ICCJ. Decizia nr. 1148/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1148/200.
Dosar nr. 47332/3/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, sub nr. 47332/3 din 28 decembrie 2007 reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.N. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 108.684,27 lei contravaloare servicii prestate şi 14.639,85 lei dobânda legală de la data scadenţei (16 mai 2005) până la 30 noiembrie 2006.
Prin sentinţa comercială nr. 5609 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâtă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei invocată de pârâtă şi în consecinţă a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC T.N. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 3.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele.
Excepţia prematurităţii introducerii cererii invocată de pârâtă este nefondată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 7201 alin. (1)-(3) C. proc. civ. „în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, reclamantul va convoca în scris partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin orice mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor".
Raţiunea concilierii prealabile este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii băneşti care pot fi soluţionate pe cale amiabilă. Cerinţa esenţială a legii este ca părţile să-şi exprime neechivoc voinţa în legătură cu pretenţiile ce fac obiectul litigiului.
Raţiunea legii este realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul altei proceduri, cum este cea a somaţiei de plată.
În speţă, pentru pretenţiile rezultând din factura nr. 2167940/2005 reclamanta a formulat o cerere de somaţie de plată soluţionată irevocabil prin sentinţa comercială nr. 7740 din 7 iunie 2007 pronunţată în dosarul nr. 11044/3/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, astfel că scopul şi finalitatea prevederilor art. 7201 C. proc. civ. au fost aduse la îndeplinire.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente.
La data de 13 august 2001 între reclamantă, în calitate de prestator şi pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de executare de lucrări de reparaţii curente şi de întreţinere în construcţii şi instalaţii nr. 11, având ca obiect executarea de lucrări de construcţii, instalaţii la unitatea SC T.N. SA, corp administrativ, faţadă.
Prin actul adiţional la contract, încheiat la 15 octombrie 2001 părţile au convenit ca reclamanta să execute lucrări în plus faţă de contract. Părţile au stabilit preţul lucrărilor şi termenul de execuţie (art. III şi IV din contract). La art. V din contract părţile au convenit că „termenul de plată a lucrărilor executate este de 15 martie 2002". La data de 16 mai 2005 reclamanta a emis factura nr. 2167940 pentru suma de 1.086.842.672 lei Rol, reprezentând contravaloare lucrări de construcţii şi reparaţii la intrarea principală corp administrativ conform actului adiţional încheiat la 15 octombrie 2001.
Având în vedere scadenţa obligaţiei stabilită prin actul adiţional, 15 martie 2002 termenul prescripţiei reglementat de art. 3 din Decretul 167/1958 s-a împlinit la data de 15 martie 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin Decizia comercială nr. 446 din 13 octombrie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC E. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 5609 din 17 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, în dosarul nr. 47332/3/2007.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect pretenţiile reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în temeiul actului adiţional au fost raportate la art. V în care părţile au prevăzut termenul de 15 februarie 2002.
În raport cu data sesizării instanţei, întrucât termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit pentru pretenţiile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului la 15 noiembrie 2004 şi pentru cele datorate în temeiul actului adiţional la 15 martie 2005, dreptul material la acţiune este prescris. Constată de asemenea, că nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripţiei.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC E. SRL Bucureşti a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în mod greşit au admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând totodată că nu există niciun motiv de întrerupere a prescripţiei, fără să aibă în vedere că pârâta-debitoare nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată născută o dată cu acceptarea facturii.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC T.N. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate. Părţile nu au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţia invocată.
În expunerea criticilor aduse deciziei pronunţate în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deşi acesta a fost indicat pentru a se cere modificarea soluţiei.
Instanţa de apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecăţii, constatând, în limitele învestirii, că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani şi că acesta s-a împlinit pentru pretenţiile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului la 15 noiembrie 2004 şi pentru cele datorate în temeiul actului adiţional la 15 martie 2005, astfel că dreptul material la acţiune este prescris.
Potrivit art. 3 din contractul de prestări servicii, părţile au convenit să predea lucrările cu proces verbal de recepţie la data de 15 octombrie 2001, iar în baza art. 7 din acelaşi contract s-a stabilit ca termen de plată 30 de zile de la efectuarea recepţiei, astfel că termenul scadent pentru pretenţiile izvorâte din contract este 15 noiembrie 2001.
În cauză, nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripţiei. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, are ca efect întreruperea numai în situaţia în care recunoaşterea a intervenit în cursul termenului de prescripţie. Recunoaşterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripţiei nu are ca efect întreruperea cursului prescripţiei. Împrejurarea că pârâta a semnat factura nr. 2167940/2005 nu duce la întreruperea cursului prescripţiei întrucât problema întreruperii cursului prescripţiei se poate pune cât timp prescripţia este în curs şi nu după ce cursul prescripţiei s-a împlinit.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 446 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 446 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1147/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1152/2009. Comercial → |
|---|
