ICCJ. Decizia nr. 1361/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1361/200.
Dosar nr. 24403/3/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 24403/3/2007, reclamanta SC I.D. & C. SA a chemat în judecată pe pârâta S.N.I.P. SA , solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele situate în Bucureşti, sector 6, cu numerele cadastrale provizorii 6956/1 şi 6956/2 intabulate în cărţile funciare nedefinitive nr. 65840, respectiv 65841, ale localităţii Bucureşti, sector 6, în condiţiile prevăzute de antecontractul autentificat sub nr. 1291 din 25 aprilie 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.G.O. şi A.A.J., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1378 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC I.D. & C. SA, cu sediul în oraş Voluntari, Centrul de Afaceri C., judeţul Ilfov în contradictoriu cu pârâta S.N.I.P. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 6, ca inadmisibilă şi a luat act de renunţarea pârâtei S.N.I.P. SA la judecata cererii reconvenţionale.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În conformitate cu clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare părţile se obligau să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru cele două imobile până la data de 15 mai 2007, dacă acestea vor fi fost intabulate până la acea dată pe numele pârâtei, subsecvent dezmembrării, sau cel mai târziu în termen de 7 zile lucrătoare de la data intabulării dreptului de proprietate pe numele S.N.I.P. SA.
Prin notificarea nr. 1222 din 13 iunie 2007 a executorului judecătoresc D.G., pârâta a invitat reclamanta în data de 22 iunie 2007, ora 14,30, la sediul Biroului Notarilor Publici Asociaţi - M.G.O. şi A.A.J., în vederea încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile rezultate în urma dezmembrării operate în baza actului de dezmembrate autentificat sub nr. 712 din 8 iunie 2007 de notarul public I.M.C.
Din încheierea de certificare nr. 12454 din 22 iunie 2007 a notarului public A.A.J. rezultă că reprezentanţii pârâtei au argumentat că nu pot încheia contractele de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile pentru că lipseşte certificatul fiscal din care să rezulte achitarea la zi a obligaţiilor bugetare, document care nu a fost emis de Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale Sector 6, precum şi certificatele de numere poştale aferente loturilor 3-9 din care să rezulte accesul acestor loturi direct la calea publică.
Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta a solicitat să se constate că la data de 23 iunie 2007 au încetat efectele antecontractului de vânzare-cumpărare şi deci obligaţia pârâtei S.N.I.P. SA de vânzare-cumpărare a celor două imobile, potrivit voinţei părţilor [art. VIII şi art. X alin. (2) din antecontract], cu cheltuieli de judecată.
Între părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1291 din 25 aprilie 2007 de BNPA M.G.O. şi A.A.J., prin care acestea au convenit naşterea raportului contractual, încetarea raportului contractual – la cap. VIII al antecontractului.
La data de 22 iunie 2007 nu s-a încheiat niciun contract de vânzare-cumpărare între părţi deoarece nu exista certificat fiscal necesar vânzării, prin care să se constate achitarea la zi a obligaţiilor bugetare, astfel că nu se putea încheia niciun contract, sancţiunea legii fiind nulitatea absolută, conform art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 şi nici dovada că cele 6 loturi rămase pârâtei au acces la calea publică din str. F., aşa cum se stabileşte în antecontract.
S-a susţinut că la data de 23 iunie 2007 au încetat efectele antecontractului, potrivit voinţei părţilor, menţionate expres în antecontract: data la care părţile sunt eliberate de obligaţia vânzării, respectiv cumpărării [art. X alin. (2) din antecontract].
La data de 27 septembrie 2007 reclamanta a formulat cerere de întregire a cererii de chemare în judecată (fila 68) arătând că solicită obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele situate în Bucureşti, sector 6, cu numerele cadastrale provizorii 6956/1 şi 6956/2 intabulate în cărţile funciare nedefinitive nr. 65840, respectiv 65841, iar în cazul în care pârâta persistă în refuzul de a încheia în formă autentică actul translativ de proprietate să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Ca urmare a solicitării instanţei de a preciza dacă, capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic este subsidiar celui privind obligarea la încheierea actului autentic, pârâta a depus la termenul din 6 decembrie 2007 note scrise, arătând că acţiunea sa are două capete de cerere subsecvente, aflate în raport de interdependenţă, iar nu în raport de subsidiaritate.
S-a motivat de către reclamantă că problema suplinirii consimţământului pârâtei la încheierea actului juridic se pune în situaţia în care aceasta persistă în refuzul de a obţine certificatul fiscal necesar vânzării, condiţie care trebuie îndeplinită inclusiv la data pronunţării hotărârii de suplinire a consimţământului şi că verificarea conduite pârâtei se impune pe parcursul litigiului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 decembrie 2007 tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată.
La termenul din 31 ianuarie 2008 instanţa a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 345 din 26 iunie 2008 a admis apelul declarat de apelanta SC I.D. & C. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 1378 din 31 ianuarie 2008 şi a încheierii din data de 6 decembrie 2007, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 24403/3/2007, a desfiinţat sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Instanţa de apel a reţinut că s-a ignorat precizarea reclamantului privind raportul alternativ în care se află cele două capete de cerere. Formularea unor cereri cu posibile soluţii „contrare" sau „contradictorii" se sancţionează cu neexaminarea unuia din cele două capete de cerere deduse judecăţii, în raport de soluţia dată celuilalt capăt de cerere. Prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii care îndeplineşte cerinţele şi elementele esenţiale ale unei cereri de chemare în judecată, a fost sancţionată în fapt modalitatea de exercitare a dreptului la acţiune şi în acest fel, fără a se mai ajunge la cercetarea fondului pretenţiilor, se încalcă dreptul la acces la o instanţă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, instanţa de apel a observat că această excepţie a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2007, respectiv anterior momentului în care pârâta-reclamantă a depus cererea de renunţare la judecata reconvenţionalei, la ultimul termen 31 ianuarie 2008, astfel că nu sunt inadmisibile aceste critici, având în vedere că apelanta nu critică soluţia dată în temeiul art. 246 C. proc. civ. cererii de renunţare. Critica se referă la o soluţie pronunţată printr-o încheiere apelabilă odată cu fondul cauzei, conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Este neîntemeiată critica, pentru că instanţa de fond a interpretat corect cererea reconvenţională în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., deoarece aceasta are ca obiect constatarea inexistenţei unui drept, respectiv încetarea obligaţiei de a vinde asumată de pârâtă prin antecontractul de vânzare cumpărare.
Prin cererea de recurs formulată, pârâta S.N.I.P. SA Bucureşti a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că cele două capete ale cererii introductive ar avea caracter alternativ, faţă de argumentul că reclamanta însăşi ar fi adus precizări în acest sens.
Instanţa de apel a încălcat atât principiul efectului devolutiv al apelului consacrat de art. 295 C. proc. civ., cât şi principiile fundamentale consacrate de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar a pornit de la o premisă fundamental greşită, din două puncte de vedere.
În primul rând, capetele cererii introductive erau alternative, iar nu cumulative. Chiar dacă reclamantul ar fi adus aşa-zise precizări, dar care în fapt nu erau suficient de lămuritoare, instanţa era obligată să analizeze cererile ce i s-au dedus spre soluţionare şi să le dea calificarea juridică în mod corespunzător, în virtutea rolului său activ pentru asigurarea bunei funcţionări a actului de justiţie, cu respectarea strictă a principiului disponibilităţii.
În al doilea rând, intimata-reclamantă SC I.D. & C. SA nu a precizat niciodată că cele două capete ale cererii sale ar fi fost alternative. Dimpotrivă, conform consemnărilor din practicaua deciziei recurate, apărătorul reclamantei a arătat că potrivit cererii precizatoare de la 27 septembrie 2007 nu s-a folosit termenul „alternativ".
În speţă, capetele de cerere nu sunt alternative, ci cumulative, iar instanţa de apel face o gravă confuzie între o acţiune admisibilă cu petit alternativ şi acţiunea din speţă, care este inadmisibilă.
Se susţine în continuare că reclamanta a cerut constatarea unei situaţii de fapt, acţiunea fiind pe cale de consecinţă inadmisibilă. Statuând contrariul, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 111 C. proc. civ.
De asemenea, inadmisibilitatea unei cereri nu se limitează la cazul neîndeplinirii procedurii prealabile sesizării unei instanţe de judecată. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
Făcând o aplicare greşită atât a art. 282 alin. (2) C. proc. civ., cât şi a art. 246 C. proc. civ., instanţa de apel apreciază că respectivele critici (care vizează cererea reconvenţională) nu sunt inadmisibile, întrucât prima instanţă a soluţionat excepţia inadmisibilităţii reconvenţionalei printr-o încheiere de şedinţă anterioară datei de 31 ianuarie 2008, la care s-a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale.
Hotărârea din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar pe de altă parte s-au indicat motive străine de natura pricinii.
Decizia din apel s-a pronunţat cu încălcarea principiului înscris în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea constituind pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element absolut indispensabil în exercitarea controlului judiciar declanşat prin căile de atac.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimata prin notele de susţineri a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât Decizia pronunţată de instanţa de apel este amplu motivată, iar dezlegările date prin Decizia recurată nu sunt străine de natura cauzei.
Considerentele invocate cu titlu de argumente pentru teza aplicării greşite a legii de către instanţa de apel sunt nefondate.
Se susţine că reclamanta a precizat expres că s-au formulat două capete de cerere subsecvente, aflate într-un raport de interdependenţă (f. 93, dosar).
Măsurile solicitate se află într-un raport de interdependenţă şi subsecvenţă. Fiecare dintre pretenţiile deduse judecăţii nu contravine legii şi se referă la o prestaţie ce se poate realiza în mod efectiv, fiind bine determinată.
Examinarea, în apel, a încheierii prin care s-a statuat admisibilitatea cererii reconvenţionale şi s-a stabilit că aceasta nu este evaluabilă în bani s-a făcut cu respectarea legii.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentei potrivit căreia Decizia din apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii nu poate fi reţinută, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită de către reclamanta SC I.D. & C. SA cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect solicitarea de a se pronunţa o hotărâre prin care să fie obligată pârâta S.N.I.P. SA la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele situate în Bucureşti, sector 6, în condiţiile prevăzute de antecontractul autentificat sub nr. 1291 la BNP Asociaţi M.G.O. şi A.A.J.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 1073 şi art. 1077 C. civ.
La data de 27 septembrie 2007, în temeiul art. 132 alin. (1) şi art. 134 C. proc. civ. reclamanta şi-a întregit cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile, iar în cazul în care pârâta persistă în refuzul de a încheia în formă autentică actul translativ de proprietate, se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. La solicitarea instanţei de fond reclamanta a depus precizare privind petitul acţiunii prin care arată că a formulat două capete de cerere subsecvente, aflate într-un raport de interdependenţă, finalitatea urmărită fiind aceea de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei asumată de pârâtă prin antecontract.
Deci, apelanta-reclamantă a precizat expres că sesizează instanţa cu soluţionarea a două capete de cerere alternative şi că valorificarea dreptului dedus judecăţii în ipoteza în care ar fi găsit întemeiat, urmează să se finalizeze fie prin obligarea pârâtei la încheierea contractului, fie prin suplinirea consimţământului pârâtei la vânzare, ca modalitate de executare în natură a aceleiaşi obligaţii corelative „dreptului dedus judecăţii". Cele două capete de cerere au un obiect determinat, cu o singură finalitate, realizarea efectivă a drepturilor din antecontract.
În speţă, nu există obligaţia îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanţei de judecată, pentru ca în lipsa acestei proceduri şi în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ., instanţa să respingă acţiunea ca inadmisibilă.
În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., când acţiunea ar fi putut fi respinsă ca inadmisibilă, dacă s-ar fi solicitat, constatarea unei situaţii de fapt.
Referitor la criticile privind soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, această excepţie a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2007, respectiv anterior momentului formulării cererii de renunţare la judecata cererii reconvenţionale, la termenul din 31 ianuarie 2008, astfel că nu sunt inadmisibile aceste critici.
Aşadar, rezultă că reclamanta a precizat expres că s-au formulat două capete de cerere subsecvente, aflate într-un raport de interdependenţă.
Fiecare dintre pretenţiile deduse judecăţii nu contravine legii şi se referă la o prestaţie ce se poate realiza în mod efectiv, fiind bine determinată.
Critica finală a recurentei, potrivit căreia hotărârea din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi indică motive străine de natura pricinii, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivarea fiind clară, precisă, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta S.N.I.P. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 345 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.N.I.P. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 345 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1348/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1365/2009. Comercial → |
|---|
