ICCJ. Decizia nr. 3563/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3563/2008
Dosar nr. 3903/1/2008
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribualului Prahova, reclamanta SC L. SRL Ploieşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC A.L.F. SA Ploieşti să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru 7 spaţii comerciale potrivit promisiunii de vânzare cumpărare, la plata daunelor prevăzute la pct. IV din actul încheiat între părţi la 21 aprilie 2003 şi actualizat la 16 mai 2003 şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 145 din 28 martie 2005, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acţiunea obligând reclamanta la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 21 aprilie 2003 părţile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care pârâta se obliga la vânzarea a 7 spaţii comerciale, ulterior însă la 16 decembrie 2003 au încheiat o tranzacţie prin care au convenit ca până la data de 10 martie 2004 să vândă numai două din spaţiile promise, această ultimă convenţie reprezentând acordul de voinţă, prin care au renunţat la promisiunea iniţială.
Prin urmare tranzacţia încheiată între părţi reprezintă acordul de voinţă al părţilor, cerere prin care au renunţat la promisiunea iniţială de vânzare-cumpărare şi în atare situaţie reclamanta nu mai poate reveni asupra propriei fiinţe.
Soluţionând apelul declarat de reclamantă Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 180 din 30 iunie 2005 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond a admis acţiunea în parte obligând pârâta ă încheie contract de vânzare-cumpărare pentru spaţiile comerciale ce au făcut obiectul promisiunii din 21 aprilie 2003 şi a respins celelalte capete de cerere.
Instanţa de control a considerat că tranzacţia din 16 decembrie 2003 prin care se încerca restrângerea obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare numai la două magazine, nu a fost finalizată din culpa pârâtei care nu a depus diligenţe în vederea întocmirii actului de vânzare, iar pe de altă parte nu s-a luat act în hotărârea judecătorească de renunţarea la judecata dosarului nr. 9250/2003 al Tribunalului Prahova de conţinutul tranzacţiei.
Recursul declarat de către pârâtă împotriva deciziei curţii de apel a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 649 din 12 februarie 2007 şi în consecinţă s-a dispus modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă şi pe fond s-a admis în parte acţiunea obligând pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru magazinul în suprafaţă de aproximativ 70 mp în magazinul în suprafaţă de aproximativ 130 mp.
În argumentarea acestei decizii Înalta Curte a reţinut că tranzacţia încheiată de părţi la data de 16 decembrie 2003 prin care pârâta se obligă să înstrăineze numai 2 din cele 7 spaţii promise, iar reclamanta declară expus că nu mai are nicio pretenţie faţă de spaţiile ce fac obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 21 aprilie 2003 are efect extinctiv şi este obligatoriu între părţi. Astfel, instanţa de apel a interpretat greşit tranzacţia dedusă judecăţii când a considerat că nefinalizarea ei din culpa pârâtei, poate conduce la denunţarea unilaterală prin retragerea acordului de voinţă a reclamantei şi a pronunţat o soluţie nelegală.
În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 1073 C. civ. instanţele erau obligate să asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părţile contractante şi să dispună încheierea vânzării-cumpărării pentru spaţiile comerciale ce au format obiectul ultimei manifestări de voinţă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC L. SRL Ploieşti în temeiul dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ. solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi respingerea recursului declarat de pârâta SC A.L.F. SA.
Pentru termenul din data de 27 noiembrie 2008 contestatoarea SC L. SRL a depus prin serviciul registratură cerere prin care a solicitat să se i-a act de renunţarea la judecata contestaţiei în anulare (dosar contestaţie în anulare).
Înalta Curte, a luat în examinare cererea formulată de contestatoare, în temeiul art. 246 C. proc. civ. şi a reţinut:
Potrivit art. 246 C. proc. civ., renunţarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel ori a celei de recurs, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
În speţă, manifestarea de voinţă a contestatoarei (dosar contestaţie în anulare) în sensul de a renunţa la judecarea contestaţiei în anulare reprezintă un act de dispoziţie al acesteia, care nu este supus cenzurii instanţei.
În consecinţă, Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de către contestatoare, apreciază îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 246 C. proc. civ., privind renunţarea la judecată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. obligă contestatoarea să plătească intimatei SC A.L.F. SA Ploieşti suma de 3.720 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecarea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL Ploieşti împotriva deciziei nr. 649 din 12 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei SC A.L.F. SA Ploieşti suma de 3.720 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3559/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3564/2008. Comercial → |
|---|
