ICCJ. Decizia nr. 862/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 862/2008
Dosar nr. 25327/3/2004
Şedinţa publică de la 4 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 25327/3/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC A.C. SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P., M.T.C.T. Bucureşti şi RA A.Z.L. SA Curtici Arad rezilierea contractului de concesiune din 23 octombrie 2001 încheiat între RA A.Z.L. SA Curtici Arad şi reclamantă, cu obligarea pârâţilor în solidar la plata redevenţei achitate în baza acestui contract şi a contravalorii investiţiilor efectuate de reclamantă.
A susţinut în motivarea acţiunii că a procedat la încheierea contractului de concesiune motivat de apariţia reglementărilor legale privind constituirea de zone libere în România, cu toate facilităţile legate de scutirea concesionarului de plata impozitului pe toată durata concesiunii, a taxei pe valoarea adăugată, a facilităţilor vamale şi posibilităţilor de atragere a investiţiilor străine.
Pe parcursul derulării acestui contract, reclamanta a precizat că şi-a respectat în totalitate obligaţiile asumate, dar că pârâţii, din raţiuni motivate de interesul economiei naţionale şi ca o consecinţă decurgând în obligaţiile asumate de Statul Român în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a înlăturat în totalitate elementele şi conţinutul esenţial al contractului, fără a-i plăti reclamantei despăgubirile ce i se cuveneau, situaţie în care nu mai este interesată în menţinerea în vigoare a respectivei concesiuni.
Prin sentinţa comercială nr. 658 din 21 februarie 2006, instanţa învestită cu soluţionarea acestei cauze a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, pe care a obligat-o şi la plata cheltuielilor de judecată de 9.969,07 lei către RA A.Z.L. SA Curtici Arad.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între reclamantă şi pârâta RA A.Z.L. SA Curtici Arad contractul de concesiune încheiat în anul 2001 s-a perfectat pentru o perioadă de 50 de ani, având ca obiect terenul în suprafaţă de 5.000 mp amplasat în incinta Zonei Libere Curtici pentru desfăşurarea unor activităţi specifice zonei libere.
Instanţa de fond a reţinut că pe parcursul derulării contractului de concesiune, concedentul nu şi-a exprimat voinţa de a denunţa unilateral contractul, că modificările legislative privind regimul vamal şi fiscal nu îi aparţin, iar aspectul denunţării contractului se impune a fi analizat numai în raport de părţile contractante iar nu şi de către persoanele juridice pe care reclamanta le-a acţionat în judecată alături de concedent.
S-a mai reţinut în hotărârea instanţei de fond că potrivit dispoziţiilor contractuale, concesionara-reclamantă şi-a asumat obligaţia de a respecta întocmai legislaţia română, iar menţinerea regimului juridic al facilităţilor pe întreaga durată a contractului de concesiune, nu reprezintă o obligaţie asumată contractual de concedent.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată; a declarat apel şi pârâtul M.T.C.T care a solicitat admiterea apelului său şi modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul constatării lipsei calităţii procesuale pasive a acestui minister.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 647 din 4 decembrie 2006 a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A.C. SRL Bucureşti şi a admis apelul declarat de pârâtul M.T.C.T schimbând în parte hotărârea instanţei de fond în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.T.C.T. şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi hotărâre reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.126,2 lei în favoarea intimatei RA A.Z.L. SA Curtici Arad.
La pronunţarea hotărârii de mai sus instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 35 lit. b) şi d) din Legea nr. 219/1998, astfel că la fondul cauzei s-a pronunţat o hotărâre corectă, iar în ce priveşte calitatea procesuală a pârâtului-apelant a reţinut că întrucât în contractul de concesiune nu a fost parte iar prin H.G. nr. 872/2006 RA A.Z.L. SA Curtici Arad a trecut de sub autoritatea M.T.C.T. sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad cu trecerea bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Arad, nu există identitate între cel chemat în judecată şi cel obligat prin raportul juridic dedus judecăţii, astfel că se impune respingerea acţiunii faţă de acesta.
Nemulţumită de hotărârea de mai sus, reclamanta a declarat recurs la data de 11 iunie 2007 motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., şi ale art. 31-35 din Legea nr. 219/1998. A susţinut că este esenţial să se soluţioneze pretenţia sa referitoare la desfiinţarea contractului de concesiune, având în vedere că a perfectat contractul în cauză în momentul existenţei unei realităţi juridice ferme, a existenţei unei serii de acte normative ce o avantajau dar, care au fost abrogate în timpul derulării concesiunii.
A criticat hotărârile anterioare ca fiind pronunţate cu eroare de raţionament întrucât:
- nu s-au luat în calcul efectele generate de aplicarea art. 31 din Legea nr. 219/1998 faţă de situaţia intervenită în executarea contractului; întreaga analiză din considerentele instanţelor anterioare rezumându-se la inexistenţa culpei contractuale a concedentei, deşi ceea ce s-a solicitat de reclamantă viza tocmai imposibilitatea ca prin negociere sau compensaţii să se reobţină echilibrul iniţial compromis de schimbările de ordin legislativ. A susţinut că pârâta RA A.Z.L. SA Curtici Arad fiind mandatara statului în contractul încheiat cu reclamanta nu a avertizat-o prin notificare, nu a despăgubit-o şi nu a convocat-o la renegocierea clauzelor contractuale ce s-ar fi impus urmare intrării în vigoare a Legilor nr. 345/2002, nr. 414/2002, nr. 57/2007 şi nr. 244/2004;
- în recursul său, reclamanta a susţinut de asemenea că s-a făcut greşit analiza cauzei mediate a contractului de către instanţa de apel în contextul în care contractul de concesiune a fost încheiat având în vedere existenţa la momentul respectiv a facilităţilor fiscale, vamale, etc, facilităţi care la data promovării acţiunii nemaiexistând, impunea desfiinţarea contractului.
Recursul reclamantei este nefondat.
Analizând motivele recursului reclamantei în raport de dispoziţiile contractului de concesiune, respectiv cele referitoare la încetarea contractului, constatarea care se impune este că denunţarea unilaterală a unui contract reglementată de art. 35 lit. b) din Legea nr. 219/1998 constituie un mod de stingere a obligaţiilor prin intermediul căruia concedentul (respectiv autoritatea publică) are dreptul, invocând motive de ordin general să denunţe contractul în măsura în care nu se identifică o culpă a concesionarului-cocontractant şi numai după o prealabilă despăgubire.
Se instituie aşadar în contextul acestei reglementări un drept în favoarea concedentului. Acest drept nu îl prevede legea şi în favoarea concesionarului care, nu poate decât cel mult să achieseze la decizia concedentului.
Din analiza actelor dosarului rezultă că nu şi-a manifestat voinţa în acest sens concedentul nici înainte şi nici în timpul judecării acţiunii, respectiv a căilor de atac promovate de reclamantă.
Aşadar în mod corect instanţa de apel a analizat culpa celeilalte părţi contractante, întrucât incapacitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale vizate de textul legal menţionat, priveşte o imposibilitate subiectivă şi nu obiectivă de îndeplinire a acestor obligaţii, pentru denunţarea unilaterală a contractului din partea concedentului sau, după caz, renunţarea la concesiune din partea concesionarului, iar nu rezilierea contractului, ca sancţiunea contractuală; rezultă aşadar că această critică este nefondată.
Este de asemenea nefondată şi critica din recurs privind neluarea în considerare a efectelor date de art. 31 din Legea nr. 219/1998, deoarece nu s-a produs prin această reglementare o modificare unilaterală a contractului de concesiune din partea concesionarului. Dezechilibrul financiar reclamat de recurentă s-a produs la intervenţia altei autorităţi publice. Din această perspectivă, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, situaţia nou intervenită, intră sub incidenţa art. 32 din Lege privind impreviziunea financiară, aspect cu care însă reclamanta nu a învestit instanţa judecătorească.
În contextul celor ce preced criticile recurentei sunt nefondate şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul acesteia se va respinge, iar, prin aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei RA A.Z.L. SA Curtici Arad în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 647 din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei RA A.Z.L. SA Curtici Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 861/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 863/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
