ICCJ. Decizia nr. 1476/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1476/2009
Dosar nr. 3045/1/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 noiembrie 2005, reclamanta SC E.R. SA, cu sediul în Germania, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Sebeş, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 45.461 euro reprezentând împrumut nerestituit şi la plata dobânzilor legale aferente acestei sume.
Prin sentinţa nr. 168/CA/2006 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 11 aprilie 2006 s-a respins acţiunea comercială ca neîntemeiată, iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 ron.
Instanţa fondului a reţinut în considerentele sentinţei că între cele două societăţi - părţi în dosar - şi o terţă societate SC P. GMBH s-au derulat relaţii comerciale, iar conform extraselor de pe tranzacţiile de plăţi, societatea reclamantă a virat în contul pârâtei suma de 20.149 euro la data de 10 februarie 2005 şi suma de 25.312 euro la 23 martie 2005 cu menţiunea de „plată datorată" şi respectiv, de plată pentru „factura din 11 februarie 2005".
Examinând cele două înscrisuri, instanţa a constatat că ambele înscrisuri au fost semnate atât la rubrica „debitor" cât şi la cea de „creditor" de aceleaşi persoane – fostul administrator al societăţii pârâte, P.B. şi contabilul şef al societăţii pârâte, S.I.
De asemenea, s-a constatat că niciunul din cele două înscrisuri nu conţine data la care au fost încheiate şi nici ştampila societăţii pârâte motiv pentru care s-a reţinut că cele două înscrisuri nu sunt de natură să dovedească încheierea unui contract de împrumut între părţile litigante, fiind întocmite „pro causa" de către fostul administrator al societăţii pârâte.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 200 din 17 noiembrie 2006, hotărârea primei instanţe fiind schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 20.149 euro cu dobânzi legale începând cu 28 martie 2005 cu cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut valabilitatea contractului de împrumut invocat de reclamantă în ce priveşte suma de 20.149 euro întrucât B.P. a semnat în adevăr pentru ambele părţi dar pentru împrumutator în calitate de reprezentant al reclamantei, firmă la care soţia sa era administrator, iar neînregistrarea contractului în contabilitate nu afectează legalitatea acestuia.
Împotriva deciziei menţionate ambele părţi au declarat recurs.
Cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2522 din 26 iunie 2007 a fost admis recursul pârâtei în sensul modificării deciziei instanţei de apel şi respingerii apelului reclamantei.
Recursul reclamantei în sensul admiterii în întregime a pretenţiilor formulate a fost respins ca nefondat.
Înalta Curte a reţinut nevalabilitatea contractului de împrumut care nu întruneşte voinţa celor două părţi sumele primite de pârâtă reprezintă contravaloarea unor facturi emise de pârâtă pentru marfa livrată către SC P. din Germania, neachitate de beneficiarul direct ci de reclamantă.
S-a mai reţinut cu privire la recursul reclamantei că criticile acesteia vizează probleme de netemeinicie - apreciere asupra expertizei - nu de legalitate.
Împotriva acestei ultime hotărâri reclamanta a declarat la 2 aprilie 2008, contestaţie în anulare în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., omiterea cercetării motivelor de casare.
Contestatoarea a susţinut că :
- greşit instanţa de recurs a apreciat că semnarea contractului de împrumut de către directorul general al pârâtei, fără împuternicirea adunării generale duce la nevaliditatea actului, întrucât acesta avea în atribuţie încheierea contractelor şi chiar aşa fiind contractul faţă de partea cocontractantă trebuie respectat. În ce priveşte lipsa ştampilei societăţii pârâte, aceasta nu afectează valabilitatea actului ca şi faptul neînregistrării în contabilitate.
-fără temei instanţa de recurs a interpretat că lipsa datei afectează valabilitatea contractului de împrumut;
- expertiza contabilă efectuată, nu a ţinut seama de documentele justificative privind plăţile.
În evidenţele contabile ale firmei reclamante este evidenţiat împrumutul acordat pârâtei, dar instanţa de recurs nu a ţinut seama de toate aceste motive.
Contestaţia în anulare urmează să fie respinsă întrucât:
Contestatoarea îşi întemeiază contestaţia în anulare pe prevederile art. 318 pct. 1 C. proc. civ., omiterea cercetării unor motive de casare.
Dar, nu se indică care anume din motivele de recurs formulate nu au fost analizate de instanţa de recurs.
Din toate susţinerile contestatoarei se reţine că, în realitate, aceasta face o critică deciziei de recurs, reiterând aceleaşi motive de casare, care vizează situaţia de fapt şi nu motive de legalitate, neanalizate de instanţa de recurs.
Prin Decizia atacată, s-a reţinut, în principal că sumele achitate de reclamantă reprezintă plata produselor livrate de pârâtă, şi nicidecum o plată în temeiul unui contract de împrumut a cărei valabilitate nu a fost reţinută de instanţă.
Ca urmare, nefiind întrunite condiţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează să fie respinsă, întrucât prin această cale extraordinară de atac, nu se pot formula critici privind soluţia pronunţată de instanţa de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 2522 din 26 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, formulată de contestatoarea SC E.R. SA Nurenberg, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1472/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1477/2009. Comercial → |
|---|
