ICCJ. Decizia nr. 719/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 719/2008
Dosar nr. 921/32/2007
Şedinţa publică din 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la 20 iunie 2006 sub nr. 125/32/2006, reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SIF M. la plata sumei de 250,000 mărci germane respectiv echivalentul în euro ţinând cont de paritatea mărci germane/euro de la 1 ianuarie 2002, suma reprezentând valoarea obligaţiei de plată rezultate din avalizarea de către pârâtă a biletului la ordin emis de SC M. SRL Bacău, societate preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă din 21 iulie 1999 încheiat cu SC B. SA.
În motivare reclamanta a susţinut că suma de 250.000 mărci germane este o parte din valoarea totală de 41.902 mărci germane preluată de la SC B. SA.
Ca, biletul la ordin analizat de SIF M. a fost anulat invocabil prin Decizia nr. 511/2003 a Curţii de Apel Bacău din cauza unor imperfecţiuni formale, titlul de credit astfel nul devenind un act juridic valabil, respectiv o fidejusiune în temeiul conversiunii actului juridic după regula prevăzută de art. 978 C. civ.
Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Curtea de Apel Bacău prin sentinţa nr. 153 din 8 septembrie 2006 a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel în primă instanţă şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantă.
Curtea a reţinut că în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiilor art. 45 din OUG nr. 51/1998 conform cărora cererile de orice natură privind drepturi şi obligaţii în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului.
Cu privire la prescripţia extinctivă curtea a apreciat că acţiunea pendinte nu izvorăşte dintr-un titlu cambial, ci este fundamentată pe dispoziţiile art. 1652, art. 1663 C. civ. şi art. 42, art. 46, art. 55 C. com. reclamanta urmărind obţinerea unui titlu executoriu, aşa încât termenul de prescripţie este cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care s-a împlinit în 2002, luând în calcul, data de la care reclamanta apreciază că s-a născut dreptul său la acţiune – respectiv data încheierii contractului de cesiune de creanţă 21 iulie 1999.
Recursul declarat de A.V.A.S.împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2166 pronunţată la 5 iunie 2007 în sensul casării sentinţei nr. 159 cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanţa Supremă a statuat că în cauză acţiunea reclamantei este întemeiată pe dreptul comun fiind supusă sub aspectul prescripţiei extinctive termenului general de 3 ani prevăzut de art. 3 în Decretul nr. 167/1958 la aceiaşi instanţă.
Cu privire la data de la care începe să curgă prescripţia, curtea a reţinut că aceasta este dată anulării biletului la ordin prin Decizia nr. 511 din 19 mai 2003 a Curţii de Apel Bacău, instanţa de trimitere urmând să analizeze în raport de dovezile reclamantei privind introducerea acţiunii dacă excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune este întemeiată.
În rejudecare Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, prin Decizia nr. 102 din 27 august 2007 respinge ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S.
În raport de cele statuate de instanţa de recurs cu privire la termenul de prescripţie de 3 ani aplicabil în cauză şi de data naşterii dreptului la acţiune 19 mai 2003, instanţa constată că termenul de 3 ani s-a împlinit la 19 mai 2006, acţiunea reclamantei depusă la poştă la 14 iunie 2006, fiind promovată cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani.
La data de 20 septembrie 2007 reclamanta a declarat în termen legal recurs împotriva deciziei nr. 102 pronunţată de Curtea de Apel Bacău solicitând modificarea hotărârii, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond Curţii de Apel Bacău.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. susţinând în dezvoltarea criticii de nelegalitate invocată că termenul de prescripţie de 7 ani nu s-a împlinit faţă de data preluării creanţei 21 iulie 1999 şi data introducerii acţiunii 3 iulie 2007, iar la momentul preluării de A.V.A.S. a creanţei dreptul de a cere executarea silită era în vigoare.
Înalta Curte examinând susţinerile recurentei, constată că recursul este nefondată pentru considerentele ce urmează:
1. Chestiunea dispoziţiilor legale privitoare la prescripţia dreptului material la acţiune aplicabile în cauză a fost dezlegată de instanţa supremă cu ocazia soluţionării recursului în primul ciclu procesual hotărându-se că în speţă se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 nefiind incidente, deoarece vizează prescripţia în cazul executării silite a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.
2. Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Principiul stabilit de dispoziţiile legale susmenţionate bazat pe organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti asigură totodată o practică unitară în interpretarea unora şi aceloraşi norme juridice, iar nerespectarea lui atrage casarea hotărârii neconforme cu problema de drept dezlegată de instanţa de recurs.
3. Aşa fiind, recurenta nu mai poate să repună în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/1998 câtă vreme această problemă de drept a fost tranşată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual.
4. Cum în raport de data naşterii dreptului la acţiune al reclamantei recurente 19 martie 2003 şi data introducerii acţiunii 14 iunie 2006, termenul general de prescripţie de 3 ani stabilit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost depăşit, acţiunea reclamantei a fost corect respinsă ca prescrisă.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 102 din 27 august 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 718/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 720/2008. Comercial → |
|---|
