte nu s-a pronunţat asupra unui aspect din motivul de recurs şi anume cel referitor la dubla calitate a băncii – atât cea de creditor cât şi cea de debitor precum şi faptul că instanţa de recurs a invocat o situaţie pe care părţile nu au susţinut-o niciodată şi anume că fostul B. din momentul punerii în aplicare a ordonanţelor judecătoreşti de poprire, nu mai avea obligaţia de informare.

Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidenţiate (art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.).

Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

În cazul în care contestaţia în anulare priveşte şi omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuţie pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanţa de recurs, chiar dacă soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei greşite aprecieri a probelor sau a aplicării legii.

Astfel, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Examinând hotărârea atacată în raport de dispoziţiile legale imperative menţionate mai sus, se constată că reclamanta invocă prin contestaţia în anulare de faţă erori de judecată şi nu erori materiale în sensul celor de mai sus.

Astfel, nu este întemeiată contestaţia în anulare pe motiv că instanţa de recurs nu a răspuns fiecărui argument al recurentei în dezvoltarea motivelor de recurs.

Se reţine că instanţa de recurs, grupând criticile recurentei, a răspuns motivelor invocate printr-un raţionament global, esenţial, ce a dezlegat pricina.

În această situaţie, chiar dacă petiţionara reclamantă consideră că prin soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs ar cuprinde greşeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestaţiei în anulare care este o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.

În consecinţă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare formulată de reclamant urmând a fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.M. SA Bacău împotriva deciziei nr. 1027 din 12 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3564/2008. Comercial