ICCJ. Decizia nr. 3559/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3559/2008
Dosar nr. 12339/3/2006
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Maramureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 299 din 27 februarie 2006 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta SC C.P. SRL cu sediul social în Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC G.B. SRL cu sediul social în Baia Mare, judeţul Maramureş, şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă SC C.P. SRL în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că cererile privitoare la obligaţiile comerciale atrag competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului, precum şi a instanţei locului unde obligaţia a luat naştere sau cea a locului plăţii, devenind aplicabile dispoziţiile art. 5, art. 7 şi art. 10 C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6314 din 9 mai 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC G.B. SRL Baia Mare în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC C.P. SRL Bucureşti în sensul că a obligat pârâta-reclamantă SC C.P. SRL la plata sumei de 311.556 lei reprezentând echivalentul în lei a contravalorii mărfii livrate şi neachitat, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului.
A fost respinsă cererea reconvenţională astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
În final, a fost obligată pârâta la plata sumei de 6.129,9 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În fundamentarea acestei soluţii, s-a reţinut, că în baza raporturilor contractuale de comision existente între părţi, pârâta-reclamantă deşi a primit de la comitentă produsele ce urmau a fi exportate şi a procedat la vânzarea lor către partenerul extern, încasând preţul acestora, nu a procedat la efectuarea plăţii către reclamantă, în conformitate cu obligaţia instituită prin art. 8 din contractul de comision din 20 octombrie 2003.
Astfel, au fost livrate pârâtei piese de mobilier ce au făcut obiectul facturilor fiscale scadente la 18 mai 2005, 20 mai 2005, 22 mai 2005, 24 mai 2005, 26 mai 2005 şi 28 mai 2005 (dosar nr. 287/2006). Toate aceste mărfuri au fost livrate partenerului olandez H.N.B. BV, aşa cum rezultă din declaraţiile vamale ce însoţesc facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, fără însă ca SC C.P. SRL să dispună plata contravalorii către comitent.
De altfel, aceste împrejurări au fost recunoscute de către pârâta-reclamantă prin întâmpinările formulate în cauză (dosar nr. 287/2006 şi dosar nr. 12339/3/2006).
Cererea reconvenţională a fost respinsă ca neprobată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 562 din 19 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC C.P. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 6314 din 9 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate în esenţă toate argumentele primei instanţe.
Împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC C.P. SRL Bucureşti, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi a trimiterii cauzei pentru rejudecarea fondului, privind cererea reconvenţională.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus împrejurarea că instanţa nu a dat dovadă de rol activ, a nesocotit dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. şi nu a administrat o probă care era de natură a legitima pretenţia dedusă prin cererea reconvenţională.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C.P. SRL Bucureşti pentru următoarele considerente.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor aşa cum decurg ele din contractul de comision încheiat între părţi la data de 20 octombrie 2003, precum şi cadrul legal aplicabil prezentului litigiu de natură comercială.
Pârâta-reclamantă SC C.P. SRL, a cerut, în nota de probatorii, la termenul din 7 februarie 2007 emiterea unei adrese către D.R.V. Oradea, pentru dovedirea temeiniciei susţinerilor din cuprinsul cererii reconvenţionale, respectiv derularea de către comitenta SC G.B. SRL Baia Mare a operaţiunilor de export de mobilă printr-o persoană interpusă către acelaşi beneficiar, contrar stipulaţiilor părţilor, respectiv art. 18 şi art. 21 din contractul expus anterior. Această probă a fost respinsă, cu motivarea că s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, deoarece au fost puse în discuţia părţilor toate excepţiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări şi acordate termene pentru a se lua cunoştinţă de fiecare parte de conţinutul lor, interogatorii, cerere reconvenţională şi note scrise.
Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C.P. SRL cu sediul social în Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3558/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3563/2008. Comercial → |
|---|
