ICCJ. Decizia nr. 1365/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1365/2009
Dosar nr. 37918/3/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA şi SC J.H.R. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se anuleze Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor societăţii C. SA nr. 1 din data de 20 septembrie 2007 pentru motivul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
S-a motivat că pe ordinea de zi a A.G.O.A., care s-a publicat în Monitorul Oficial la data de 20 august 2007, în convocator s-a prevăzut să fie numit auditorul financiar intern, să se modifice remuneraţia suplimentară pentru membrii Consiliului de administraţie conform art. 15318 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi să fie împuternicit I.J. să semneze, să autentifice şi să înregistreze toate documentele ce decurg din hotărârile luate. Măsurile luate în A.G.O.A. cu privire la majorarea plafonului remuneraţiei suplimentare a membrilor consiliului de administraţie au fost contestate de reclamantă care a votat împotrivă. Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat anularea în tot a hotărârii din 20 septembrie 2007, fără să se invoce alte motive decât cele din cererea introductivă.
În apărare pârâta SC J.H.R. SA a invocat lipsa calităţii sale procesual pasive pentru motivul că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat priveşte pe SC C. SA, învederând totodată că are calitatea de acţionar în această societate cu drept de vot aferent acţiunilor pe care le deţine.
La rândul său pârâta SC C. SA a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată atât în ce priveşte activitatea de finanţare a societăţii cât şi în ce priveşte majorarea planului indemnizaţiei membrilor consiliului de administraţie.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 3655 pronunţată la data de 13 martie 2008 a respins acţiunea reclamantei SC A. SRL ca nefondată faţă de pârâta SC C. SA şi pentru lipsa calităţii procesual pasive faţă de SC J.H.R. SA.
În esenţă, pe fond, s-a reţinut că reclamanta a votat împotrivă la punctele 2, 3 şi 4 de pe ordinea de zi şi că votul împotrivă nu atrage nulitatea hotărârii AGA câtă vreme nu s-a încălcat nicio dispoziţie legală.
În conformitate cu art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi raportat la faptul că pârâta SC J.H.R. SA este acţionar al societăţii SC C. SA s-a respins şi acţiunea faţă de această societate.
Sentinţa a fost apelată de reclamantă care a adus critici pe motive de netemeinicie şi nelegalitate. După examinarea criticilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul reţinând că pentru informaţii suplimentare în legătură cu AGA, apelanta avea la îndemână dispoziţiile art. 1172 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a adresa întrebări în scris Consiliului de Administraţie în legătură cu chestiunile pe care le considera ca fiind nelămurite.
Curtea a citat dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 112 alin. (1) din aceiaşi lege pentru a ajunge la concluzia că normele legale prevăd un prag de 10% din capitalul social pentru a i se confirma apelantei dreptul de analiză a operaţiunilor din gestiunea societăţii. În conformitate cu art. 79, art. 127, art. 1361, art. 15818 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 susţinerile apelantei legate de performanţele societăţii şi de capacitatea intimatei SC C. SA de a-şi eficientiza activitatea au fost respinse ca irelevante în cauză. De asemenea s-a respins critica referitoare la remuneraţia suplimentară a Consiliului de Administraţie cu motivarea că apelanta se află în confuzie cu privire la remuneraţia cuvenită membrilor consiliului de administraţie şi plata suplimentară a acestora. A făcut trimitere în acest sens la prevederile art. 15318 alin. (2) şi art. 1402 alin. (1) din menţionata lege. Cu privire la calitatea procesuală a SC J.H.R. SA, în conformitate cu art. 132 alin. (5) din LSC prin care se dispune că acţiunile în anularea AGA se vor soluţiona în contradictoriu cu societatea şi nu cu acţionarii care au participat la şedinţă s-a confirmat ca fiind legală admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a celei de-a doua pârâte.
Împotriva deciziei nr. 382 din 6 octombrie 2008 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că soluţia Curţii de Apel este nelegală.
În esenţă, recurenta reclamantă a susţinut că SC C. SA are venituri din exploatare, inferioare de la an la an, că deşi susţine că are o activitate performantă şi că liniile de credit acordate pot fi achitate din activitatea sa, evidenţele contabile arată că aceasta are pierderi an de an şi că nu poate să-şi onoreze obligaţiile asumate faţă de creditori. Cu toate acestea, autoarea recursului a arătat că deşi societatea are în derulare alte contracte de credit nerambursate, a contractat o nouă linie de credit pentru o investiţie nouă.
În continuare a criticat majorarea planului de indemnizaţie a membrilor Consiliului de administraţie pentru că, în opinia sa, este în mod evident prejudiciată societatea, din moment ce nu se reflectă în nici un mod performanţa consiliului de administraţie.
În acest sens consideră că s-au ignorat dispoziţiile art. 15318 alin. (4) art. 136 alin. (1), art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cât şi prevederile art. 209 din Legea nr. 297 /2004.
Faţă de motivele invocate a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei comerciale nr. 382 din 6 octombrie 2008 în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 3655 din 13 martie 2008 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata SC J.H.R. SA, prin întâmpinare a solicitat să se menţină soluţia pronunţată în ce o priveşte având în vedere că are calitatea de acţionar în societate. În ce priveşte nelegalitatea invocată prin trimitere la dispoziţiile art. 79, art. 127 şi art. 136 din Legea nr. 31/1990, intimata a arătat că prin hotărârea adunării generale a cărei nulitate se solicită nu au fost încălcate aceste dispoziţii.
Mai mult, a considerat că recurenta şi-a exercitat drepturile procesuale fără a avea temeiuri legale. În continuare a arătat că nu au fost îngrădite drepturile fiecărui acţionar de a se adresa Consiliului de Administraţie, înainte de desfăşurarea adunării generale, cu întrebări în scris referitoare la activitatea societăţii.
Întrucât nu s-au justificat temeiurile recursului, intimata-pârâtă SC J.H.R. SA a ridicat excepţia nulităţii recursului în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. civ. A respins intimata şi celelalte critici în legătură cu încălcarea art. 112 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale cât şi susţinerile referitoare la majorarea plafonului maxim pentru motivul că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 15318 din legea mai sus menţionată.
Şi intimata SC C. SA a ridicat excepţia nulităţii recursului, argumentând că deşi recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a rezumat la exprimarea unor simple nemulţumiri faţă de soluţia pronunţată. În ce priveşte fondul cauzei, referindu-se la dispoziţiile legale citate de recurentă dar nemotivate, intimata a susţinut că nu s-a încălcat nicio astfel de dispoziţie. În plus faţă de susţinerile din întâmpinarea SC J.H.R. SA, intimata SC C. SA a arătat cu privire la art. 112 alin. (1) din LSC a cărei încălcare s-a invocat, că SC A. SRL are îngrădit prin lege dreptul de a analiza operaţiuni din gestiunea societăţii întrucât deţine numai un procent de 0,8% din capitalul social, iar art. 136 alin. (1) din lege prevede că procentul minim este de 10% din capital. Intimata a conchis că preocupările recurentei în legătură cu performanţele societăţii sunt lipsite de temei şi că nu au nicio legătură cu textele invocate.
Înalta Curte va lua în examinare în conformitate cu art. 137 raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ., excepţia privind nulitatea recursului, pe care o va respinge pentru următoarele considerente:
În adevăr, art. 3021 lit. c) prevede obligaţia părţilor care promovează o cale de atac a recursului de a respecta conţinutul cererii de recurs şi anume de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. În speţă, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în virtutea căruia a pus în discuţie aplicarea art. 15318 din Legea nr. 31/1990, motiv pe care l-a dezvoltat în fapt şi în drept. Ca urmare, instanţa de recurs va examina această critică şi le va înlătura pe celelalte care s-au mărginit numai la invocarea unor articole din Legea nr. 31/1990 pe care nu le-a dezvoltat şi argumentat şi de asemenea va înlătura celelalte temeiuri care nu au fost supuse spre analiză instanţei de apel, şi anterior instanţei de fond, temeiuri care de altfel nu au constituit fundamentul soluţiilor pronunţate în cauză.
În consecinţă, respectând şi în această fază procesuală principiul disponibilităţii, în conformitate cu reglementările procesuale pentru judecata recursului, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă. În acest context examinarea recursului se va limita la criticile argumentate în drept şi în fapt.
Recursul este nefondat
Analizând criticile care vizează aplicarea greşită a art. 15318 alin. (2) din LSC, care se încadrează în teza a II-a art. 304 alin. (9) C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie se stabileşte de consiliul de administraţie iar limitele generale sunt stabilite în actul constitutiv sau în adunarea generală a acţionarilor. Adunarea generală care s-a finalizat prin A.G.O.A. nr. 1 din 20 septembrie 2007, nu a încălcat această dispoziţie atunci când a aprobat suplimentarea remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie. Prin alin. (4) din acelaşi articol se prevede , în adevăr, că prealabil aprobării, adunarea generală trebuie să se asigure că remuneraţiile sunt justificate în raport cu îndatoririle specifice ale persoanelor respective şi cu situaţia economică a societăţii.
Prin urmare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că aceste remuneraţii suplimentare nu sunt justificate în raport cu îndatoririle persoanelor respective şi cu situaţia economică a societăţii, susţinerile recurentei legate de performanţa consiliului de administraţie rămân la nivel de afirmaţie. În alte cuvinte adunarea generală are dreptul să aprobe remuneraţiile suplimentare şi tot adunarea generală este cea care apreciază dacă situaţia economică şi performanţele consiliului de administraţie justifică suplimentarea. În consecinţă nu sunt motive întemeiate pentru a se reţine nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe considerentul că s-a aplicat greşit textul articolului mai sus analizat.
O altă critică ce vizează aplicarea unor dispoziţii legale se referă la art. 136 alin. (1) şi art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pe care recurenta nu le-a dezvoltat ci s-a mulţumit să se refere la considerentele deciziei din apel şi la ceea ce instanţa a statuat, fără să argumenteze eventuale critici cu un punct de vedere concret.
În realitate se observă că în loc să dezvolte critica de nelegalitate pe aceste două articole, recurenta a trimis la un al treilea articol din Legea nr. 297/2004, deşi acest temei nu a fost evocat anterior şi nu poate fi reţinut nici în această cale extraordinară de atac întrucât controlul de legalitate vizează soluţia şi temeiurile avute în vedere de instanţă, în justificarea soluţiei. Nu s-ar putea ca în recurs să se analizeze chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii în celelalte instanţe.
Dacă totuşi s-ar examina aplicarea art. 136 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale de către instanţa de apel, se va constata că textul respectiv vizează dreptul acţionarilor semnificativi de a cere verificarea unor operaţiuni din gestiunea societăţii pentru care o cerinţă a legii este aceea de a deţine cel puţin 10% din capital. Or, dacă recurenta deţine sub acest procent (0,8%), fapt necontestat, rezultă cu evidenţă că nu se poate pune în discuţie faptul că s-au încălcat aceste dispoziţii.
În fine, din niciun argument al recurentei nu rezultă în ce a constat încălcarea art. 112 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale pentru ca instanţa de recurs să poată verifica legalitatea soluţiei din apel. Aceste dispoziţii reglementează condiţiile de cvorum cerute de lege pentru valabilitatea lucrărilor adunărilor generale ordinare ale acţionarilor, precum şi cele de majoritate necesară pentru legalitatea hotărârilor unor astfel de adunări. Or, din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că s-au criticat aspectele reglementate de textul indicat.
Faptul că SC A. SRL a votat împotriva majorării plafonului indemnizaţiei suplimentare pe motivul că în opinia sa societatea nu este performantă nu atrage nulitatea A.G.O.A., aşa cum corect a reţinut instanţa de apel. Aprecierea eficienţei societăţii, finanţarea acesteia, rularea veniturilor şi contractarea de credite constituie atributul Adunării generale a acţionarilor. Prin urmare, nu poate fi cenzurată de instanţă oportunitatea luării acestor măsuri decât în măsura în care se încalcă dispoziţiile legale, ceea ce nu s-a demonstrat în speţă.
Recurenta a menţionat în finalul recursului că îşi întemeiază cererea şi pe alte dispoziţii legale, art. 79, art. 127 şi art. 136 din Legea nr. 31/1990, care, nu vor fi examinate întrucât nu au fost dezvoltate în motivele de recurs. Neavând caracter devolutiv, în această cale de atac nu pot fi examinate decât motivele care îndeplinesc cerinţele şi rigoarea a ceea ce art. 3021 lit. c) stabileşte sub sancţiunea nulităţii şi anume dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept. În caz contrar, instanţa ar trebui să se substituie părţii şi să imagineze eventuale critici pe care ar fi trebuit să le dezvolte partea, lucru nepermis întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii, limitele judecăţii în recurs şi echidistanţa de care trebuie să dea dovadă instanţa în soluţionarea recursului.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 382 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1361/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1368/2009. Comercial → |
|---|
