ICCJ. Decizia nr. 573/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 573/2008
Dosar nr. 6367/3/2006
Şedinţa publică de la 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 17 februarie 2006 sub nr. 6367/3/2006, reclamanta SC S.A. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A.E. SA, SC R.T.I. SRL şi C.N.L.R. SA, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL şi autentificat sub nr. 3661 din 18 octombrie 2004 la Societatea Civilă M. – Birou Notarial, cu sediul în Bucureşti, contract ce are ca obiect imobilul spaţiu comercial în suprafaţă de 119,49 m.p., împreună cu suprafaţa indiviză de teren de 37,72 m.p., situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, judeţul Tulcea, cu număr cadastral 74/6; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.T.I. SRL şi C.N.L.R. SA, autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004 la B.N.P. G.P., contract ce are ca obiect acelaşi imobil; să fie obligată pârâta SC A.E. SA să-i vândă imobilul spaţiu comercial în suprafaţă de 119,49 m.p., împreună cu suprafaţa indiviză de teren de 37,72 m.p., situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4 judeţul Tulcea, cu număr de cadastral 74/6, la preţul de 936.134.454 lei Rol, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 4 septembrie 2000 a încheiat cu SC F.S.E. SA Bucureşti, contractul de asociere în participaţiune înregistrat sub nr. 1445 din aceeaşi dată, pentru o perioadă de 6 ani de la data încheierii, respectiv până la data de 3 septembrie 2006.
Printre bunurile aduse în asociere de SC F.S.E. SA se află şi spaţiul situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, judeţul Tulcea.
Potrivit Actului constitutiv, SC F.S.E. SA era societate cu capital majoritar de stat, Fondul Proprietăţii de Stat participând la constituirea capitalului cu o cotă de 50,5770 % deţinând un număr de 90.289 acţiuni din totalul de 178.518 acţiuni.
Reclamanta arată că a solicitat SC F.S.E. SA, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999, prin adresa nr. 22 din 30 martie 2001, acordul pentru cumpărarea spaţiului. Prin scrisorile nr. 115 din 17 octombrie 2003 şi 126 din 29 iunie 2004 reclamanta a făcut cunoscută şi pârâtei SC A.E. SA intenţia de cumpărare a spaţiului.
La data de 8 ianuarie 2003 pârâta SC A.E. SA a preluat, pe calea fuziunii prin absorbţie a SC F.S.E. SA, toate drepturile şi obligaţiile acesteia decurgând din contractul încheiat.
Preluarea drepturilor şi obligaţiilor din contractul de asociere a fost consemnată şi recunoscută de părţi prin art. 2 din actul adiţional nr. 45 din 20 ianuarie 2003 la contractul de asociere nr. 1445 din 4 septembrie 2000.
Pârâta SC A.E. SA a preluat, prin actul adiţional la contractul de asociere în participaţiune, şi această obligaţie legală, care însă a fost încălcată prin vânzarea spaţiului către pârâta SC R.T.I. SRL.
Reclamanta susţine că, prin încălcarea dreptului său de preemţiune, pârâta SC A.E. SA a încheiat cu pârâta SC R.T.I. SRL la data de 18 octombrie 2004, contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, judeţul Tulcea, contract autentificat sub nr. 3661 din 18 octombrie 2004 la Societatea Civilă M. – Biroul Notarial, cu sediul în Bucureşti.
Societatea cumpărătoare-pârâta SC R.T.I. SRL a avut cunoştinţă de existenţa contractului de asociere, având în vedere că acesta urmează să înceteze la data de 20 septembrie 2006.
Se mai arată că la numai două săptămâni de la încheierea acestui contract, pârâta SC R.T.I. SRL a vândut, la rândul său, imobilul în discuţie către pârâta C.N.L.R. SA la preţul de 90.000 Euro fără TVA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004.
Consecinţa juridică a nesocotirii dreptului său de preferinţă la cumpărare, drept opozabil erga omnes, este nulitatea (relativă) a contractului de vânzare dintre SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL. Efectele nulităţii acestui contract sunt: desfiinţarea actului atacat şi desfiinţarea actului subsecvent.
Ca urmare, anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL are drept consecinţă juridică reintrarea retroactivă a imobilului vândut în patrimoniul vânzătoarei.
Pârâta C.N.L.R. SA nu poate invoca buna-credinţă deoarece avea obligaţia minimei diligenţe de a verifica motivul pentru care nu i se transmite, odată cu dreptul de proprietate şi folosinţa asupra bunului cumpărat.
Potrivit art. 254 C. com., participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune chiar dacă au fost procurate de dânşii.
Al doilea contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate şi ca urmare a cauzei sale ilicite şi imorale, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 948, pct. 4 C. civ.
Reclamanta susţine că părţile din acest al doilea contract, întocmit la două săptămâni după primul, au urmărit doar prejudicierea sa, în sensul dobândirii proprietăţii în baza dreptului de preferinţă, cauză care este ilicită deoarece încalcă principiul legalităţii, cât şi imorală deoarece s-a urmărit prejudicierea acesteia. Cauza ilicită şi imorală urmează a fi analizată şi sub următoarele aspecte: al intervalului de timp în care au fost încheiate cele două contracte; al preţului în raport de valoarea reală de circulaţie a unui asemenea spaţiu comercial şi în raport de diferenţa foarte mare între preţurile din cele două contracte; al calităţii persoanelor care au reprezentat părţile la întocmirea actelor.
În drept au fost invocate prevederile art. 12 din Legea nr. 133/1999, art. 948 pct. 4, 966, 968 C. civ., art. 254 C. com.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 24 martie 2006, pârâta C.N.L.R. SA a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menţionând că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004, au fost îndeplinite de către C.N.L.R. SA toate diligenţele şi demersurile specifice care incumba cumpărătorului în cadrul actelor translative de proprietate, fiind prezentate de către societatea vânzătoare SC R.T.I. SRL atât extrasul de carte funciară nr. 4720 din 1 noiembrie 2004 emis de Judecătoria Tulcea – Biroul de Carte Funciară din care rezultă că până la acea dată, imobilul respectiv nu a fost grevat de nici o sarcină sau servitute cât şi declaraţia reprezentantului legal al acestei societăţi potrivit căreia asupra acestui imobil nu exista nici un litigiu cu privire la dreptul său de proprietate constând în acţiuni posesorii sau alte cereri formulate în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare, nici un drept de creanţă ce ar aparţine unei persoane fizice sau juridice.
Pârâta arată că, în speţă, operează prezumţia de bună-credinţă a C.N.L.R. SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 1898 alin. (2) C. civ.
Se mai arată de către pârâtă că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate de reclamantă pentru fundamentarea „dreptului de preferinţă”, respectiv art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Pârâta arată că obligaţia prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999 cu modificările şi completările ulterioare, şi reluată ulterior în cuprinsul Legii nr. 346/2004, este prevăzută exclusiv în sarcina „societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi a regiilor autonome” motiv pentru care nu are aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii, atât SC F.S.E. SA (parte în contractul de asociere nr. 1445/4 septembrie 2000) cât şi pârâta SC A.E. SA (persoană juridică care a fuzionat prin absorbţie cu aceasta) nefăcând parte din această categorie de entităţi juridice, ambele având capital majoritar privat.
Situaţia prezentată era incidentă şi momentul la care reclamanta pretinde că ar fi notificat pârâtei SC A.E. SA intenţia sa de cumpărare a spaţiului (adresele reclamantei la care se face referire la cererea introductivă), pârâta în cauză având capital majoritar privat motiv pentru care nu i se pot opune obligaţii legale prevăzute în sarcina societăţilor comerciale/companiilor naţionale cu capital majoritar de stat şi regiilor autonome [(conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999)]. Obligaţiile prevăzute de lege în sarcina SC F.S.E. SA (cum ar fi fost cele din Legea nr. 133/1999) nu au fost preluate de pârâta SC A.E. SA (societate cu capital majoritar privat).
SC A.E. SA, urmare a încheierii cu reclamanta a Actului adiţional nr. 45 din 20 ianuarie 2003 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1445 din 4 septembrie 2000, a preluat toate obligaţiile care-i incumbau SC F.S.E. SA potrivit contractului nr. 1445 din 4 septembrie 2000 (deci de natură convenţională), iar nu şi pe cele care îi reveneau acestei societăţi prin lege, ca urmare a structurii acţionariatului sau (deci de natură legală), ţinând cont şi de faptul prezenţei unei novaţii prin schimbare de creditor, care are ca efect principal chiar stingerea vechii obligaţii şi înlocuirea ei cu una nouă.
Pârâta SC R.T.I. SRL a formulat întâmpinare la 18 aprilie 2006 prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, pârâta a arătat că nulitatea relativă poate fi invocată numai de către părţile actului juridic, reclamanta fiind un terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită.
Pe fond, arată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dispoziţii invocate de către reclamantă în susţinerea „dreptului de preferinţă”. Obligaţiile prevăzute de dispoziţiile legale arătate sunt stabilite exclusiv în sarcina „societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi a regiilor autonome”. Aceste obligaţii subzistă numai pe perioada cât este îndeplinită condiţia capitalului majoritar de stat. Se arată că, în speţă, condiţia impusă de lege, capital majoritar de stat, nu este îndeplinită. La momentul preluării SC F.S.E. SA de către pârâta SC A.E. SA. Ca urmare a realizării fuziunii prin absorbţie (ianuarie 2003), SC F.S.E. SA era societate cu capital privat, astfel că SC A.E. SA nu putea să preia decât drepturile şi obligaţiile existente la momentul fuziunii. Or, la acea dată SC F.S.E. nu-i mai erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 133/1999, fiind o societate cu capital privat.
SC R.T.I. SRL a îndeplinit toate diligenţele care incumba cumpărătorului în cadrul actelor translative de proprietate.
Se arată că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3661/2004 au fost prezentate de către pârâta SC A.E. SA atât extrasul de carte funciară nr. 2447/2004 emis de Judecătoria Tulcea – Biroul de Carte Funciară, din care rezulta faptul că, până la acea dată, imobilul respectiv nu a fost grevat de nici o sarcină sau servitute, cât şi declaraţia reprezentantului legal al acestei societăţi.
În speţă, operează prezumţia de bună-credinţă a SC R.T.I. SRL, în conformitate cu dispoziţiile art. 1898 C. civ. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3661/2004, precum şi din întreaga documentaţie înaintată de reprezentanţii societăţii vânzătoare, prevăzută de lege şi solicitată de notarul public (extras de carte funciară care atestă faptul că imobilul nu are sarcini sa servituţi, certificat fiscal, încheiere de intabulare a dreptului de proprietate al SC A.E. SA, istoricul acestuia) rezultă că SC R.T.I. SRL este dobânditor de bună-credinţă cu titlul oneros al imobilului în cauză.
Susţine pârâta că în ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678/2004 al B.N.P. G.P., încheiat între SC R.T.I. SRL şi C.N.L.R. SA, îndeplineşte toate condiţiile esenţiale pentru validitatea actelor translative de proprietate.
Pârâta SC A.E. SA a formulat întâmpinare la 21 martie 2006, prin care a solicitat respingerea primului capăt de cerere ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală şi ca o consecinţă, respingerea celorlalte două capete de cerere ca neîntemeiate, susţinând că reclamanta este un terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare atacat.
Pe fond a învederat faptul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dispoziţii invocate de către reclamantă în susţinerea „dreptului legal de preemţiune”. Aceasta susţine că obligaţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus arătate sunt stabilite exclusiv în sarcina societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi a regiilor autonome, obligaţii ce subzistă doar pe perioada în care este îndeplinită condiţia capitalului majoritar de stat. Astfel, pârâta învederează că în cauza de faţă, această condiţie impusă de lege nu este îndeplinită deoarece SC F.S.E. SA a devenit societate cu capital majoritar de stat începând cu data de 5 ianuarie 2001, dată la care au încetat obligaţiile prevăzute de Legea nr. 133/1999. Întrucât în ianuarie 2003, SC F.S.E. SA era societate cu capital privat, SC A.E. SA nu putea preia decât drepturile şi obligaţiile existente la momentul fuziunii. Or, la această dată, SC F.S.E. SA nu-i mai erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 133/1999, aceasta fiind o societate cu capital privat.
De asemenea, pârâta arată că în contractul nr. 1445 din 4 septembrie 2000, nu se prevede vreun drept de preferinţă, considerând că şi sub acest aspect, acţiunea reclamantei este neîntemeiată. Totodată, se susţine că existenţa contractului mai sus menţionat intitulat de părţi „contract de asociere”, nu îngrădea dreptul de dispoziţie al proprietarului SC A.E. SA, raporturile dintre părţi consfinţite de acest contract fiind raporturi de locaţiune şi nu de asociere în participaţiune, având în vedere că în virtutea dispoziţiilor art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după voinţa reală a părţilor şi nu după sensul literal al termenilor. Pârâta învederează că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3661/2004 de B.N.R. M. Bucureşti, încheiat între SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL, sunt îndeplinite toate condiţiile esenţiale pentru validarea actelor translative de proprietate.
De asemenea, pârâta susţine că solicitarea reclamantei de obligare a SC A.E. SA la vânzarea spaţiului în discuţie către aceasta este neîntemeiată, întrucât nu există nici o normă legală care să justifice o astfel ce cerere.
Totodată, pârâta arată că în măsura în care se apreciază incidente dispoziţiile Legii nr. 133/1999, cererea este prescrisă faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege.
La termenul de judecată din 19 mai 2006, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţia de netimbrare, excepţia lipsei calităţii procesuale active, dispunând unirea excepţiei prescripţiei cu fondul cauzei şi calificând argumentele expuse în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii de către pârâta SC A.E. SA ca o apărare de fond.
Tribunalul a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri, pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtelor, iar pentru pârâtele C.N.L.R. SA şi SC A.E. SA, proba cu interogatoriul reclamantei, probe ce au fost administrate în cauză. La termenul din 3 noiembrie 2006, tribunalul a respins ca inutilă proba cu martori solicitată de reclamantă.
La data de 11 septembrie 2006, reclamanta a depus o precizare la dosar prin care a arătat că obligaţia pârâtei SC A.E. SA de a vinde spaţiul comercial în discuţie s-a născut în baza unei convenţii intervenite între părţi, invocându-se convenţia ca izvor al obligaţiei şi nu legea. Convenţia de acordare a dreptului de preferinţă nu a îmbrăcat forma scrisă, s-a încheiat iniţial între reclamantă şi SC F.S.E. SA, ulterior obligaţia fiind asumată explicit de către pârâta SC A.E. SA. Arată reclamanta că, în cadrul discuţiile avute înainte de încheierea contractelor de asociere în participaţiune s-a convenit cu toţi reprezentanţii din ţară că spaţiile vor fi vândute pe calea procedurilor prevăzute de legile care facilitau accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la cumpărarea activelor capital majoritar de stat. În executarea convenţiei au fost încheiate contracte de asociere în participaţiune pentru crearea posibilităţii încadrării în ipotezele prevăzute de lege. Fiind asociaţi în contractele de asociere în participaţiune, s-a născut, în baza Legii nr. 133/1999, un drept de preferinţă la cumpărarea spaţiilor, drept de preferinţă care avea natură legală. Ulterior, după pierderea capitalului majoritar de stat, dreptul de preferinţă a căpătat natură convenţională prin obligaţia pe care SC F.S.E. SA şi-a asumat-o de a vinde spaţiul cu acordarea dreptului de preferinţă la cumpărare, la preţ egal. Această obligaţie a fost asumată de societate după dobândirea capitalului majoritar privat, convenţia neîmbrăcând forma scrisă, fiind însă însuşită de SC A.E. SA.
Prin întâmpinarea depusă la 13 octombrie 2006, pârâta C.N.L.R. SA a invocat tardivitatea formulării cererii precizatoare, susţinând că aceasta tinde la modificarea cererii introductive prin schimbarea cauzei acesteia.
Analizând probele administrate în cauză, Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 9491 din 3 noiembrie 2006, a respins excepţia prescripţiei acţiunii, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta la plata sumei de 500 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.E. SA pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 133/1999 societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiile autonome sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare prev. la alin. (1), lit. a) – d), sau să asigure accesul prioritar la încheierea, concesionarea sau leasingul activelor disponibile, în condiţiile alin. (1) lit. c).
În opinia instanţei, termenul de 90 de zile nu reprezintă un termen de prescripţie, astfel cum rezultă din interpretarea textului menţionat, întrucât acesta nu a fost reglementat ca un interval de timp înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune. Pe de altă parte, acest termen se referă la obligaţii ale persoanelor juridice enumerate de textul de lege: societăţi comerciale şi companii naţionale cu capital majoritar de stat, regii autonome.
În speţă, dreptul material la acţiune s-a născut la data de 18 octombrie 2004 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între pârâtele SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL, reclamanta invocând existenţa în patrimoniul său a unui drept de preferinţă născut în temeiul Legii nr. 133/1999 şi al contractului de asociere.
Or, de la data menţionată şi până la introducerea acţiunii (17 februarie 2006) a trecut o perioadă mai mică de 3 ani, nefiind îndeplinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză. Examinând materialul probator administrat în cauză, pe fond, tribunalul găseşte neîntemeiată acţiunea promovată de reclamantă, pentru următoarele considerente:
La data de 4 septembrie 2000 între reclamanta SC S.A. SRL şi SC F.S.E. SA a fost încheiat contractul de asociere înregistrat sub nr. 1445 din 4 septembrie 2000 în vederea desfăşurării următoarele activităţi: achiziţionarea, depozitarea şi comercializarea de bunuri alimentare şi nealimentare indigene şi din import, prestări servicii şi alte activităţi, cu respectarea obiectului de activitate propriu prezent în statutul fiecărei societăţi, prin spaţiul situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, judeţul Tulcea. SC F.S.E. SA s-a obligat să pună la dispoziţia asociaţie spaţiul situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, judeţul Tulcea [(art. 3 lit. a)], reclamanta dobândind un drept de folosinţă [(art. 3 lit. b). Drepturi)].
În conformitate cu dispoziţiile art. 4, convenţia s-a încheiat pe o durată de 6 ani, până la data de 3 septembrie 2006, cu posibilitatea prelungirii prin acordul scris al părţilor.
Potrivit art. 5 din contract, reclamanta SC S.A. SRL s-a obligat să achite lunar către SC F.S.E. SA „pentru folosirea în asociere a spaţiului” un procent de 5 % din venituri lunar realizat în spaţiul adus ca aport, dar nu mai puţin de 250 dolari S.U.A. fără TVA.
Tribunalul consideră că acest contract nu poate primi calificarea juridică a unui contract de locaţiune, clauzele negociate de părţi şi inserate în conţinutul convenţiei fiind specifice unui contract de asociere în participaţiune. Părţile au stabilit drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi, participarea la beneficii şi implicit la pierderi, făcându-se referire în mod expres la dispoziţiile art. 251 – art. 256 C. com. (care reglementează asocierea în participaţiune). Pentru acest motiv, tribunalul apreciază neîntemeiate susţinerile pârâtei SC A.E. SA cu privire la calificarea contractului încheiat de reclamanta SC F.S.E. SA.
La data de 20 ianuarie 2003 a fost întocmit actul adiţional nr. 45 la contractul de asociere, prin care părţile au convenit ca începând cu data menţionată SC A.E. SA să preia de la SC F.S.E. SA toate drepturile şi obligaţiile ce s-au născut în patrimoniul acestuia potrivit contractului nr. 1445 din 4 septembrie 2000, pe calea novaţiei prin schimbare de creditor.
Conform înscrisurilor depuse la dosar la data de 16 ianuarie 2003, prin încheierea judecătorului delegat, s-a dispus radierea SC F.S.E. SA, ca urmare a fuziunii prin absorbţie de către SC A.E. SA.
La data de 18 octombrie 2004, SC A.E. SA a transmis, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3661 la B.N.R. S.C.M., dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, judeţul Tulcea către SC R.T.I. SRL.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004 pârâta SC R.T.I. SRL a vândut spaţiul menţionat, către pârâta C.N.L.R. SA.
Reclamanta a invocat nulitatea absolută a primului contract de vânzare-cumpărare susţinând încălcarea dreptului său de preferinţă la cumpărarea spaţiului, drept stabilit prin dispoziţiile art. 12 lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999.
Potrivit acestor dispoziţii legale „Întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale societăţilor comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi ale regiilor autonome, în următoarele condiţii:
a) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune, încheiate cu societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi cu regiile autonome, la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi vândute, la solicitarea deţinătorului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către chiriaş;…
b) întreprinderile mici şi mijlocii au prioritate la cumpărarea activelor disponibile ale societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi ale regiilor autonome. În situaţia în care mai mulţi solicitanţi, cumpărarea se va face prin licitaţie publică, pornindu-se de la preţul stabilit prin raportul de evaluare. În situaţia în care sunt mai mulţi solicitanţi, cumpărarea se va face prin licitaţie publică, pornindu-se de la preţul stabilit prin raportul de evaluare. În această situaţie, prin grila de punctaj se acordă unei întreprinderi mici şi mijlocii un număr de puncte echivalent cu 30 % din numărul de puncte acordat pentru cel mai mare preţ oferit”.
În legătură cu art. 12 lit. a) şi d) din Legea nr. 133/1999 pe care le invocă reclamanta în sprijinul acţiunii sale, se observă că acestea au în vedere obligaţii prevăzute în sarcina societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi a regiilor autonome.
Or, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probaţiune, la momentul formulării cererii de cumpărare a spaţiului (adrese nr. 22 din 30 martie 2001, nr. 115 din 17 octombrie 2003 şi nr. 126 din 29 iunie 2004) de către SC S.A. SRL, cât şi la momentul vânzării imobilului de către SC A.E. SA, atât SC F.S.E. SA, cât şi SC A.E. SA, erau societăţi cu capital majoritar privat, astfel încât în speţă, nu este incidentă Legea nr. 133/1999, reclamanta neavând un drept de preemţiune la cumpărarea imobilului.
Pe de altă parte, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada că imobilul menţionat făcea parte din categoria imobilelor disponibile, sau faptul că fuseseră îndeplinite formalităţile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 133/1999, pentru perioada când SC F.S.E. SA, avea capital majoritar de stat.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că nu poate interveni nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL. În consecinţă, nu se poate reţine nici nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat de SC R.T.I. SRL cu C.N.L.R. SA.
S-a învederat de către reclamantă, cu privire la ultimul contract menţionat, nulitatea absolută pentru cauză ilicită şi imorală. Susţinerile acesteia sunt neîntemeiate întrucât aşa cum s-a arătat, la momentul înstrăinării imobilului, reclamanta nu avea un drept de preemţiune la cumpărarea activului, astfel încât nu se poate prezuma că pârâtele ar fi urmărit prejudicierea sa.
Reclamanta a învederat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 254 C. com., participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune chiar dacă au fost procurate de dânşii, apreciind că simpla existenţă a contractului de asociere era suficientă pentru ca cea de-a doua cumpărătoare să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului.
Tribunalul a apreciat neîntemeiate susţinerile reclamantei întrucât prin contractul de asociere în participaţiune, SC F.S.E. SA a constituit folosinţa spaţiului ca aport în cadrul asociaţiei. Această interpretare rezultă din dispoziţiile art. 2 şi 3 lit. a) (obligaţii) art. 3 lit. b) (drepturi), care stabilesc dreptul SC S.A. SRL de a folosi spaţiul, dispoziţiile art. 5 din contract, prin care se stipulează obligaţia reclamantei de a plăti un procent din venitul lunar pentru „folosirea în asociere a spaţiului”. Această interpretare rezultă şi din conţinutul adreselor înaintate de SC S.A. SRL către SC F.S.E. SA şi ulterior către SC A.E. SA, prin care se solicită vânzarea spaţiului respectiv.
Aşa fiind, tribunalul a apreciat, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC R.T.I. SRL cu C.N.L.R. SA.
Întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, în patrimoniul reclamantei nu există un drept de preemţiune cu privire la cumpărarea imobilului, pe cale de consecinţă a respins şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC A.E. SA să vândă spaţiul comercial menţionat.
Pentru aceste considerente, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
În ceea ce priveşte existenţa unei convenţii nescrise cu privire la vânzarea spaţiilor, încheiată cu SC F.S.E. SA tribunalul a observat că acţiunea reclamantei este întemeiată pe existenţa unui drept de preferinţă legal sau născut în baza contractului de asociere, iar reclamanta nu şi-a completat în mod corespunzător acţiunea în conformitate cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., până la prima zi de înfăţişare.
În baza art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 500 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.E. SA, reţinând culpa procesuală a reclamantei şi faptul dovedirii efectuării cheltuielilor de judecată prin plata onorariului de avocat, conform chitanţei depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
În motivare se invocă faptul că în legătură cu precizarea acţiunii depusă la 11 septembrie 2006, în mod nelegal, s-a apreciat ca tardivă, raportat la art. 132 C. proc. civ.
Precizarea nu se încadra nici în „completarea” şi nici în „modificarea cererii”, care nu erau aplicabile. Nici nu a existat prima zi de înfăţişare, fiind constant lipsă de procedură, instanţa din oficiu trebuia să completeze cadrul procesual conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., neavând nici rol activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Din nici o clauză a contractului, nu rezultă că aportul adus de SC F.S.E. SA, ar consta în folosinţa spaţiului.
S-a apreciat că în mod nelegal s-a respins proba testimonială care urmărea probarea convenţiei cu SC F.S.E. SA şi apoi, cu SC A.E. SA.
Dreptul de preferinţă la cumpărarea spaţiului în discuţie a fost iniţial un drept legal prevăzut de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 133/1999.
Or reclamanta, în vederea vânzării cu preferinţă a spaţiului comercial în discuţie, şi-a îndeplinit obligaţia de a cumpăra obiectele de inventar, mijloacele fixe şi piesele de schimb aflate în gestiunea spaţiului.
Aşa se face că după fuziunea prin absorbţie a SC F.S.E. SA, SC A.E. SA a recunoscut, la rândul său, dreptul de preferinţă la cumpărarea spaţiului, obligându-se la recunoaşterea unui drept de preferinţă la cumpărare, la preţ egal.
Apelul a fost legal timbrat cu taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.
Intimata SC A.E. SA şi C.N.L.R. au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Analizând netemeinicia şi legalitatea deciziei, Curtea, prin decizia comercială nr. 218 din 2 mai 2007, a respins apelul, ca nefundat, reţinând următoarele:
Astfel cum a reţinut şi în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 123/2000, în cauza de faţă nu puteau fi aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) şi d) Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dispoziţii invocate de reclamanta apelantă pentru a justifica încălcarea dreptului său legal de preemţiune ori a dreptului de preferinţă.
Obligaţiile prevăzute în dispoziţiile legale menţionate erau stabilite de legiuitor exclusiv în sarcina societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi a regiilor autonome, numai pe perioada îndeplinirii condiţiei de existenţă a capitalului majoritar de stat.
Or, o asemenea condiţie nu era îndeplinită în cauză, întrucât, SC F.S.E. SA şi-a încetat existenţa ca urmare a fuziunii prin absorbţie la data de 5 ianuarie 2001 de către intimata SC A.E.A SA, neputând fi incidente dispoziţiile Legii nr. 133/1999.
În ce priveşte existenţa unei înţelegeri convenţionale care i-ar fi conferit reclamantei apelante un drept de preferinţă în vânzarea-cumpărarea spaţiului comercial în speţă, se constată că din probele administrate nu se poate reţine existenţa unui asemenea drept.
De altfel, în apel, reclamanta nu şi-a susţinut cererea de probatorii, limitându-se la a formula două cereri consecutive de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare.
În această situaţie nu pot fi reţinute criticile apelantei reclamante în raport de validitatea contractelor de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial în speţă încheiate între intimatele SC A.E. SA şi SC R.T.I. SRL, precum şi între aceasta din urmă şi intimata C.N.L.R. SA şi nici existenţa vreunui temei legal pentru obligarea intimatei pârâte SC A.E. SA la vânzarea acestui spaţiu comercial către reclamanta apelantă, acţiunea fiind în mod corect respinsă de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, a introdus recurs reclamanta fără a invoca în drept motivele de nelegalitate, solicitând admiterea, modificarea în tot a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond invocând că:
- Decizia cuprinde motive contradictorii de îndată ce nu s-a analizat critica privind neanalizare la fond a dreptului de preferinţă, convenţional situaţie în care acţiunea trebuia respinsă pe fond.
- Decizia cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa a reţinut că din cuprinsul adresei nr. 656 din 23 mai 2002 emisă de SC F.S.E. SA, rezultă că nu a existat o convenţie de vânzare-cumpărare, deoarece cererea recurentei de cumpărare a spaţiului nu a fost aprobată în şedinţa consiliului de administraţie din 14 mai 2007.
Înscrisul analizat de instanţă este străin de natura pricinii, dat fiind că această cerere este întemeiată pe dreptul de preferinţă şi obligaţia corelativă asumată de pârâta SC A.E. SA.
- Instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantei precum şi dreptul la un proces echitabil, prin respingerea cererii de amânare a judecăţii apelului, şi prin neadministrarea de probe testimoniale pentru aflarea adevărului.
- Prima critică se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din considerentele deciziei rezultă că aceasta a fost motivată corespunzător dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., instanţa de recurs, putând realiza controlul judiciar în raport de modul cum s-a răspuns la criticile formulate în apel.
Astfel, din considerente rezultă interpretarea dată contractului invocat de reclamantă, în raport de care s-a reţinut că aportul social la constituit folosinţa spaţiului locativ.
Instanţa a concluzionat de ce în speţă nu a existat o convenţie privind dreptul de preferinţă invocat, şi de ce nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 133/1999.
Adresa nr. 566 din 23 mai 2002 la care face referire recurenta, este un înscris câştigat cauzei, din care rezultă, aşa cum justificat s-a reţinut în apel, că SC F.S.E. SA nu a încheiat o convenţie prin care să precizeze un drept preeminent, pentru aceasta în vederea cumpărării spaţiului locativ.
Acest înscris a fost analizat în raport şi de conţinutul contractului de asociere nr. 1445 din 27 septembrie 2000, contract din care rezultă clar drepturile şi obligaţiile părţilor.
Din cuprinsul cererii de apel, rezultă că, reclamanta a criticat sentinţe pentru respingerea probei testimoniale, nesolicitând aşa cum susţine că a cerut în calea de atac prelungirea probatoriului.
Pentru termenul din 2 mai 2007 avocatul reclamantei a solicitat amânarea cauzei, cu motivarea că la acea dată mai are de susţinut o altă cauză la Tribunalul Vâlcea.
Analizând cererea în raport de dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., Curtea a respins-o reţinând că la termenul anterior apelanta a mai beneficiat de o amânare a cauzei pentru o lipsă de apărare.
Instanţa de apel, a făcut o corectă aplicare a acestui text, deoarece prin acesta s-a instituit o facultate şi nu o obligaţie, de a se acorda un termen pentru lipsă de apărare.
Or, apelantei i s-a mai acordat un asemenea termen pentru lipsă de apărare, iar justificarea dată pentru o nouă amânare a cauzei, este una ce se grefează pe intenţia de tergiversare a soluţionării cauzei de către avocatul acesteia.
Aşa fiind, pentru cele de preced în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Tulcea împotriva deciziei nr. 218 din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 560/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 642/2008. Comercial → |
|---|
