ICCJ. Decizia nr. 3622/2008. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3622/2008
Dosar nr. 23820/3/2007
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 122 din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul arbitrajului nr. 355/2006, s-a admis în parte acţiunea înregistrată sub nr. 853 din 5 decembrie 2006, formulată de reclamanta CN C.F. „C.F.R.” SA Bucureşti.
A fost obligată pârâta SC U. SA Bucureşti să plătească reclamantei suma de 109.980,94 lei cu titlu de tarife, şi 11.659,24 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluţii tribunalul arbitral a reţinut în esenţă că între părţile în litigiu a intervenit contractul din 10 decembrie 2003 încheiat pentru perioada 14 decembrie 2003 - 11 decembrie 2004, contract ce a fost prelungit conform actelor adiţionale nr. 1 din 10 decembrie 2004 şi nr. 2 din 1 februarie 2005 până la data de 7 februarie 2005, având ca obiect punerea la dispoziţia pârâtei a infrastructurii feroviare, contra plăţii T.U.I. S-a mai reţinut că la cererea pârâtei, reclamanta a anulat unele trenuri şi a pus la dispoziţia acesteia trenuri suplimentare, pentru care, în vederea plăţii tarifului legal, reclamanta a emis facturile (în valoare totală de 108.980,94 lei), pe care pârâta nu le-a plătit.
Împotriva sentinţei arbitrale nr. 122 din 30 mai 2007 pârâta SC U. SA a formulat acţiune în anulare motivată, în drept pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 39 din 29 februarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC U. SA Bucureşti împotriva hotărârii arbitrale nr. 122 din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul arbitral al Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitrajului din 2006 în contradictoriu cu pârâta intimată CN CF. C.F.R. SA ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că acţiunea în anulare este singura modalitate care permite părţilor să ceară desfiinţarea hotărârii arbitrale, fiind prevăzută de lege la art. 364 C. proc. civ., pentru motivele prevăzute în mod expres la literele a-i din acest articol.
Prin criticile aduse hotărârii arbitrale atacate, petenta a invocat însă numai aspecte care vizează fondul pricinii şi care au fost analizate şi de tribunalul arbitral la soluţionarea în fond a cauzei, ori aceste aspecte nu echivalează cu încălcarea bunelor moravuri, în plus simpla arătare a dispoziţiilor imperative ale legii care din punctul de vedere al petentei ar fi fost încălcate, fără a se face dovezi noi în acest sens, simplele susţineri că în speţă ar fi fost încălcate dispoziţiile legii, fără a combate în nici un fel motivările ample şi la obiect ale tribunalului arbitral, toate acestea nu au putut face convingerea Curţii de o motivare a acţiunii în anulare în sensul dispoziţiilor imperative ale art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi nici că acestea îşi au aplicabilitate în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC U. SA invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
În dezvoltarea recursului s-a susţinut că instanţa a săvârşit un act pe care îl poate efectua numai un organ al puterii executive, substituindu-se competenţelor Ministerului Transporturilor care în calitatea sa de organ central al administraţiei publice şi autoritate de reglementare în domeniul transportului feroviar este singurul competent să emită avizul conform pentru modificarea şi/sau completarea instrucţiei pentru programarea circulaţiei trenurilor de marfă; că în motivarea acţiunii în anulare s-a referit la actul din 17 martie 2004 susţinând nulitatea absolută şi nelegalitatea înscrisului; că, contractul din 2003 prelungit prin acte adiţionale până la data de 7 februarie 2005 era un contract în derulare, iar perioada 1 septembrie 2004 - 31 decembrie 2004 se încadrează fără echivoc în perioada de neaplicabilitate a noilor tarife publicate în Foaia Oficială C.F.R. din 1 septembrie 2004, că s-au încălcat prevederile normative incidente cauzei: art. 1 C. com., art. 3 din Ordinul M.T.T. nr. 1660/1997, art. 966 C. civ., art. 968 C. civ., art. 1008 C. civ., art. 969 C. civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de SC U. SA.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu este fondat şi se va respinge pentru următoarele considerente:
Acest motiv de casare are în vedere situaţia în care prin hotărârea recurată instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând cele ale autorităţii legislative sau executive.
Mai concret se consideră că este incident acest motiv de casare în cazul în care puterea judecătorească săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face.
Verificând în mod corect la speţă dacă instanţa a cărei hotărâre s-a atacat pe acest motiv a depăşit sau nu atribuţiile puterii judecătoreşti se apreciază că instanţa nu a săvârşit o imixtiune în sfera atribuţiilor altei autorităţi, decât cea judecătorească.
În cauză instanţa nu a realizat un asemenea act prin pronunţarea hotărârii pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în condiţiile în care cauza a fost soluţionată pe excepţia de inadmisibilitate, reţinându-se corect că petenta a invocat numai aspecte care vizează fondul pricinii şi care au fost analizate şi de tribunalul arbitral la soluţionarea în fond a cauzei, aspecte ce nu pot forma convingerea de o motivare a acţiunii în anulare în sensul dispoziţiilor imperative ale art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi nici că acestea îşi au aplicabilitatea în cauză.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, instanţa procedând corect la analizarea acţiunii în anulare dedusă judecăţii raportat la motivele invocate de petentă întemeiate pe dispoziţiile art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ.
Prin reiterarea situaţiei de fapt în dezvoltarea motivelor întemeiate pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia hotărârii arbitrale întrucât nu pot face obiectul acţiunii în anulare.
Se constată că în perimetrul motivului de anulare a hotărârii arbitrale 364 lit. i) nu se includ criticile cu privire la stabilirea situaţiei de fapt pe larg evocată de recurentă, sau cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii independent de situaţia de fapt stabilită.
În cauza de faţă nu se constată încălcarea unei dispoziţii imperative a legii în sensul celor mai sus arătate.
Nerespectarea dispoziţiilor convenţionale - contractul din 2003 prelungit prin acte adiţionale - nu constituie motiv de anulare a hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Relaţiile contractuale dintre părţi fiind guvernate de principiul libertăţii de voinţă vizează raporturi de drept privat, raporturi juridice în curs şi de la care părţile pot deroga.
Deci, nerespectarea şi interpretarea greşită a prevederilor contractuale coroborat cu dispoziţiile legale incidente în materie nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispoziţiilor imperative ale legii.
Criticile aduse pe fondul hotărârii arbitrale nu pot fi supuse controlului judiciar pe calea acţiunii în anulare, încât corect cauza s-a soluţionat pe excepţie.
În consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 39 din 29 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3620/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3623/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
