ICCJ. Decizia nr. 1571/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1571/2009
Dosar nr. 1193/42/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 septembrie 2007, pronunţată în cauza care face obiectul dosarului nr. 1950/105/2007, Tribunalul Prahova, secţia comercială, a admis cererea formulată de pârâta SC C.S. SRL şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate vizând prevederile art. 1323 C. civ. şi art. 87 din Legea nr. 85/2006. Prin aceeaşi încheiere în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1997 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În considerentele încheierii, Tribunalul a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile legale pentru sesizarea instanţei constituţionale, întrucât textele care vizează excepţia au legătură cu soluţionarea cauzei, iar Curtea Constituţională nu a declarat anterior neconstituţionalitatea acestor norme.
Împotriva încheierii pronunţată la data de 12 septembrie 2007 a declarat recurs SC E.T.SRL, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 1193/42/2008. Recurenta a criticat lipsa unei dispoziţii legale pentru promovarea căii de atac a recursului împotriva încheierilor prin care se admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a invocat în cadrul aceluiaşi recurs excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 pentru motivul că acestea contravin dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului din moment ce nu permit accesul la o cale de atac prin care să se realizeze controlul de legalitate. A supus analizei excepţiei de neconstituţionalitate şi termenul prohibitiv de 48 de ore pentru declararea recursului, care obligă partea interesată să redacteze motivarea sub presiunea timpului foarte scurt, în caz contrar fiind expusă riscului de anulare a căii de atac pentru nemotivare.
Prin Decizia nr. 4 din data de 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de SC E.T.SRL împotriva încheierii din 12 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată de recurentă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile impuse imperativ de art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, îndeosebi sub aspectul legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei. Curtea a luat apoi în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului îndreptat împotriva încheierii din 12 septembrie 2007. Pentru a argumenta admiterea acestei excepţii, instanţa de recurs a avut în vedere dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. prin care se reglementează strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, nefiind posibilă valorificarea unui astfel de drept procesual dacă nu este prevăzut de lege. În continuare, cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea a reţinut că este inadmisibil recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, această cale de atac fiind prevăzută numai în cazul în care cererea a fost respinsă.
Împotriva deciziei pronunţată la data de 12 ianuarie 2009 a declarat recurs, SC E.T.SRL, prin care a criticat numai partea din decizie care se referă la neadmiterea excepţiei de sesizare a Curţii Constituţionale prin care s-a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Recurenta a criticat faptul că instanţa s-a oprit asupra analizei condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale statuând că textele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. În opinia recurentei, instanţa trebuia să constate că excepţia era ridicată de una din părţi, că textele de lege au legătură cu soluţionarea litigiului şi că, anterior, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţionale aceste norme.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale obişnuite, şi, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes, de aceea Legea nr. 47/1992 prin art. 29 alin. (1)-(3) a stabilit condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale şi calea de atac care poate fi exercitată împotriva încheierii care se pronunţă, după examinarea admisibilităţii sesizării.
Verificarea condiţiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competenţa instanţei în faţa căreia a fost ridicată această excepţie aşa încât Curtea de Apel respectând aceste dispoziţii, a verificat cererea recurentei oprindu-se mai întâi asupra admisibilităţii căii de atac a recursului potrivit reglementării din alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În adevăr, art. 29 alin. (6) din legea menţionată stabileşte că numai încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs, astfel că, valorificarea unui drept procesual nu ar putea fi realizată dacă legea nu prevede un astfel de drept.
În consecinţă, aplicarea dispoziţiilor de mai sus de către Curtea de Apel este corectă întrucât instanţa a ţinut seama de principiul legalităţii căilor de atac, în sensul că pot fi promovate numai acele căi de atac care sunt prevăzute de lege.
2. Speţa, prezintă însă o altă particularitate care atrăgea inadmisibilitatea recursului promovat de SC E.T. SRL şi anume, faptul că recursul era promovat împotriva încheierii din 12 septembrie 2007, care era pronunţată tot într-un incident procedural care viza admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de SC C.S. SRL. Prin urmare, formularea în cadrul unui recurs, inadmisibil de altfel, a altei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale constituie un exerciţiu abuziv al drepturilor procesuale. Chiar dacă instanţa nu s-a oprit asupra acestui aspect şi a analizat recursul din perspectiva altor dispoziţii legale care atrăgeau inadmisibilitatea recursului soluţia este legală, cu alte cuvinte se încadrează în prevederile art. 29 alin. (6) C. proc. civ.
3. Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cadrul recursului declarat împotriva unei încheieri de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru motive pe care instanţa le-a considerat că au legătură cu soluţionarea fondului litigiului, rezultă şi din neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992.
În concret, art. 29 alin. (1) din lege prevede că pot face obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor, legi sau ordonanţe, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Rezultă din aceste prevederi că dispoziţiile normative puse în discuţie trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei înţelegând prin aceasta fondul litigiului şi orice alte dispoziţii care au legătură cu fondul litigiului. În cazul de faţă, invocarea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 de către recurentă nu are legătură cu soluţionarea cauzei pe fond, dincolo de faptul că recursul era promovat într-un incident procedural şi într-o cale de atac neprevăzută de lege. În alte cuvinte, invocarea acestei excepţii, nu are legătură cu fondul litigiului iar promovarea acestei cereri poate fi apreciată ca o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei pe fond.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, recursul, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intervenientul SC E.T.SRL CONSTANŢA împotriva deciziei nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1576/2009. Comercial → |
|---|
