ICCJ. Decizia nr. 1496/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1496/2009
Dosar nr. 43083/3/2006
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3234 din 5 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC O. SA în contradictoriu cu pârâţii SC T.P.G. SRL şi A.N.A.R., D.A. Mureş, acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de asigurare facultativă de garanţie din 27 noiembrie 2003 şi a poliţei de asigurare de garanţie din 27 noiembrie 2003, emise de SC A. SA.
În motivarea hotărârii se reţin următoarele: între SC T.P.G. SRL şi A.N.A.R. s-a încheiat la data de 27 noiembrie 2003 contractul de prestări servicii prin care prestatorul SC T.P.G. SRL se angaja să recupereze creanţele A.N.A.R. ce nu au fost încasate prin efort propriu. În schimbul acestui serviciu s-a prevăzut un comision de 5% din valoarea creanţelor achitate integral. Tribunalul a constatat că voinţa reală a părţilor contractului de prestări servicii a fost ca prestatorul SC T.P.G. SRL să preia creanţele pentru recuperare şi să figureze cu un debit faţă de creditoarea beneficiară a serviciilor A.N.A.R. şi ca urmare, A.N.A.R. devenea creditoare, iar SC T.P.G. SRL debitoare pentru sumele din facturile ce trebuiau recuperate, ceea ce înseamnă că SC T.P.G. SRL a primit un credit cu o valoare reprezentată de valoarea creanţelor cedate şi cu scadenţa prevăzută de art. 11 din contract. Întrucât orice credit comportă un risc economic al nerestituirii sale de către debitor, instanţa a mai constatat că părţile au încheiat concomitent şi un contract de asigurare facultativă de garanţie, contract ce are natura unui contract de asigurare a creditului şi prin care riscul de nerestituire a creanţelor cedate spre recuperare a fost preluat de asigurătorul SC A. SA, beneficiar al asigurării fiind A.N.A.R. Prestatorul SC T.P.G. SRL a emis o factură pentru A.N.A.R. în valoare de 5 miliarde lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform art. 3 din contract, factură considerată de către Tribunal ca fiind o problemă separată a contractului de prestări servicii, iar contractul de asigurare protejează patrimoniul A.N.A.R. şi nu patrimoniul SC T.P.G. SRL pentru plata serviciilor prestate de aceasta. Instanţa de fond a apreciat că emiterea acestei facturi nu înseamnă că riscul asigurat s-a produs ci, doar faptul că SC T.P.G. SRL se consideră îndreptăţit la plata serviciilor de recuperare evaluate la 5 miliarde lei.
Acţiunea în anulabilitate pentru dol a contractului de asigurare facultativă şi a poliţei a fost găsită neîntemeiată, întrucât nu s-a probat intenţia de a induce în eroare cocontractantul SC A. SA la momentul încheierii contractului de asigurare, contract din care rezultă că la momentul producerii riscului de neîncasare a creditului acordat de A.N.A.R. către SC T.P.G. SRL, asigurătorul achita 5.900.000.000 lei. S-a mai constatat că nu au fost dovedite elementele materiale şi subiective ale dolului, că deşi reclamanta a invocat existenţa unui artificiu financiar, nu a demonstrat dolul în raport cu operaţiunile economico - juridice desfăşurate de părţi.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de către SC O. SA care a solicitat modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin nr. 470 din 23 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut şi ea că dolul invocat de reclamantă nu a fost dovedit şi că din Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş nu rezultă, aşa cum a susţinut reclamanta, că riscul asigurat a fost produs intenţionat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC O.V.I.G. SA solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi constatării nulităţii contractului de asigurare şi a poliţei de asigurare de garanţie. Recurenta a invocat ca temei de drept al recursului său prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, după ce face sub titlul „Scurt istoric" o prezentare a stării de fapt recurenta susţine că „în mod greşit instanţa de apel a apreciat că consimţământul asiguratorului nu a fost alterat printr-un viciu de consimţământ şi anume prin dol". În argumentarea acestei susţineri recurenta arată că în dosarul nr. 824/2005 al Curţii de Apel Mureş s-a demonstrat că, în speţă, riscul asigurat a fost produs în mod intenţionat de către contractant, SC T.P.G. SRL, şi asigurat, A.N.A.R., D.A. Mureş, prin folosirea de manevre dolosive şi emiterea de documente fiscale cu încălcarea gravă a legislaţiei contabile. Ca atare sunt îndeplinite cele două condiţii cerute pentru ca dolul să fie considerat viciu de consimţământ de natură a atrage nulitatea contractului de asigurare. Reclamanta - recurentă a fost indusă în eroare prin dol principal comis prin reticenţă concretizat în necomunicarea scopului urmărit de A.N.A.R., D.A. Mureş, şi SC T.P.G. SRL şi anume producerea intenţionată, sigură a riscului asigurat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
În cadrul motivării recursului său recurenta - reclamantă se referă în mare parte la modul în care trebuie apreciate probele administrate în cauză pentru a se releva dovedirea dolului din partea pârâtelor - intimate la încheierea contractului de asigurare. Este de menţionat că aceste aspecte privind aprecierea probelor şi, pe baza lor, modul de stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de fond şi cea de apel nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea extraordinară a recursului, acestea neputând fi încadrate în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs privind existenţa viciului de consimţământ, în speţă a dolului, la data încheierii contractului de asigurare, poate fi încadrat în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar acesta este nefondat. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub acest aspect, făcând o corectă aplicare a legii. De altfel recurenta - reclamantă nici nu indică în recursul său în ce ar consta încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, făcând trimitere mai mult, aşa cum s-a arătat, la aprecierea de către instanţă a probelor cu privire la alterarea consimţământului asiguratorului.
Singurul aspect de nelegalitate la care se face trimitere priveşte încălcarea legislaţiei contabile de către pârâtă.
Instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor administrate, că reclamanta nu a dovedit elementele dolului, întrucât acesta nu se prezumă, şi asupra acestor aspecte probatorii nu se mai poate statua în recurs.
Dar instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că, la data încheierii contractului de asigurare, consimţământul asiguratorului nu a fost viciat prin dol şi că riscul asigurat nu a fost produs intenţionat. Mai mult, referindu-se la Decizia nr. 2 A din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Mureş, pronunţată în dosarul nr. 824/2005, la care face trimitere şi recurenta, instanţa de apel reţine că, împotriva susţinerilor reclamantei, considerentele hotărârii sunt în sensul că niciuna din părţile contractului de prestări servicii din 27 noiembrie 2003 nuşi-a îndeplinit obligaţiile asumate, că acest contract nu şi-a produs efectele, astfel că riscul din contractul de asigurare nu s-a produs, acestea fiind şi argumentele pentru care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de A.N.A.R. împotriva SC T.P.G. SRL şi SC O. SA.
Nici invocatele încălcări ale legislaţiei contabile nu ar justifica reţinerea dolului în sarcina pârâtei, dar acest aspect a fost examinat şi înlăturat de instanţa de apel pe baza probelor administrate, o reapreciere a acestor probe neputând fi făcută în recurs.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.V.I.G. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 470 din 23 octombrie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1500/2009. Comercial → |
|---|
