ICCJ. Decizia nr. 3630/2008. Comercial. Nulitate act juridic. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3630/2008

Dosar nr. 5588/86/2006

Şedinţa de la 3 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC T.B.C. SRL Mitocu Dragomirnei împotriva Deciziei nr. 72 din 2 iulie 2007 a Curţii de Apel Suceava a fost suspendat la data de 7 noiembrie 2007 în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispoziţiunilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speţă sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC T.B.C. SRL, Mitocu Dragomirnei împotriva Deciziei nr. 72 din 2 iulie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3630/2008. Comercial. Nulitate act juridic. Recurs