ICCJ. Decizia nr. 76/2008. Comercial. Ieşire din indiviziune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 76/2008
Dosar nr. 1938/36/2006
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6195/COM/2004 la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC V.I. SA Constanţa, a chemat în judecată pe pârâta SC T.A. 09 SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la hala de reparaţii, imobil aflat în incinta P.A. Sud.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că a cumpărat de la SC T. 03 SA cota de 25 % din acest imobil, aflându-se astfel în indiviziune cu pârâta care obţine 75 % din acest bun.
Ca temei legal al cererii s-au indicat dispoziţiile art. 728 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 330/COM/2006, Tribunalul Constanţa a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, obligând reclamanta la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate, rezultă modalitatea de divizare a SC T. SA.
Această divizare s-a făcut în cote procentuale raportate la valoarea de inventar a activelor şi în baza acesteia s-a întocmit la data de 19 septembrie 1994 procesul verbal de recepţie nr. 77, prin care s-au individualizat bunurile ce au fost predate SC T. 03 SA, respectiv: hală reparaţii utilaje, provenită din hala SR2 în suprafaţă de 858 m2, platformă betonată de 2029 m2, anexe birouri etaj 2, şi anexe atelier recondiţionări.
Instanţa a reţinut că reclamanta şi pârâta nu se află în indiviziune asupra bunului, deoarece împărţirea fizică a acestuia în raport de cotele valorice deţinute de părţi, se constată din procesul verbal de recepţie nr. 77 din 19 septembrie 1994.
Împotriva sentinţei, a declarat apel reclamanta criticând-o, pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelanta a susţinut că instanţa de fond interpretând eronat probele administrate a reţinut o stare de fapt greşită.
Astfel, susţine apelanta, întocmirea proceselor verbale de recepţie, nu reprezintă o ieşire din indiviziune, deoarece nu s-au individualizat: suprafaţa de 858 m2 din hală, suprafaţă de 1029 m2 şi cele 6 birouri de la etajul 2.
S-a mai susţinut, că aceste procese verbale nu îi sunt opozabile, de îndată ce nu au fost semnate de reprezentanţii legali ai celor două societăţi.
În susţinerea apelului apelanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, solicitând şi efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, probă admisă.
Analizând sentinţa în raport de criticile invocate, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 269/ COM pronunţată la 9 noiembrie 2006, a respins apelul, ca nefondat, obligând apelanta la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată, constatând şi reţinând următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că în urma divizării SC T. SA, au luat fiinţă SC T. 03 U. SA şi SC T. 09 SA, privind active, fiind stabilit pentru fiecare capital social.
Din procesele verbale încheiate la recepţia bunurilor şi anume procesele verbale nr. 77 şi 78 din 19 septembrie 2004, rezultă fără dubii ce bunuri au preluat cele două societăţi, menţinându-se valoarea lor de inventar, valoarea amortizată şi valoarea rămasă.
Cum bunurile preluate de cele două societăţi la momentul divizării au fost individualizate în fapt, nefiind consemnată în nici-unul din procesele verbale păstrarea vreunui bun în stare de indiviziune, în mod corect s-a reţinut că între părţi nu exista o asemenea stare, pentru bunul menţionat în acţiune, astfel că respingerea acesteia este întemeiată.
Împotriva acestei decizii, a introdus recurs în termen legal reclamanta, susţinând că acesta se întemeiază pe dispoziţiile art. 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În fapt recurenta a formulat următoarele critici:
- În mod greşit instanţele, au considerat că împărţirea halei s-a făcut în baza Notei de predare şi a proceselor verbale, corespunzător procentelor deţinute de T. 03.
- Interpretarea dată naturii juridice a actului este greşită, pentru că nu se poate cunoaşte în care parte a halei este situată suprafaţa de 858 m2 cât şi suprafaţa de 2029 m2 şi care sunt cele 6 birouri din cele 9 câte există la etajul 2.
- Expertizele efectuate în cauză au fost realizate cu încălcarea obiectivităţii.
- Instanţele au înlăturat nejustificat expertiza efectuată de expert C.C. analizând legalitatea deciziei atacate, în raport de criticile formulate, urmează a se reţine, că recursul nu se poate întemeia pe dispoziţiile legale invocate din următoarele considerente.
Procesele verbale de recepţie nr. 77 şi 78 din 19 septembrie 1994 au fost încheiate de reprezentanţi T. 03 şi T. 09.
Cum recurenta reclamantă nu a luat parte la întocmirea acestora şi le-a acceptat în momentul cumpărării bunului în litigiu, de la T. 03 SA, nu poate susţine că acestea nu-i sunt opozabile, deoarece în calitate de succesoare a vânzătoarei, a preluat bunul în litigiu, aşa cum s-a dispus prin aceste înscrisuri.
Aşadar, în cauză nu s-a pus în discuţie interpretarea acestor acte, instanţele reţinându-le ca probe ce dovedesc modalitatea de stingere a stării de indiviziune, situaţie în care urmează a se reţine că acestea nu s-au substituit voinţei celor două societăţi, ci au luat act de aceasta.
Or, nelegalitatea invocată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8, C. proc. civ., vizează situaţia în care instanţa de judecată, interpretând un act juridic dedus judecăţii îi denaturează înţelesul atingând voinţa părţilor, de care nu ţine cont în soluţionarea cauzei.
Celelalte critici vizează lămurirea greşită a stării de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probelor sau a neadministrării unui probatoriu complet.
În raport de cerinţele impuse de natura căii de atac a recursului aşa cum este reglementată prin art. 304 C. proc. civ., aceste critici nu pot fi analizate.
Starea de fapt a fost reţinută în raport de probele produse de părţi, instanţa de apel având rol activ şi devoluând cauza a dispus în această cale de atac, completarea probatoriului, cu o expertiză tehnică situaţie în care instanţa de recurs, nu poate să repună în discuţie aşadar starea de fapt, printr-o reapreciere a probatoriului.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentei la 600 lei către intimată reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.I. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 269 din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 743/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 80/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
