ICCJ. Decizia nr. 418/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 418/2008

Dosar nr. 9804/2/2006

Şedinţa publică din 7 februarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 124 din 30 mai 2007, a admis excepţia tardivităţii, invocată de intimata creditoare A.P.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti şi în consecinţă a respins, ca tardiv introdusă, contestaţia la executarea silită formulată de contestatorul-debitor I.C.D.P. PITEŞTI - MĂRĂCINENI cu sediul social în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, împotriva popririi înfiinţată de intimatul creditor A.V.A.S. prin Ordinul nr. 1261/2006 asupra conturilor debitorului, deschise la terţul poprit, T.M. Piteşti şi cu intimata chemată în garanţie C.A.S. Argeş, cu sediul social în municipiul Piteşti judeţul Argeş.

În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut că debitorul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, anularea, parţială, a Ordinului nr. 1262/2006 al Vicepreşedintelui A.V.A.S., repunerea în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 4.064,80 dolari S.U.A., încasate de creditoarea A.V.A.S., prin intermediul popririi înfiinţate de Ordinul arătat, recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea creditoarei la emiterea Ordinului de acordare a înlesnirii la plata obligaţiilor fiscale, în privinţa cărora, prin lege, s-a reglementat scutirea de la plată, în favoarea sa.

În motivarea cererii, debitorul a arătat că Ordinul atacat, a fost emis în vederea recuperării creanţei fiscale cesionate A.V.A.S. de la F.N.U.A.S.S., în temeiul OUG nr. 95/2003, cesiunea fiind realizată la valoarea nominală a acesteia, de 3.973.431.769 lei, reprezentând contribuţia datorată de Institut, acestui fond, până la data de 30 iunie 2003.

Contrar dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din OUG nr. 95/2003, prin care se instituie o derogare de la regula consolidării, în dolari, a creanţelor preluate de A.V.A.S. (regulă prevăzută la art. 21 din OUG nr. 51/1998 republicată), totuşi A.V.A.S. a consolidat această creanţă, la valoarea de 117.927,54 dolari S.U.A. şi a făcut comunicarea titlului executoriu, constând în înştiinţarea de plată, emis de C.A.S. Argeş, prin adresa nr. T/316 din 25 noiembrie 2003.

Referitor la următorul capăt de cerere, contestatorul a solicitat ca, admiţând cererea formulată la punctul descris anterior, să se dispună restituirea de către A.V.A.S., a sumei de 4.064,80 dolari S.U.A.

La cel de al treilea capăt de cerere a mai fost solicitat recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea A.V.A.S. la emiterea Ordinului de acordare a înlesnirii la plata obligaţiilor fiscale în privinţa cărora, prin lege, s-a reglementat scutirea de la plată în favoarea Institutului.

Creditorul A.V.A.S., prin completarea la întâmpinare, a invocat excepţia de ordine publică a tardivităţii contestaţiei la executare.

S-a apreciat, că în speţă, este vorba de o contestaţie la executare silită şi nu contestaţie la titlu, în condiţiile în care, debitorul nu a formulat contestaţie la înştiinţarea de plată, ce i-a fost comunicată, de creditorul iniţial C.A.S., la data de 14 noiembrie 2003.

Creanţa în sumă de 3.973.431,769 lei a devenit certă, lichidă şi exigibilă, a fost preluată de A.V.A.S. prin Protocolul nr. 37 din 17 noiembrie 2003, ea constituind titlul executoriu al noii creditoare şi nu înştiinţare de plată emisă de primul creditor.

Debitorul nu s-a adresat organelor competente abilitate şi nu a îndeplinit formalităţile impuse de lege, în anumite termene, pentru a putea beneficia de înlesnirile la plata obligaţiilor fiscale, inclusiv a creanţei în litigiu, care, nu se acordau „ope legis", astfel că, titlul executoriu nu a fost afectat de dispoziţiile legale indicate de contestator.

Astfel, au devenit incidente dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., care statuează că, contestaţia la executare se poate face, în termen de 15 zile, de la data când debitorul contestator a luat cunoştinţă de actul de executare, pe care îl contestă. Acest termen a fost depăşit, contestatorul urmând a suporta sancţiunea decăderii din dreptul de a mai contesta poprirea înfiinţată, potrivit art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 124 din 30 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs debitorul I.C.D.P. PITEŞTI – MĂRĂCINENI, care în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei la titlul executoriu constând în înştiinţarea de plată nr. 156 din 14 noiembrie 2003, constatând nevalabilitatea acestui titlu în condiţiile create de reglementările succesive ce au avut ca obiect scutirea de la plata obligaţiilor bugetare datorate la F.N.A.S.S. şi, pe cale de consecinţă, nelegalitatea Ordinului Vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 1261/2006, a cărui anulare parţială se impune, ca urmare a emiterii sale în baza unui titlu executoriu nevalabil, precum şi obligarea intimatei A.V.A.S. la restituirea sumei de 4064,80 dolari S.U.A. încasată în baza acestui ordin şi la emiterea ordinului de scutire de la plată a sumei de 3.973.431.769 lei Rol, conform art. III din OUG nr. 29/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2005.

Faţă de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta a cerut examinarea cauzei sub toate aspectele, care conduc la admiterea contestaţiei formulată faţă de titlul executoriu, constând în înştiinţarea de plată nr. 159 din 14 noiembrie 2003, constatându-se cel puţin lipsa caracterului cert al creanţei, date fiind dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 290/2002, introduse prin Legea nr. 147/2004 şi reluate în cuprinsul art. III alin. (1) lit. b) din OUG nr. 29/2005, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 232/2005 şi Legea nr. 336/2006.

Intimata-creditoare A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul debitorului I.C.D.P. PITEŞTI - MĂRĂCINENI, pentru următoarele considerente.

Prin aplicarea prevederilor OUG nr. 95/2003, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 557/2003, în baza Protocolului nr. 37/2003 şi a actului adiţional rectificativ nr. 1 din 5 februarie 2004, încheiat cu C.N.A.S şi C.A.S. Argeş, creditoarea A.V.A.S. a preluat o creanţă fiscală în sumă totală de 399.829,52 Ron, aferentă debitoarei reclamante, consolidată conform prevederilor legale în vigoare la valoarea de 117.933,38 dolari S.U.A. În contul acestei creanţe fiscale, A.V.A.S. a încasat suma de 4.064,80 dolari S.U.A.

A.V.A.S., conform OUG nr. 95/2003 modificată şi completată prin Legea nr. 557/2003, a preluat în vederea valorificării creanţele bugetare restante către F.N.U.A.S.S. la data de 30 iunie 2003, actualizate până la data predării, deţinând creanţe fiscale certe, lichide şi exigibile.

În esenţă, apărarea constantă a creditoarei A.V.A.S., efectuată prin întâmpinările depuse, a fost a invocării excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

Corect instanţa de fond a calificat cauza ca fiind o veritabilă contestaţie la executarea silită, care însă a fost tardiv formulată.

Este de necontestat că Ordinul A.V.A.S. nr. 1261 din 25 ianuarie 2006 de înfiinţare a popririi asupra oricăror sume, prezente şi viitoare, existente în conturile de orice natură, în lei sau valută, deschise la toate filialele, sucursalele şi agenţiile instituţiilor de credit, ale debitoarei a fost comunicat la data de 7 februarie 2006.

Art. 401 alin. (1) lit. a) stabileşte imperativ, că întotdeauna contestaţia se poate face numai în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.

I.C.D.P. PITEŞTI - MĂRĂCINENI a luat cunoştinţă de actul de executare, la data de 7 februarie 2006, aspect probat indubitabil cu adresa nr. 363 din 7 februarie 2006 înaintată către A.V.A.S., având conţinutul unei cereri de suspendare a executării silite prin poprire.

Debitoarea reclamantă a promovat acţiunea în justiţie la data de 4 mai 2006, data poştei, depăşind termenul de 15 zile evocat în reglementările expuse anterior. Regimul sancţionator în această situaţie este cel prevăzut de dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., şi anume că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Admiţând excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, din această perspectivă devine de prisos examinarea motivelor de recurs care vizează fondul cauzei.

Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul debitoarei I.C.D.P. PITEŞTI - MĂRĂCINENI împotriva sentinţei comerciale nr. 124 din 30 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de debitorul I.C.D.P. PITEŞTI - MĂRĂCINENI, împotriva sentinţei nr. 124 din 30 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 418/2008. Comercial