ICCJ. Decizia nr. 572/2008. Comercial. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 572/2008
Dosar nr. 34842/3/2005
Şedinţa publică de la 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5095/2005 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC P.E. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A.E. SA, SC R.T.G.I. SRL şi C.N.L.R. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004 la SC M. – Birou Notarial a contractului încheiat între SC R.T.G.I. SRL şi C.N.L.R. SA, ce are ca obiect acelaşi imobil şi să fie obligată pârâta SC A.E. SA să-i vândă spaţiul comercial în suprafaţă de 174,74 m2, împreună cu suprafaţa indiviză de teren de 60,33 m2 situat în Alexandria, Str. Carpaţi, judeţul Teleorman cu privire la care s-au încheiat contractele, la preţul de 498.319.328 Rol fără TVA.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a încheiat cu SC F.S.E. SA Bucureşti, la 7 aprilie 2000 contractul de asociere în participaţiune înregistrat sub nr. 731, pentru o perioadă de 6 ani, respectiv până la data de 7 aprilie 2006.
Printre bunurile aduse în asociere de SC F.S.E. SA se află şi, spaţiul din litigiu.
Această societate fiind cu capital majoritar de stat, F.P.S. a participat la constituirea capitalului cu o cotă de 50,5770 %, spaţiul în litigiu fiind adus ca aport.
Reclamanta a susţinut că, i-a solicitat asociatei să-i vândă spaţiul în baza Legii nr. 133/1999 la 2 decembrie 2002.
La data de 8 ianuarie 2003, pârâta SC A.E. SA a preluat pe calea fuziunii prin absorbţie a SC F.S.E. SA, toate drepturile şi obligaţiile acesteia derivând din contractul de asociere în participaţiune nr. 731 din 7 aprilie 2004.
Cererea de cumpărare a fost ulterior adresată şi acestei pârâte, pentru că preluase obligaţia de înstrăinare a spaţiului.
Reclamanta a mai arătat, că pârâta ignorând dreptul său de preemţiune, intervenit pe art. 12 lit. c) din Legea nr. 133/1999, a încheiat cu pârâta SC R.T.G.I. SRL la data de 4 octombrie 2004, contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial în litigiu, deşi, cumpărătoarea a avut cunoştinţă de existenţa contractului de asociere.
Pârâta SC R.T.G.I. SRL a vândut, la rândul său, imobilul către pârâta C.N.L.R. SA.
Reclamanta, a precizat că nesocotirea dreptului său de preferinţă, la cumpărarea spaţiului locativ conduce la nulitatea contractelor încheiate.
Pârâtele au depus întâmpinări solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ridicând excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune şi a inadmisibilităţii acesteia.
Prin sentinţa comercială nr. 5600 pronunţată în data de 23 iunie 2006, în dosarul nr. 34842/3/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia prescripţiei şi a inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată şi pe fond a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Din considerentele sentinţei, rezultă că instanţa a apreciat că de fapt nu se poate reţine ca excepţiei apărarea de fond formulată, ce viza respingerea acţiunii.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a apreciat că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 133/1999, nu reprezintă un termen de prescripţie, intervalul de timp respectiv nefiind reglementat ca un termen în care trebuiau exercitat dreptul la acţiune.
Pe fond cu privire la cererea de anulare a primului contract s-a reţinut că prevederile legale menţionate de reclamantă şi anume art. 12 lit. c) din Legea nr. 133/1999 au în vedere dreptul de preemţiune al asociaţilor cu capital majoritar de stat, asupra activelor disponibile, aflate în imediata vecinătate a propriilor active, ale societăţilor respective iar în speţă această din urmă condiţie nu este îndeplinită, ca şi condiţia privind capitalul social care, la data primei vânzări era majoritar privat atât în cazul SC F.S.E. SA, cât şi în cazul SC A.E. SA.
Pe de altă parte nu s-a făcut dovada de către reclamantă nici a faptului că spaţiul comercial ar fi fost un activ disponibil sau că ar fi îndeplinite prevederile art. 13 din Legea nr. 133/1999, în perioada în care SC F.S.E. SA avea capital majoritar de stat.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, reclamanta a invocat nulitatea absolută pentru cauză ilicită şi imorală.
La momentul înstrăinării reclamanta nu avea un drept de preemţiune la cumpărarea activului, astfel că nu se poate prezuma că pârâtele ar fi urmărit să o prejudicieze.
Reclamanta a susţinut că dreptul de preemţiune la cumpărarea activului rezultă din contractul de asociere.
Or, SC F.S.E. SA a adus în asociere ca aport, folosinţa activului, conform art. 2, 3 lit. a) şi b) şi art. 5 din contractul de asociere, iar investiţiile făcute de reclamantă în spaţiul respectiv nu îi conferă acesteia un drept de preemţiune ci cel mult un drept de retenţie, cu îndeplinirea condiţiilor legale.
În termen legal, împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând, schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acţiunii susţinând următoarele critici:
- Tribunalul nu a stăruit în aflarea adevărului, ca urmare a reţinerii greşite a stării de fapt.
- Tribunalul a interpretat greşit contractul de asociere, denaturând nejustificat voinţa părţilor din care rezultă că prin contractul de asociere s-a urmărit transmiterea definitivă a activului.
- Vânzarea cu preferinţă se impunea în raport de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 133/1999.
Intimatele pârâte, prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului.
Analizând, criticile formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 160 din 29 martie 2007, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, că în raport de probatoriul administrat, la fond s-a reţinut corect starea de fapt.
În raport de aceasta, confirmând motivarea instanţei de fond s-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit intenţia că prin contractul de asociere în participaţiune, reclamanta apelantă şi SC F.S.E. SA au hotărât transmiterea definitivă a activului.
S-a apreciat că, în speţă, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 133/1999 pentru vânzarea spaţiului în litigiu şi că ambele contracte a căror anulare s-a solicitat nu sunt afectate de nulitate, iar reclamanta nu justifică un temei legal, pentru a cere obligarea pârâtei intimate SC A.E. SA să-i vândă spaţiul în litigiu.
Împotriva deciziei în termen legal, a introdus recurs, reclamanta invocând că aceasta este afectată de nelegalităţile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fapt pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru următoarele considerente:
- Decizia cuprinde motive contradictorii cu privire la dreptul de preferinţă convenţional pe care trebuia să-l acorde pârâta SC A.E. SA.
- Instanţa, a schimbat înţelesul lămurit al contractului de asociere în participaţiune cu privire la aducerea spaţiului comercial ca aport în asocierea de către SC F.S.E. SA, a cărei continuatoare este intimata SC A.E. SA, reţinând greşit că s-a adus ca aport doar folosinţa acestuia deşi din art. 3 din contract rezultă că aportul constă din aducerea în natură a bunului.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., art. 46 C. com. şi art. 6 din C.E.D.O., în condiţiile în care nu s-au administrat probe pentru a dovedi obligaţia asumată de către intimată, şi s-au ignorat înscrisurile depuse.
Criticile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prima critică vizează nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, în raport de temeiul invocat în susţinerea acestuia, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Verificând susţinerea recurentei, urmează a se reţine că, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece devoluând cauza în apel, în raport de criticile formulate de reclamantă, prin considerentele deciziei atacate se explică în mod corespunzător soluţia de respingere a apelului.
Astfel, din acestea rezultă interpretarea dată de instanţă contractului de asociere în participaţiune încheiat sub nr. 731 din 7 aprilie 2000, cu privire la aportul social adus de SC F.S.E. SA, reţinându-se că s-a adus ca aport doar folosinţa spaţiului.
Din motivarea deciziei, mai rezultă şi argumentele pentru care nu s-a reţinut nulitatea invocată şi anume că reclamanta recurentă nu avea un drept de preemţiune când s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, cu privire la spaţiul în litigiu.
Motivul de nelegalitate raportat la art. 304 pct. 8, aşa cum este dezvoltat, vizează încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Recurenta susţine că din art. 3 din Contractul de asociere, rezultă clar că, SC F.S.E. SA a cărei continuatoare este intimata SC A.E. SA, a venit cu spaţiul ca aport social şi nu cu folosinţa acestuia, iar instanţa dacă avea dubii asupra voinţei părţilor trebuia să administreze probe testimoniale.
Analizând în ansamblu drepturile şi obligaţiile asumate de părţi, rezultă că instanţa de apel a dat o interpretare corectă contractului, respectând voinţa părţilor în raport de art. 969 C. civ., reţinând, că aportul a constat în folosinţa spaţiului, situaţie ce rezultă din art. 3 „Obligaţii” lit. a) în care se arată expres că SC F.S.E. SA „pune la dispoziţia asociaţiei spaţiul” şi nici nu se putea convenii altfel, de îndată ce această societate era întreprindere cu capital de stat.
Practic, recurenta susţine că s-a reţinut o situaţie greşită de fapt ca urmare a neadministrării unor probe testimoniale şi a neanalizării corespunzătoare a unor înscrisuri.
Or, această critică, tinde spre repunerea în discuţie a stării de fapt reţinută de instanţa de apel, spre reinterpretarea probelor, analiză ce nu poate fi realizată în recurs, în raport de caracterul acestei căi de atac, dat de prevederile art. 304 C. proc. civ.
Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează două ipoteze şi anume: pronunţarea unei hotărâri din care nu se poate determina dacă legea a fost sau nu aplicată şi pronunţarea unei hotărâri, în care textele legale aplicabile cauzei, au fost încălcate în litera şi spiritul lor fie au fost aplicate greşit.
Invocând încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., art. 46 C. com. şi art. 6 din C.E.D.O., recurenta reia în fapt critica privind stabilirea greşită a stării de fapt, ca urmare a lipsei rolului activ al instanţei în aflarea adevărului, materializat în refuzul de a admite administrarea probei testimoniale pentru stabilirea naturii aportului adus de SC F.S.E. SA.
Această critică, este una de netemeinicie şi nu se poate analiza, în raport de motivul de nelegalitate invocat, şi mai sus precizat.
În ceea ce priveşte inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999 în mod corect s-a stabilit că recurenta reclamantă nu avea un drept de preemţiune la cumpărarea spaţiului în litigiu, deoarece acest drept nu le-a fost conferit prin contract.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.E. SRL Alexandria împotriva deciziei nr. 160 din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 676/2008. Comercial. Acţiune în anularea... → |
|---|
