ICCJ. Decizia nr. 721/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.721/2008
Dosar nr. 126/40/2007
Şedinţa publică din 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SN R. SA, sucursala Iaşi, a chemat în judecată Consiliul Local, prin Primar, şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate în favoarea sa dreptul de administrare asupra unei suprafeţe de 34,638 mp teren situat în Botoşani.
Tribunalul Botoşani prin sentinţa nr. 441 din 22 martie 2007 a respins acţiunea în constatare pe considerentul că aplicarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. presupune ca în patrimoniul reclamantei să preexiste dreptul de administrare a cărui constatare, cu efect declarativ, se cere să se facă prin acţiune judecătorească. În sprijinul aceleiaşi soluţii s-a reţinut că darea în administrare a bunurilor proprietate publică se realizează ca regulă generală prin acte administrative cu caracter individual şi că, în speţă, dreptul pretins prin acţiune a fost contestat. Prima instanţă s-a referit la Ordinul nr. 532/1976 emis de M.A.I.A. prin care s-a transmis doar suprafaţa de 2.430 mp teren pe care se află amplasată construcţia staţiei radio, din totalul suprafeţei de teren de 37.629 mp, diferenţa fiind în prezent la dispoziţia Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1990, având categoria de fâneaţă.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SN R. SA Iaşi care a formulat critici pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate în sprijinul cărora a susţinut, în esenţă, că societatea a exercitat dreptul de administrare asupra terenului încă de la înfiinţarea societăţii astfel că potrivit apelantei erau aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 85 din 24 septembrie 2007 a anulat ca netimbrat apelul reclamantei cu motivarea că aceasta nu a respectat prevederile Legii nr. 146/1997, deşi a fost citată cu menţiunea de a depune până la primul termen de judecată, taxa de timbru şi timbrul judiciar.
Împotriva deciziei nr. 85 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs, reclamanta SN R. SA, sucursala Iaşi. Autoarea şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în argumentarea căruia a susţinut că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 au fost greşit aplicate întrucât taxa de timbru era achitată încă de la data formulării apelului şi că dovezile se aflau la dosar. În continuare recurenta a recunoscut că prima plată a fost făcută în contul Primăriei Botoşani în loc de Suceava însă după citare a arătat că a făcut plata în contul indicat conform dovezilor aflate la dosar apel.
În dovedirea recursului a depus înscrisurile la care s-a referit şi a susţinut în plus că nu a prezentat în instanţă (şi nu prin poştă) dovezile respective întrucât consilierul juridic a fost convocat la o întrunite pentru discutarea planului de restructurare a societăţii.
Intimata prin întâmpinare a respins toate susţinerile recurentei motivat de faptul că nu s-a dovedit împiedicarea consilierului juridic de a se prezenta în instanţă pentru depunerea dovezilor de plată a taxei de timbru. În ce priveşte expedierea prin poştă a dovezilor de plată, intimata a considerat că de la data expedierii citaţiilor exista timp suficient pentru prezentarea dovezilor. Pe fond a considerat că au fost corect aplicateprevederile art. 111 C. proc. civ., iar soluţiile anterior pronunţate sunt legale.
Recursul este fondat.
Art. 11 din Legea nr. 146/1996, stabileşte că cererile pentru exercitarea căilor de atac, apel şi recurs se timbrează cu 50% din (…), iar art. 20 din aceeaşi lege obligă partea care exercită un astfel de drept să plătească anticipat taxele judiciare în cuantumul legal. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit de instanţă se sancţionează potrivit art. 20 alin. (3), din aceeaşi lege, cu anularea cererii.
Dispoziţiile de mai sus au caracter imperativ aşa încât în cadrul motivului de nelegalitate invocat de recurentă urmează să se verifice dacă soluţia de anulare a apelului ca netimbrat s-a pronunţat cu nesocotirea acestora. Pentru analiza propusă se va reţine mai întâi că accesul la justiţie nu are semnificaţia unei gratuităţi al acestui serviciu public ceea ce presupune examinarea de către instanţă cu prioritate a excepţiei netimbrării, care ar face de prisos, în cazul admiterii ei, analiza criticilor aduse sentinţei apelate. Examinarea acestei excepţii, în speţă, va avea în vedere faptul că îndatorirea prevăzută de legea taxei de timbru a fost adusă la îndeplinire de către apelantă care a achitat sumele datorate conform art. 11 din legea amintită cu ordinul de plată din 20 septembrie 2007, numai că dovada a ajuns cu întârziere la dosar. Prin urmare nu se poate imputa instanţei de apel că a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Cu toate acestea nu se poate nesocoti faptul, că apelanta a respectat dispoziţiile legale privind plata taxelor chiar dacă finalitatea acestei plăţi nu a fost valorificată în timp util în faţa instanţei de apel. Nu în ultimul rând se va reţine că în conformitate cu art. 129 alin. (1) şi art. 723 C. proc. civ. apelanta şi-a exercitat cu bună credinţă obligaţiile procesuale în sensul că a achitat anticipat taxa de timbru numai că depunerea sumei într-un alt cont a dus la cea de-a doua plată solicitată prin citaţie de instanţa de apel. În aceste condiţii în care dovada plăţii corecte a taxei de timbru s-a făcut înainte de termen dar a ajuns cu întârziere la dosar, se apreciază că sunt motive justificate pentru ca reclamanta să obţină judecarea apelului său întrucât nu mai operează restricţia de a păşi la judecata apelului impusă de legea mai sus amintită. În caz contrar s-ar admite că impunerea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru ar afecta însăşi esenţa dreptului de a obţine o judecată efectivă a apelului şi ar constitui o îngrădire nejustificată a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti. În fine, echilibrul dintre interesul statului de a colecta taxele judiciare de timbru şi interesul reclamantei de a avea acces la justiţie este respectat astfel că potrivit art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 alin. (9) C. proc. civ. se va admite recursul, Decizia din apel va fi casată iar cauza va fi trimisă pentru judecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SN R. SA, Sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 85 din 24 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 720/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 722/2008. Comercial → |
|---|
