ICCJ. Decizia nr. 1143/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1143/2009
Dosar nr. 3376/30/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta SC H.L. SRL TIMIŞOARA a chemat în judecată pe pârâta T.C.M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 82.743,23 lei, cu titlu de prejudiciu produs prin avansurile ridicate de la societate şi nereturnate şi la plata sumei de 8.858,19 lei, cu titlu de prejudiciu pentru efectuarea unor cheltuieli de către pârâtă în interes personal, utilizând fondurile societăţii, precum şi la plata sumei de 9.484,64 lei dobândă legală aferentă debitului, calculată până la data de 1 mai 2007, solicitând obligarea în continuarea la plata dobânzii legale, până la achitarea debitului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a deţinut calitatea de asociat şi administrator, în cadrul societăţii reclamante, înfiinţată în anul 2003, alături de M.P. Pârâta la data de 17 martie 2006 a cesionat părţile sociale asociatului M.P, pârâta renunţând la calitatea de asociat şi administrator. În perioada 2004-2005, pârâta a ridicat sumele solicitate prin petitul cererii, fără a le returna societăţii.
Pârâta a invocat în apărare, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului material la acţiune şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei, susţinând că litigiul nu este unul comercial, ci un litigiu de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 1471/PI din 18 decembrie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 82.743,23 lei prejudiciu produs prin avansuri ridicate şi nereturnate, la 8.858,19 lei prejudiciu produs prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate şi la 9.484,64 lei dobândă legală, calculată până la data de 1 mai 2007, ce se va calcula în continuare până la data achitării debitului; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune că sumele pretinse de reclamantă vizează perioada 23 aprilie 2004 -23 aprilie 2007, acţiunea fiind introdusă în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani. În ceea ce priveşte natura litigiului, instanţa a reţinut că faptele pârâtei se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 31/1990, natura litigiului fiind una comercială. Pe fondul cererii, instanţa de fond a validat concluziile raportului de expertiză contabilă, din care a rezultat prejudiciul solicitat de către reclamantă prin cerere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta T.C.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Criticile apelantei s-au referit la faptul că litigiul de faţă este unul specific de dreptul muncii, motivat de faptul că pârâta împreună cu M.P, în calitatea de asociaţi şi administratori ai societăţii reclamante, au semnat rapoartele contabile anuale, însă acţiunea de faţă decurge din calitatea sa de angajat al societăţii. În continuare apelanta a criticat temeiurile de drept care au format convingerea instanţei şi faptul că în mod greşit a fost validat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 182/A din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare pe fond la Tribunalul Timiş, secţia civilă.
Considerentele instanţei de apel care au condus la pronunţarea acestei soluţii, se referă la faptul că pârâta, în calitatea sa de director comercial al societăţii, a efectuat plăţi, a ridicat sume de bani din casieria societăţii şi din bancă, ceea ce atrage jurisdicţia Secţiei Civile în soluţionarea prezentului litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Timişoara.
În concret, criticile recurentei au vizat următoarele aspecte:
- în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acţiunea a fost îndreptată împotriva unui fost angajat al societăţii, ea fiind îndreptată împotriva fostului asociat şi administrator al acesteia; acest considerent al instanţei nu a fost motivat în drept.
- faptele ilicite săvârşite de către pârâtă, nu puteau fi efectuate decât de către un asociat sau administrator al unei societăţi, nu şi de un director comercial;
- instanţa de apel nu a precizat care este temeiul legal al calificării acţiunii, ca fiind una de dreptul muncii.
Recursul recurentei reclamantă este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele care urmează:
Din actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că instanţa de apel, infirmând soluţia instanţei de fond, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art.72 din Legea nr. 31/1990, care reglementează răspunderea organelor de administrare ale unei societăţi comerciale, în temeiul regulilor mandatului .
În speţă, prezenta acţiune în justiţie, exercitată cu privire la răspunderea organelor de administrare a societăţii comerciale H.L. SRL TIMIŞOARA, pentru neîndeplinirea obligaţiilor care îi reveneau, în exercitarea mandatului încredinţat, este reglementată de Legea nr. 31/1990 ca o acţiune în răspundere, prin care se tinde la obţinerea de daune pentru prejudiciile provocate societăţii .
Astfel, pârâta T.C.M., a deţinut calitatea de asociat şi administrator al SC H.L. SRL, în perioada 2003-2006, asigurând administrarea societăţii comerciale cu răspundere limitată. Legea nr. 31/1990 instituie prezumţia răspunderii organelor de conducere, chiar după încetarea mandatului, pentru actele şi faptele prejudiciale aduse societăţii pe timpul exercitării mandatului, în speţa de faţă prin cesionarea părţilor sociale deţinute în societate .
În această situaţie, întrucât prin actul constitutiv al societăţii comerciale, s-a încredinţat pârâtei administrarea societăţii comerciale, stabilindu-se puteri depline şi nelimitate în îndeplinirea acestei funcţii, conduita sa culpabilă nu poate fi separată de funcţia de administrator al societăţii. Pornind de la dispoziţiile art. 72 din LSC urmează ca instanţa de apel să analizeze natura juridică a răspunderii fostului administrator, însă fără a exista deosebiri de esenţă între cele două forme de răspundere: contractuală sau delictuală. Obligaţiile administratorului sunt prevăzute de Legea nr. 31/1990 cât şi de alte acte normative: art. 71 alin. (3), art. 73, art. 79 alin. (1) din LSC, art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată a contabilităţii. Încălcarea acestor obligaţii atrage răspunderea administratorilor faţă de societatea comercială.
Înalta Curte găseşte întemeiate şi criticile referitoare la nemotivarea hotărârii. Se constată de către curtea de apel, în acest sens, că prezentul litigiu se poartă între societatea reclamantă şi un fost angajat al societăţii, astfel că litigiul, având ca obiect pretenţii este unul de dreptul muncii, fără a se indica temeiul legal al considerentelor care au determinat pronunţarea acestei soluţii.
Răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii constituie o varietate a răspunderii civile contractuale, având anumite particularităţi. Una dintre aceste particularităţi decurge din existenţa şi executarea contractului individual de muncă, fiind inaplicabilă în cazul oricărui alt contract. Plecând de la premisa că raporturile dintre societate şi administratori sunt guvernate de contractul de mandat comercial, faptul că administratorul îndeplineşte şi calitatea de salariat, în speţă director comercial, acest lucru nu împietează asupra naturii juridice a răspunderii care este civilă, iar nu de dreptul muncii.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, pentru rejudecarea apelului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC H.L. SRL TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 182/A din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială pentru rejudecarea apelului pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1144/2009. Comercial → |
|---|
