ICCJ. Decizia nr. 437/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 437/2008
Dosar nr. 7243/1/2007
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 14 martie 2006 pronunţată în dosar nr. 380/2006 al Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a prematurităţii introducerii acţiunii precum şi acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC B. SRL Timişoara împotriva pârâtelor SC O.A.R. SA Bucureşti şi SC O. SA Centrul Zonal Arad.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active că aceasta este neîntemeiată deoarece între părţi există un contract de asigurare, iar anterior promovării acţiunii reclamanta a efectuat procedura concilierii directe, motiv pentru care şi excepţia prematurităţii este neîntemeiată.
Referitor la fondul litigiului tribunalul a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 29 lit. h) din Condiţiile de asigurare a transportului internaţional care prevăd o clauză de excludere a răspunderii asiguratorului dacă în cazul opririi sau staţionării parcării asiguratul, ori prepusul acestuia, în speţă reclamanta, nu a luat toate măsurile rezonabile pentru prevenirea, producerea evenimentului asigurat.
Raportat la această clauză, reţine instanţa, a revenit reclamantei sarcina de a dovedi că a luat toate măsurile necesare în acest scop fiind insuficiente propriile susţineri referitoare la staţionarea, în cadrul programului de odihnă, într-o parcare luminată. Perioada şi locul sustragerii bunurilor pe care le transporta nu sunt certe în condiţiile în care la plecarea din parcare conducătorul auto nu a verificat sigiliile şi marfa constatând abia în vamă lipsa cantităţii de 2.990 kg.
Prin Decizia civilă nr. 163/ A din 18 iunie 2007 pronunţată în dosar nr. 25841/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în rejudecare după casare, s-a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri pe care a modificat-o în parte în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei SC O.A.R. SA la plata sumei de 40.000 Euro către reclamantă, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu 8.710,64 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de control judiciar, după redarea integrală a conţinutului hotărârilor anterioare, a reţinut că prin Decizia civilă nr. 141/ A din 8 iunie 2006 pronunţată în dosar nr. 2584/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 231/2006 a Tribunalului Timiş însă prin Decizia nr. 535 din 2 februarie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul pârâtei, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de apel, astfel că, analizând hotărârea tribunalului a apreciat că aceasta este corectă sub aspectul modului de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi respectiv a prematurităţii acţiunii, însuşindu-şi motivarea primei instanţe.
În privinţa fondului, curtea de apel a considerat că nu operează clauza de exonerare de răspundere a asiguratorului prevăzută de art. 29 lit. b) din contractul părţilor, deoarece reclamanta a luat toate măsurile apreciate de instanţă ca fiind rezonabile pentru prevenirea sustragerii mărfii.
În acest sens, faptul că marfa a fost transportată într-un autovehicul asigurat cu lacăte şi sigilii, iar oprirea obligatorie pentru odihnă s-a efectuat de către şoferul autovehiculului într-o parcare luminată, special amenajată în acest scop şi nu într-un loc oarecare, de exemplu într-o pădure sau câmp deschis, se arată în motivare, constituie măsuri care se iau de obicei în situaţii similare, deci sunt rezonabile, iar răspunderea asiguratorului nu poate fi înlăturată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.A.R. SA prin Sucursala Timişoara criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că hotărârea instanţei de apel este nelegală atât în privinţa modului de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active cât şi a prematurităţii, dar şi a fondului litigiului. Sub acest din urmă aspect, instanţa de apel trebuia să procedeze conform celor dispuse prin Decizia de casare respectiv să elucideze starea de fapt pentru a putea decide dacă sunt sau nu incidente prevederile art. 29 lit. b) din „Condiţii speciale" referitoare la clauza de exonerare de răspundere a asiguratorului. Or, arată recurenta, în rejudecarea apelului nu s-a solicitat o completare a probelor, instanţa după prezentarea cauzei pe 7 pagini, dar în baza unei motivări lapidare, concluzionând că au fost luate toate măsurile rezonabile pentru evitarea producerii pagubei.
Nu în ultimul rând, precizează recurenta, curtea de apel a acordat mai mult decât s-a cerut în condiţiile în care prin precizarea de acţiune depusă la instanţa de fond este de 40.000 dolari S.U.A., dar prin Decizia atacată pârâta a fost obligată la plata sumei de 40.000 Euro.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că este întemeiat admiţându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Din această perspectivă reţinând că prin Decizia nr. 535 din 2 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul reclamantei iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel deoarece situaţia de fapt nu a fost lămurită pentru a se decide dacă asiguratorul se află sau nu în situaţia prevăzută de art. 29 lit. h) din „Condiţiile speciale", care primează în raport de cele generale.
De asemenea, a mai stabilit instanţa de recurs, dat fiind faptul că prin poliţa de asigurare nu au fost definite „măsurile rezonabile", iar aprecierile instanţei ale cărei hotărâri a fost casată, sunt contradictorii, se impune analizarea împrejurărilor speţei faţă de clauza specială şi în raport de circumstanţele noi care au apărut pe parcursul executării contractului în sensul de a se verifica dacă acestea sunt de natură să modifice riscul iniţial avut în vedere la încheierea contractului.
De altfel, toate motivele pentru care s-a adoptat această soluţie au fost în mod clar arătate în considerentele hotărârii instanţei de recurs.
Cu toate acestea, instanţa de trimitere nu s-a conformat, după cum obligă prevederile legale anterior citate, acestor dispoziţii ci a soluţionat apelul în baza aceloraşi probe pe care le-a interpretat într-un sens diferit de cel din primul ciclu procesual.
În consecinţă, rezultă că sunt întemeiate criticile formulate de recurentă şi în privinţa încălcării prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea fiind concentrată doar pe analizarea măsurilor rezonabile astfel cum acestea au fost definite de instanţa care nu s-a bazat însă şi pe o interpretare a acestei noţiuni şi de către părţile contractante.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că acesta nu mai subzistă deoarece prin încheierea civilă nr. 163/ A din 8 octombrie 2007, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 40.000 dolari S.U.A. în loc de 40.000 Euro.
Prin urmare, fiind incidente şi prevederile art. 312 alin. (3) şi (5) raportat la dispoziţiile art. 315 alin.(1), (3) şi (4) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea a admiterii recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC O.A.R. SA, sucursala Timişoara împotriva deciziei nr. 163/ A din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 425/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 438/2008. Comercial → |
|---|
