ICCJ. Decizia nr. 562/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 562/2008
Dosar nr. 34346/3/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4888 din 12 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea formulată de reclamantul D.T., în contradictoriu cu pârâţii D.D.L. şi D.A.V., pentru autoritate de lucru judecat.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul D.T., în contradictoriu cu pârâţii D.V., SC A.D.E. SRL, ca netimbrată.
Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.539 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti (Municipiul Bucureşti-prin Primarul General), în calitate de vânzător şi SC A.D.E. SRL, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect spaţiul comercial situat în Bucureşti, în suprafaţă utilă de 176 mp, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar.
În raport de contractul mai sus-menţionat, reclamantul a investit instanţa cu cererea având ca obiect constatarea simulaţiei prin interpunere de persoane, în condiţiile art. 1175 C. civ., afirmând că spaţiul comercial ce a fost dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta D.V., fosta sa soţie, a fost dobândit prin simulaţie, înţelegerea dintre el şi fosta soţie fiind la acel moment, datorită unor dificultăţi de ordin juridic, ca dobândirea să se facă în această modalitate, respectiv pe numele societăţii în care era unic asociat fiica lor pe atunci minoră, D.D.L., fiind ascunsă astfel persoana adevăratului beneficiar.
Caracteristic pentru simulaţie este faptul că ea presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi a două contracte şi anume unul public, aparent, denumit şi contract simulat, prin care se creează o numită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acesta anihilează, în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public, simulat.
La simulaţia prin interpunere de persoană, ambele părţi din contractul aparent urmăresc în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Sancţiunea specifică simulaţiei este ca regulă inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie, întrucât potrivit legislaţiei în vigoare, simulaţia, în sine nu este sancţionată cu nulitatea.
Or, în cauză, prin niciunul dintre mijloacele de probă administrate, nu s-a făcut dovada întrunirii cerinţelor, respectiv existenţa concomitentă sau eventual anterioară contractului public, a contraînscrisului prin care s-ar fi convenit în mod conştient de către persoanele ce au încheiat contractul de vânzare – cumpărare a spaţiului comercial în discuţie, cu adevăratul beneficiar, respectiv cumpărător, să fie o altă persoană decât cea care apare în actul public.
Susţinerile reclamantului potrivit căruia spaţiul ar fi fost dobândit din resurse financiare comune de către el şi fosta soţie în timpul căsătoriei, nu au nicio relevanţă sub aspectul pretinsului caracter simulat al contractului de vânzare-cumpărare, după cum nici pretinsa achitare a acestuia tot din veniturile comune ale soţilor şi prin eforturile lor conjugate nu poate fi reţinută sub acest aspect ca fundamentând simulaţia actului prin interpunere de persoane, în condiţiile în care existenţa concomitentă sau anterioară a contractului secret nu există.
Modalităţile referitoare la resursele financiare de achiziţionare şi respectiv achitare a spaţiului pot privi numai raporturile patrimoniale ale foştilor soţi, ulterioare desfacerii căsătoriei acestora, sub aspectul bunurilor comune pe care aceştia le-au dobândit în timpul căsătoriei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 15 din 16 ianuarie 2007, respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – reclamant D.T. împotriva sentinţei comerciale nr. 4888 din 12 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 34346/3/2005, în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi D.D.L., D.A.V., D.V., SC A.D.E. SRL Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că terţii de bună-credinţă (care nu aveau cunoştinţă de convenţia secretă la data la care s-au născut interesele lor legate de acest contract) pot să renunţe la inopozabilitatea faţă de ei a actului secret şi să beneficieze împotriva părţilor de actul secret, dar aşa cum s-a reţinut reclamantul avea cunoştinţă, susţine el, de pretinsa convenţie secretă chiar din momentul de la care s-au născut pretinsele sale drepturi din acel contract.
Pe de altă parte, în raporturile dintre părţile contractante, ceea ce îşi produce efectul este actul secret (nedovedit corespunzător şi în cauză) întrucât acesta corespunde voinţei lor reale, situaţie care ar putea fi luată în considerare de către reclamant cu ocazia unui eventual partaj de bunuri în contradictoriu cu fosta soţie.
Prin cererea de recurs reclamantul D.T. a susţinut că instanţa în mod incorect a reţinut că acesta ar fi avut cunoştinţă de condiţiile în care se „presupune" că ar fi achiziţionat bunul imobil.
Recurentul a precizat că a avut cunoştinţă de modul cum a fost achiziţionat bunul imobil, respectiv plata acestuia din banii familiei şi că nu a fost arătat că a avut înţelegere cu societatea pârâtă din care să rezulte că D.V. va deveni singurul proprietar al spaţiului comercial şi că în felul acesta ar fi renunţat la dreptul său prevăzut de lege.
Pârâta D.V. a încheiat un act secret cu fiica sa, asociat unic al SC A.D.E. SRL, în ideea de a cumpăra spaţiul comercial pentru sine şi de a-l scoate din masa partajabilă, ca situaţie de fapt iniţială. D.V. a urmărit să devină singurul proprietar al spaţiului comercial, excluzând de la beneficiul acestuia atât pe fostul soţ, D.T. cât şi a copiilor, D.D.L., fost asociat unic şi administrator al SC A.D.E. SRL şi D.A., precum şi de a-l exclude de la succesiune pe D.C., fiul din altă căsătorie al reclamantului.
Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 7 şi pct. 10 C. proc. civ.
Intimaţii nu au depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, constată că situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanţa constată neîntemeiată această critică, întrucât Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 10 C. proc. civ., acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
În cazul simulaţiei prin interpunere de persoană invocată de către recurent este necesar a se dovedi că există două contracte, unul public, şi altul secret şi în plus că a existat şi intenţia ambelor părţi din convenţia aparentă care în mod conştient au urmărit ca efectele acesteia să se producă faţă de o terţă persoană căreia să i se asigure anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită, instanţa aplicând corect normele legale incidente, respectiv cele referitoare la dispoziţiile articolului 1175 C. civ., potrivit cărora „actul secret care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali, un asemenea act nu poate avea nici un efect contra altor persoane".
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamantul D.T. împotriva deciziei nr. 15 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamatul D.T. împotriva deciziei nr. 15 din 16 ianuarie 2007a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 559/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 568/2008. Comercial → |
|---|
