ICCJ. Decizia nr. 3606/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3606/2008
Dosar nr. 4341/180/2006
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 63 din 28 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC S.I.F. M. SA în contradictor cu pârâta A.V.A.S. şi, în consecinţă, a dispus anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare, respingând excepţia inadmisibilităţii formulată de intimată.
Instanţa de fond a reţinut că executare silită a fost pornită de intimată împotriva contestatoarei, prin comunicarea titlurilor executorii - bilet la ordin emis de SC B.A. SA pentru 750.000 dolari SUA în favoarea Bancorex cu scadenţă la 24 octombrie 1996 avalizat de F.P.P. M. şi convenţia de scontare încheiată între aceştia şi care au făcut obiectul contractului de cesiune între SC B. SA în calitate de cedent şi A.V.A.B. în calitate de cesionar din 21 iulie 1999.
S-a mai reţinut că la data scadenţei biletului la ordin - 24 octombrie 1996 a început să curgă conform art. 94 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea cambială de trei ani, întrerupt la data de 17 decembrie 1996 prin somaţia la executare formulată de SC B. SA şi când a început să curgă un nou termen de prescripţie care la data contractului de cesiune nu era împlinit respectiv la 21 iulie 1999, situaţie în care se aplică termenul de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, al cărui curs începe cu luarea în calcul a fracţiunii scurse până la data încheierii contractului de cesiune.
Instanţa de fond a stabilit că Protocolul încheiat la 28 august 2003 având în vedere obiectul lui de reglementare şi anume modalitatea de plată, nu are caracterul unei recunoaşteri a datoriei de către contestatoarea SC S.I.F. SA.
În contra sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta A.V.A.S. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărei dezvoltare invocă criticile care urmează:
- greşit instanţa a calculat curgerea termenului de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, cu data scadenţei creanţei iar nu de la data încheierii contractului de cesiune;
- curgerea termenului de prescripţie a fost întreruptă conform art. 16 lit. c) printr-un act începător de executare, învestirea biletului la ordin şi somaţia adresată de SC B. SA conform Legii nr. 58/1934, opoziţia S.I.F. împotriva acesteia fiind soluţionată irevocabil prin sentinţa nr. 23/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia în sensul respingerii ei ca neîntemeiată.
Intimata contestatoare a depus întâmpinare şi note de şedinţă prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, arătând că dreptul aplicabil în speţă este dreptul cambial nu prevederile O.U.G. nr. 51/1998. În altă ordine de idei, actele de executare sunt nule pentru că lipseşte încheierea prin care s-a investit biletul la ordin şi lipsa somaţiei de executare cu transcrierea exactă şi completă a biletului la ordin.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează.
Se impune, mai întâi, observaţia că recursul de faţă fiind declarat împotriva unei sentinţe care potrivit legii nu este supusă apelului, conform art. 3041 C. proc. civ. motivele de nelegalitate nu sunt limitate la cele prevăzute de art. 304, instanţa putând analiza cauza sub toate aspectele, împrejurare pusă în discuţia părţilor.
1. Recurenta A.V.A.S. a comunicat contestatoarei, la data de 5 iunie 2006 titlurile executorii constând în bilet la ordin în valoare de 750.000 dolari SUA emis la data de 24 octombrie 1995 de către SC B.A.I. SA Alba Iulia în favoarea SC B. SA şi avalizat de F.P.P. II M. (actualul SC S.I.F. SA) şi convenţia de scontare din data de 25 octombrie 1995, încheiată între emitent şi giratar.
2. Forma tipică de circulaţie cambială este girul. Şirul girurilor nu este întrerupt atunci când în anumite puncte nu mai apare ca girant primitorul titlului în baza girului anterior dacă se face dovada transmiterii de drept comun: succesiune sau cesiune, între ultimul giratar al şirului neîntrerupt de giruri şi girantul care începe un nou şir de giruri, situaţie în care se găseşte şi biletul la ordin în speţă.
3. Biletul la ordin în speţă a fost avalizat nu de semnatarii lui ci de un terţ: F.P.P. II M., în prezent SC S.I.F. SA, şi care în calitate de avalist, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 este obligat să plătească în locul avalizatului, respectiv SC B.A.I. SA, debitor cedat în contractul de cesiune, avalistul fiind terţ şi faţă de convenţia de scontare încheiată între semnatarii biletului la ordin cu privire la acesta şi pe care, astfel o garantează.
Garanţia dată prin aval reprezintă o obligaţie de plată cu caracter autonom, independentă de obligaţia avalizată, cu efecte juridice proprii, motiv pentru care, în cazul ineficacităţii biletului la ordin, ea valorizează fidejusiune.
Astfel caracterizat, avalul se înscrie în enumerarea art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 privind categoriile de titluri executorii, el fiind un act prin care s-a constituit o garanţie personală aşa încât este justificată executarea silită pornită de A.V.A.S. în baza titlurilor executorii, bilet la ordin şi convenţia de scontare, conform O.U.G. nr. 51/1998.
4. Prin contractul de cesiune de creanţă încheiat la data de 21 iulie 1999, SC B. SA a cesionat creanţa sa faţă de debitorul cedat SC B.A.I. SA către A.V.A.B. rezultată din titlurile de creanţă comunicate contestatoarei la 5 iunie 2006.
Conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
Data la care se constată împlinirea sau nu a termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită este data contractului de cesiune.
Prescripţia scursă anterior încheierii contractului de cesiune este deci tot o prescripţie a dreptului de a cere executare silită a cărei reglementare de drept comun îşi are sediul în art. 6 din Decretul nr. 167/1958 iar după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 în secţiunea a VI-a C. proc. civ. (art. 405 - 4053).
Dacă la momentul încheierii contractului de cesiune prescripţia nu era împlinită se aplică termenul de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 care începe să curgă de la data la care se naşte dreptul de a cere executarea silită, respectiv de la data scadenţei, aceeaşi dată de la care s-a calculat şi termenul de prescripţie de drept comun pentru a se vedea dacă acesta se împlinise la momentul cesiunii.
Legea nr. 58/1934 nu reglementează prescripţia dreptului de a cere executarea silită, art. 94 din lege reglementând numai prescripţia acţiunilor directe, situaţie în care se aplică dreptul comun în materia prescripţiei executării, în cazul în speţă termenul prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, de trei ani.
Observând că la data contractului de cesiune 21 iulie 1999, termenul de prescripţie de drept comun nu era împlinit, devine incident termenul de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 şi procedând la calcularea lui de la data scadenţei biletului la ordin în speţă, respectiv de la data de 24 octombrie 1996 se constată că la data comunicării titlului executor de către A.V.A.S., acesta ar fi fost împlinit, dacă nu intervenea întreruperea cursului prescripţiei prin Protocolul din 29 august 2003.
5. Conform prevederilor procedurale în vigoare la data scadenţei biletului la ordin, acesta a fost investit cu formulă executorie.
Investirea cu formulă executorie nu constituie un act de întrerupere a cursului prescripţiei şi nici opoziţia la executare formulată de SC S.I.F. SA şi care prin sentinţa nr. 23 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a fost respinsă, reţinându-se că semnătura avalistului pe biletul la ordin este conformă cu prevederile art. 8 din Legea nr. 58/1934, executarea nefiind suspendată, aşa încât constatarea instanţei de fond cu privire la caracterul întreruptiv de prescripţie este greşită.
Este greşită de asemenea şi constatarea primei instanţe cu privire la interpretarea Protocolului încheiat între A.V.A.S. şi SC S.I.F. SA la data de 29 august 2003 în sensul că acesta nu ar conţine o recunoaştere de datorie şi că, în consecinţă, nu ar avea ca efect întreruperea prescripţiei.
Obiectul Protocolului menţionat l-a format reglementarea modalităţii de achitare a obligaţiilor de plată pe care SC S.I.F. SA le are faţă de A.V.A.S. decurgând din analizarea biletelor la ordin pe care acesta le menţionează, printre care şi biletul la ordin în speţă.
În articolul 4 al Protocolului se arată că părţile vor încheia convenţii de eşalonare la plată a sumelor datorate de SIF rezultate din avalizări iar în art. 5 părţile se obligă ca în 15 zile să clarifice şi să identifice modalităţile de stingere a obligaţiilor de plată, iar stingerea în totalitate a obligaţiilor de plată să se facă până la data de 31 decembrie 2007.
Rezultă din conţinutul Protocolului menţionat, fără echivoc, recunoaşterea de către SIF a calităţii sale de debitoare şi a realităţii obligaţiilor de plată, rezultate din analizările biletelor la ordin.
Aşa fiind, cursul prescripţiei a fost întrerupt la data încheierii Protocolului, 29 august 2003, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripţie de 7 ani conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 şi care la data comunicării titlurilor executorii, 5 iunie 2006, nu era împlinit.
Nici celelalte susţineri ale contestatoarei nu pot fi primite, respectiv pct. 1-3, 6-8 din contestaţia formulată, în raport de conţinutul protocolului prin care se recunoaşte obligaţia de plată iar pct. 5 faţă de încheierea din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia prin care s-a respins opoziţia la executare formulată de contestatoare.
Cât priveşte lipsa încheierii de investire a biletului la ordin invocată prin întâmpinare în cauza de faţă este de observat că biletul la ordin care ope legis are valoare de titlu executor (art. 62 din Legea nr. 58/1934), a fost investit cu formulă executorie conform prevederilor procedurale în vigoare la data scadenţei lui, fiind fără relevanţă în cauză circuitul juridic al încheierii de investire sau conţinutul somaţiei de executare.
Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica sentinţa atacată şi va respinge contestaţia, reţinând ca neîntemeiate şi celelalte motive invocate în contestaţia la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 63 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC S.I.F. M. SA Bacău, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3605/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3607/2008. Comercial → |
|---|
