ICCJ. Decizia nr. 3609/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3609/2008

Dosar nr. 1475/111/2007

Şedinţa publică de la 2 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1164/COM/2007 Tribunalul Bihor a admis acţiunea exercitată de reclamanţii D.I. şi D.C.E., H.I. şi H.I.E., B.I., în contradictoriu cu pârâţii SC P.M.I.V. SRL, I.S.C. - I.T.C. Oradea, A.P.M. Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi intimata O.R.C. Bihor şi în consecinţă: a obligat pârâta SC P.M.I.V. SRL Oradea să înceteze activitatea din punctul de lucru situat în Oradea, judeţul Bihor, şi a dispus radierea punctului de lucru susmenţionat de la Registrul Comerţului. A obligat pârâtele SC P.M.I.V. SRL şi Primăria Municipiului Oradea la plata daunelor cominatorii de câte 500 euro pe zi de întârziere în executarea obligaţiei anterior precizate. A obligat pârâtele la plata sumei de 893,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Societatea SC P.M.I.V. SRL este înregistrată la O.R.C. Bihor sub nr. J05/1082/1997, având sediul declarat la adresa din Oradea, pe terenul înscris în C.F. Oradea, reprezentând în natură teren arabil intravilan cu casă pe toate numerele topografice în regim de demisol plus parter şi etaj, proprietatea numiţilor M.I. şi M.V., deţinut cu titlu de atribuire potrivit art. 35 din Legea fondului funciar nr. 18/1999, prin Ordinul Prefecturii Judeţului Bihor din data de 22 martie 1998.

La constituirea societăţii s-a depus ca dovadă a deţinerii sediului acesteia extrasul de carte funciară din 3 februarie 1997 şi Contractul de comodat încheiat la data de 14 iulie 1997.

Prin Decizia nr. 41 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile declarate cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, ca nefondate cu cheltuieli de judecată la ambele instanţe, în sumă de 1404,15 lei către SC P.M.I.V. SRL Oradea şi la 4,15 lei cheltuieli de judecată în apel către Primăria Municipiului Oradea.

S-a reţinut, în esenţă, că societatea SC P.M.I.V. SRL deţine acte legale care îi permit să-şi desfăşoare activitatea, iar situaţia juridică a terenului pe care se află construcţia excede obiectului cererii din prezentul dosar, făcând obiectul altui dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, dosar în care, aşa cum rezultă din hotărârile depuse la dosar, societatea apelantă nu mai are calitate procesuală pasivă, temeiurile juridice invocate de reclamanţi nu sunt incidente în cauză.

Cu privire la apelul Primăriei Municipiului Oradea s-a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a obligat-o pe aceasta la plata daunelor cominatorii, deoarece aceasta nu avea nicio obligaţie în sarcina sa iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de ea, nu poate fi reţinută întrucât în cauză s-a pus în discuţie şi modul de autorizare a construcţiei în care această societate îşi desfăşoară activitatea.

În contra celei din urmă hotărâri, reclamanţii au declarat recurs fără a indica în concret vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., făcând numai o trimitere generică la acest articol.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Din examinarea recursului declarat, Înalta Curte constată că acesta nu cuprinde nici o critică concretă a deciziei atacate ci un amplu istoric al situaţiei de fapt, cu referire la avize şi autorizaţii, la organele competente să le elibereze şi la actele normative care le reglementează activitatea.

Cum recurenţii nu au formulat motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenţi, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanţii D.I., D.C.E., H.I., H.I.E. şi B.I. împotriva Deciziei nr. 41 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3609/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs