ICCJ. Decizia nr. 121/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 121/2009
Dosar nr. 3000/2/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 687 din 22 septembrie 2006 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC V.G. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 430.540 lei rest din contravaloare lucrări executate în baza contractului de antrepriză nr. 1727 din 28 ianuarie 2002 cu cheltuieli de judecată.
Instanţa arbitrală prin hotărârea nr. 48 din 12 martie 2007 a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 430.548 lei contravaloare lucrări executate cu cheltuieli de judecată de 25.188 lei.
S-a respins totodată excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune excepţiei invocată de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a formulat acţiune în anulare prin care a susţinut că potrivit art. 69 lit. a) din regulile de procedură arbitrală litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului întrucât reclamanta a formulat cerere de emitere a somaţiei de plată în baza OG nr. 5/2001, admisă de Tribunalul Bucureşti.
De asemenea s-a invocat faptul că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală şi dispoziţiile art. 25 din regulile de procedură arbitrală potrivit cărora desemnarea arbitrului pârâtului se face din oficiu numai dacă pârâtul nu răspunde în termen sau nu dă curs invitaţiei de numire a arbitrului în condiţiile în care procedura nu a fost îndeplinită.
S-au invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii, în condiţiile în care nu a avut loc recepţia finală a lucrărilor creanţa nefiind astfel exigibilă, cât şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivând că tribunalul arbitral în mod eronat a considerat că prin ordinul de plată din 26 septembrie 2003 s-a achitat contravaloarea lucrărilor prestate, deoarece prin acel ordin de plată s-au achitat serviciile prestate în afara acestui contract.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin sentinţa nr. 181 din 24 septembrie 2007 s-a admis acţiunea în anulare, a desfiinţat sentinţa arbitrală a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii.
Totodată s-a respins şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a fixat termen pentru judecare pe fond a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel, ca instanţă de control judiciar a reţinut că în adevăr tribunalul arbitral s-a constituit cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. b) şi a art. 25 din regulile privind procedura arbitrală având în vedere că pârâta a fost lipsită de posibilitatea de a desemna arbitru în termenul de 20 de zile de la primirea cererii de arbitrare.
Celelalte critici au fost înlăturate motivat de faptul că introducerea de către petentă a cererii de somaţie de plată nu exclude competenţa tribunalului arbitral de a soluţiona litigiul pe calea arbitrajului care soluţionează chiar fondul raporturilor juridice dintre părţi.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a respins motivat de faptul că prin Ordinul de plată nr. 1031 din 26 septembrie 2003 a operat întreruperea curgerii termenului de prescripţie extinctivă, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
S-a înlăturat şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii motivând că pronunţarea de către Tribunalul Bucureşti a unei ordonanţe de somaţie de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la raporturile juridice dintre părţi.
Excepţia prematurităţii formulării acţiunii a fost considerată de către instanţa de control judiciar o apărare de fond referitoare la neexigibilitatea sumei solicitate.
Procedând la soluţionarea pe fond a cauzei aceiaşi instanţă prin sentinţa nr. 27 din 18 februarie 2008 a respins excepţia prematurităţii acţiunii arbitrale şi pe fond a admis acţiunea dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 430.548 lei reprezentând contravaloare lucrări executate şi neachitate cu 25.188 lei cheltuieli arbitrale şi suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea soluţiei, instanţa a reţinut că părţile au încheiat un contract de antrepriză prin care antreprenorul s-a obligat să execute şi predea lucrările prevăzute în anexă, cu clauză expresă privind recepţia.
Astfel la cap. IV art. 41 şi art. 4.2 s-a prevăzut că recepţia lucrărilor se va efectua pe faze de execuţie la încheierea lucrărilor şi prin semnarea acestora se atestă că antreprenorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi concomitent se naşte dreptul său la plata integrală a lucrărilor contractate şi executate.
Reclamanta a depus două procese - verbale de recepţie încheiate la data de 1 septembrie 2003 şi semnate de reprezentanţii ambelor părţi contractante în care se constată executarea şi recepţia lucrărilor potrivit convenţiei intervenite.
S-a luat în consideraţie data înscrisă pe procesul-verbal al reclamantei în considerarea dispoziţiilor art. 177 C. proc. civ. şi s-a apreciat ca dată a terminării executării lucrărilor 1 septembrie 2003 iar potrivit art. 4.2 din contract acesta se consideră proces-verbal de recepţie finală, dată la care a luat naştere obligaţia pârâtei la plata preţului.
Referitor la procedura prealabilă a concilierii s-a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. aceste dispoziţii fiind aplicabile în cazul introducerii acţiunii direct la instanţa de judecată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod eronat s-a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii arbitrale, având în vedere nevalabilitatea proceselor-verbale considerate ca marcând momentul recepţiei finale a lucrărilor pretins executate cât şi lipsa concilierii pe cale amiabilă între părţi înainte de introducerea acţiunii arbitrale şi introducerea cu încălcarea clauzei compromisorii prevăzute în convenţia părţilor.
În acest sens, recurenta a arătat că procesele - verbale depuse de intimata – reclamantă nu coincid cu exemplarele sale cu privire la data de 1 septembrie 2003.
De asemenea se susţine că nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 720 C. proc. civ.
Se critică obligarea la plata cheltuielilor de arbitrare în cuantum de 25.188 lei atâta timp cât s-a reţinut că tribunalul arbitral a fost nelegal constituit.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta susţine că aşa cum rezultă şi din procesele-verbale de compensare existente la dosarul cauzei, între părţi au existat şi alte raporturi juridice, în afara celor născute în baza contractului de antrepriză nr. 1727 din 28 ianuarie 2002, iar prin Ordinul de plată nr. 1031 din 26 septembrie 2003 s-au achitat serviciile prestate în afara acestui contract.
În aceste condiţii, recurenta consideră că nu s-a întrerupt cursul prescripţiei.
Pe fondul cauzei recurenta susţine că recepţia finală a lucrărilor nu a avut loc deoarece lucrarea nu a fost finalizată de către intimată, ci de către un alt executant care avea încheiat un contract de închiriere şi care a executat în realitate lucrările.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 366 C. proc. civ. în situaţia anulării hotărârii arbitrale, litigiul se va judeca în limitele convenţiei arbitrale.
În aceste condiţii nu se pot reţine criticile privind acordarea cheltuielilor arbitrale.
Nu se pot reţine nici criticile privind excepţia prematurităţii cu cele două aspecte şi a prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.
Prematuritatea cu referire la dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., a fost justificat înlăturată de către instanţă atâta timp cât această reglementare şi respectiv sancţiune se aplică litigiilor ce se judecă pe procedura de drept comun.
Cu privire la excepţia de prematuritate motivat la faptul că nu a avut loc recepţia finală şi deci nu este exigibilă suma pretins datorată, se reţine că în speţă acestea nu fac referire la aspecte de nelegalitate ci la modul de interpretare a probelor administrate respectiv a proceselor – verbale prezentate de părţi cu referire la dispoziţiile art. 177 C. proc. civ., situaţie în care nu pot fi examinate în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
De altfel această excepţie a fost unită cu fondul, motivat de faptul că aceasta ţine tocmai de fondul relaţiilor contractuale ale părţilor.
Excepţia prescripţiei dreptul la acţiune a fost corect respinsă făcându-se o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. o) din Decretul nr. 167/1958. Plata sumei de 100.000.000 lei s-a făcut în favoarea societăţii intimate cu titlu de prestări servicii. Deşi a susţinut că această sumă a reprezentat plata altor servicii decât cele la care se referă clauzele contractului de antrepriză, servicii efectuate de intimata-reclamantă, recurenta nu a dovedit susţinerea sa.
Faptul emiterii ulterioare a facturii pentru această sumă nu probează, aşa cum a susţinut şi instanţa de fond, că destinaţia plăţii sumei a fost alta decât plata serviciilor efectuate în temeiul contractului de antrepriză dintre părţi.
Critica privind fondul cauzei cu referire la neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei contractuale, şi trimiteri la contractul de închiriere cu altă societate nu poate fi luată în consideraţie având în vedere că nu se încadrează în aspecte de nelegalitate în condiţiile art. 304 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o interpretare a probelor administrate.
Faţă de cele arătate nu se poate reţine că hotărârea pronunţată s-a dat cu încălcarea unor dispoziţii legale astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC V.G. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 27 din 18 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi împotriva sentinţei nr. 181 din 24 septembrie 2007, pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2101,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata - reclamantă SC D.C. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 126/2009. Comercial → |
|---|
