ICCJ. Decizia nr. 3786/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3786/2008
Dosar nr. 1351/99/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 24163/245/2006, reclamanta SC T.H. SRL a chemat în judecată pârâta SC I.G. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 105,837,5 lei cu titlu de debit şi penalităţi.
În motivare, reclamanta arată că prin contractul de prestări servicii din 10 octombrie 2003, părţile contractante au convenit ca antreprenorul reclamant să presteze servicii de asistenţă tehnică, consultanţă şi întocmire detalii de execuţie pentru lucrări de instalaţii şi construcţii. S-au emis facturi în valoare de 20.541,07 lei. Pentru acoperirea sumei, s-au primit de la beneficiar opt bilete la ordin, o altă parte din sumă a fost recuperată prin executorul judecătoresc, rămânând de încasat 5.531,9 lei.
În baza contractului au fost calculate penalităţi de întârziere, în valoare de 85.922,66 lei.
În drept, se invocă art. 1073 C. civ., art. 43 C. com., 7201 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 843/2007 Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, cauza fiind înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 1351/99/2007.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii deoarece contractul a fost încheiat pe o perioadă de 360 de zile şi în momentul introducerii acţiunii nu-şi mai produce efectele în privinţa clauzei penale, fiind desfiinţat de drept ca urmare a ajungerii la termen. Mai mult reclamanta nu a facturat pretinsele penalităţi, acestea nefiind evidenţiate în contabilitate.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 3561 din 14 noiembrie 2007, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei 96.986,46 lei din care 5.531,9 lei debit şi 91.454,56 lei penalităţi datorate în baza contractului de prestări servicii din 10 octombrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii din 10 octombrie 2003, părţile contractante convenind ca antreprenorul reclamant să presteze servicii de asistenţă tehnică, consultanţă şi întocmire detalii de execuţie pentru lucrări de instalaţii şi construcţii. S-au emis facturi în valoare de 20.541,07 lei. Pentru acoperirea sumei, s-au primit de la beneficiar opt bilete la ordin, o altă parte din sumă a fost recuperată prin executorul judecătoresc, rămânând de încasat 5.531,9 lei.
În baza contractului au fost calculate penalităţi de întârziere, în valoare de 85.922,66 lei pentru suma de 127.292,8433 lei achitată cu întârziere şi de 19.914,8407 lei pentru diferenţa de plată de 5.531,9 lei.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de plata serviciilor prestate de reclamantă acumulându-se un debit de 20.541,07 lei din care nu a fost încasată suma de 5.531,9 lei. Prin urmare, această sumă este certă, lichidă şi exigibilă şi reclamanta este îndreptăţită la plata acesteia.
Instanţa nu poate primi apărarea pârâtei în sensul că dacă contractul a fost încheiat pe o perioadă de 360 de zile, în momentul introducerii acţiunii nu-şi mai produce efectele în privinţa clauzei penale, fiind desfiinţat de drept ca urmare a ajungerii la termen pentru următorul considerent: sumele pretinse de reclamantă îşi au izvorul în contractul încheiat, fiind sume datorate ca urmare a prestărilor efectuate pe durata desfăşurării contractului. Mai mult aceste sume ar fi trebuit plătite de către pârâtă la timp, iar aceasta nu poate invoca propria culpă şi faptul că ea nu şi-a executat pe parcursul derulării contractului obligaţiile care îi incumbau. Faptul că reclamanta nu a facturat pretinsele penalităţi, acestea nefiind evidenţiate în contabilitate nu o pot exonera pe pârâtă de plata obligaţiilor care îi incumbă, putând atrage eventual sancţiuni contravenţionale în sarcina reclamantei pentru nerespectarea disciplinei financiar contabilă.
La debitul datorat conform art. 4 alin. (2) din contract care reprezintă legea părţilor potrivit art. 969 C. civ., s-au calculat şi penalităţi de întârziere de 19.914,84 ron. În contractul încheiat nu se stipulează că penalităţile pot depăşi debitul, prin urmare faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 469/2002 instanţa a redus cuantumul penalităţilor, care nu pot depăşi debitul la suma maximă de 5.531,9 lei.
La debitul achitat cu întârziere de 127.292,84 lei s-au calculat penalităţi potrivit contractului încheiat de părţi în valoare de 85.922,66 lei. Această sumă fiind inferioară debitului, instanţa a admis pretenţiile reclamantei privind această sumă.
Pârâta a formulat apel împotriva hotărârii instanţei de fond iar Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 21 din 7 aprilie 2008 a respins apelul acesteia ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC I.G. SRL solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său şi respingerii acţiunii reclamantei.
În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în rezumat, următoarele motive:
1. A invocat atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa celei de apel excepţia de neexecutare a contractului dar niciuna dintre instanţe nu s-a pronunţat asupra acestui mijloc de apărare, „nicăieri în cuprinsul sentinţei apelate nu se face vorbire despre invocarea acestei excepţii şi cu atât mai puţin despre respingerea sau netemeinicia acesteia".
Excepţia vizează neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stipulate în dispoziţiile art. 7 alin. (1) din contractul din 2003 care constau în prestarea serviciilor de asistenţă tehnică, consultanţă şi întocmire detalii de execuţie pentru lucrări de instalaţii şi construcţii. Or, reclamanta nu poate face şi nu a făcut dovada executării acestor obligaţii ce îi reveneau.
2. Procesul - verbal la terminarea lucrărilor din data de 28 septembrie 2004 prin care s-a încercat atestarea faptului că s-au încheiat lucrările aferente contractului din 2003 şi că lucrările au fost recepţionate şi sunt de bună calitate nu este semnat şi însuşit de către reprezentantul legal al recurentei - pârâte ci este semnat de o altă persoană care, fără a avea o împuternicire specială din partea administratorului societăţii, a semnat şi ştampilat acest act. Ca atare acest act nu angajează recurenta - pârâtă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, pe care recurenta nu le-a încadrat în drept, deşi a indicat generic pct. 7 - 9 ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă la 11 aprilie 2004 aceasta a invocat alte apărări decât neexecutarea obligaţiilor de către reclamantă şi semnarea procesului - verbal de terminare a lucrărilor de către o persoană neîmputernicită de societate în acest sens opunându-se doar la obligarea sa la penalităţi şi exprimându-şi îndoiala cu privire la calcularea corectă a sumelor pe care le datorează ca debit restant. De abia prin precizările depuse la termenul din 26 septembrie 2007 pârâta a invocat pentru prima dată neexecutarea contractului de către reclamantă şi prin adresa din 17 octombrie 2007 semnarea necorespunzătoare a procesului verbal.
Ambele motive invocate de recurenta - pârâtă vizează mai multe aspecte ce ţin de administrarea probelor – reclamanta nu ar fi făcut dovada executării obligaţiilor sale – şi de aprecierea acestora – valoarea probatorie a procesului - verbal de terminare a lucrărilor – aspecte care nu pot face obiectul examinării în calea de atac extraordinară a recursului.
Contrar celor susţinute de recurentă instanţa de fond a reţinut – prin încheierile din 26 septembrie, 17 octombrie şi 7 noiembrie 2007 – invocarea de către pârâtă a excepţiei neexecutării contractului de către pârâtă, lucru pe care şi instanţa de apel îl reţine, în mai multe rânduri, în Decizia atacată. Ambele instanţe au răspuns acestei apărări a pârâtei prin aceea că, analizând clauzele contractuale şi probele de la dosar au conchis că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, că pârâta a şi achitat o parte din debitul izvorând din lucrările facturate de reclamantă şi pentru care pârâta a emis bilete la ordin, fără însă a avea suficient disponibil în cont şi că întârzierea culpabilă a pârâtei în plata debitului justifică obligarea ei şi la penalităţi.
Faptul că instanţele nu au dispus în mod expres că resping excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă nu înseamnă o nepronunţare a acestora pe o excepţie procesuală sau neanalizarea unui motiv de apel întrucât invocarea de pârât a neexecutării contractului de către reclamant într-un litigiu privind obligaţii sinalagmatice nu constituie o excepţie procesuală în adevăratul sens al cuvântului şi al legii – art. 136 şi art. 137 C. proc. civ. – ci doar un mijloc de apărare care priveşte şi pune în discuţie fondul dreptului dedus judecăţii. Ca atare neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale, nu este nicio excepţie de procedură propriu-zisă şi nicio excepţie de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca şi asupra căruia instanţa se pronunţă pe baza probelor administrate în cauză.
Acest lucru s-a întâmplat şi în prezenta cauză în care instanţele au examinat şi s-au pronunţat, pe baza probelor, asupra executării de către părţi a obligaţiilor contractuale.
În ceea ce priveşte critica privind procesul - verbal la terminarea lucrărilor, pe lângă faptul, deja menţionat, că ea priveşte mai mult modul de apreciere a unei probe administrate, ea nu este nici întemeiată întrucât înscrisul respectiv nu a fost declarat fals, el a fost semnat de directorul tehnic al societăţii pârâte iar societatea se poate, eventual, îndrepta împotriva acestuia pentru angajarea nelegală a societăţii prin semnarea respectivului act.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.G. SRL Rediu, împotriva deciziei Curţii de Apel Iaşi nr. 21 din 7 aprilie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3785/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3787/2008. Comercial → |
|---|
