ICCJ. Decizia nr. 1576/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1576/200.
Dosar nr. 10673/1/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2754 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 7 octombrie 2008 a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, recursul reclamantei SC A.C.G. SRL Bucureşti îndreptat împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 121/A-C din 24 octombrie 2007 a fost respins ca tardiv formulat.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că în cauză a fost pronunţată sentinţa nr. 693/C din 18 iunie 2007 prin care Tribunalul Comercial Argeş a obligat-o pe pârâta SC M.R. SRL Braşov la executarea contractului de vânzare cumpărare nr. 2 din 16 septembrie 2004 şi la livrarea pietrei brute conform clauzelor contractuale. Pârâta a mai fost obligată şi la plata sumei de 311.080 Euro precum şi la plata daunelor compensatorii în echivalent lei până la data reluării efective a livrărilor de piatră brută.
Sentinţa nr. 693 din 18 iunie 2007 a Tribunalului Argeş a fost apelată de pârâta SC C.M.S. SRL Lereşti, iar Curtea de Apel Piteşti prin Decizia nr. 121/A-C din 24 octombrie 2007 a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC A.C.G. SRL. A reţinut instanţa de apel că obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2004 este ilicit, deoarece prevederile contractuale stabilesc vânzarea de calcar brut până la exploatarea în întregime a zăcământului, clauze care contravin dispoziţiilor legii nr. 85/2003 potrivit cărora numai A.N.R.M. poate stabili limitele unei exploatări. Contractul fiind nul, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit a fost obligată pârâta la executare, respectiv la livrarea pietrei brute.
Împotriva deciziei nr. 121 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs, reclamanta SC A.C.G. SRL prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a argumenta că soluţia instanţei de apel s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta a formulat şi cerere de repunere în termen motivând că depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a fost determinată de faptul că Decizia Curţii de apel i-a fost comunicată prin afişare la vechiul său sediu social deşi prin întâmpinarea depusă la dosar a precizat că şi-a ales alt sediu pentru comunicarea actelor de procedură.
Înalta Curte, examinând cu precădere cererea de repunere în termen în urma aplicării art. 103 alin. (1), raportat la art. 98 C. proc. civ., a constatat că instanţa nu a fost încunoştiinţată prin petiţie scrisă, depusă la dosar, despre sediul ales de recurentă pentru comunicarea actelor de procedură. În raport de aceste constatări prin care s-a relevat neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite sub sancţiunea neluării în seamă, cererea de repunere în termen a fost respinsă şi, în consecinţă, s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta SC A.C.G. SRL Bucureşti.
Împotriva deciziei nr. 2754 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare reclamanta SC A.C.G. SRL Bucureşti.
Contestatoarea a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susţinut că instanţa de recurs a greşit atunci când a respins cererea de repunere în termen, întrucât afişarea deciziei pronunţată de Curtea de apel, la o altă adresă nu constituie comunicare ci o împrejurare mai presus de voinţa sa, care a împiedicat promovarea recursului în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Potrivit contestatoarei această apreciere a instanţei de recurs s-a baza pe o greşeală materială care o îndreptăţeşte să solicite desfiinţarea deciziei pronunţată în recurs. Tot greşită, consideră contestatoarea este şi aplicarea art. 98 C. proc. civ. pentru considerentul că instanţa de recurs nu a avut în vedere că atât instanţa cât şi partea adversă au fost înştiinţate despre alegerea sediului pentru comunicarea actelor de procedură.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa , respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Prin prisma acestui motiv, contestatoarea a invocat eroarea în dezlegarea dată de instanţa de recurs cererii de repunere în termen, prin raportare la art. 103 şi art. 98 C. proc. civ. În concret motivul formulării cererii de repune în termen în faţa instanţei de recurs l-a constituit comunicarea deciziei la altă adresă decât cea a sediului ales. Pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor art. 103 C. proc. civ. instanţa de recurs a examinat motivele care, în accepţiunea recurentei, au constituit împiedicare în respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru formularea recursului.
Cu ocazia acestei verificări instanţa de recurs a stabilit că recurenta nu a respectat art. 98 C. proc. civ. care impune părţilor o anumită conduită, care este obligatorie, în cazul în care îşi schimbă sediul sau solicită să se comunice actele de procedură la o altă adresă, ca în speţă.
Rezultă din considerentele deciziei că instanţa de recurs a analizat împrejurările invocate de parte în justificarea depăşirii termenului de depunere a recursului aşa încât contestatoarea nu se află în prima ipoteză a art. 318 C. proc. civ. întrucât respingerea recursului ca tardiv şi neîndeplinirea cerinţelor art. 103 C. proc. civ. constatată de instanţă nu este rezultatul unei greşeli materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţia legală referitoare la repunerea în termen. În această situaţie nu este posibil ca pe această cale, aceeaşi instanţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să cerceteze dacă art. 103 şi art. 98 C. proc. civ. au fost aplicate corect sau greşit întrucât nu s-a intenţionat ca pe calea contestaţiei în anulare să se admită recursul la recurs. În fine, eroarea materială invocată de contestatoare trebuia să poarte asupra aspectelor formale ale judecăţii în recurs, or, ceea ce se invocă de contestatoare vizează un control de legalitate care nu este specific contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, aplicabilă numai în condiţiile speciale menţionate în textul redat mai sus.
În consecinţă, Înalta Curte va reţine că motivul invocat în susţinerea contestaţiei în anulare nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., astfel că cererea formulată de SC A.C.G. SRL va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.C.G. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 2754 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosar nr. 27/1259/2007, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1580/2009. Comercial → |
|---|
