ICCJ. Decizia nr. 1751/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1751/2009
Dosar nr. 21/103/2000
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 iunie 2000, reclamanta D.G.F.P. Neamţ a solicitat numirea unui lichidator în locul expertului contabil M.I. deoarece acesta nu este practician în insolvenţă autorizat.
În motivare, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 3081/E din 15 noiembrie 1999 pronunţată în dosarul nr. 2531/E/1999, la cererea unuia dintre asociaţi, s-a dispus dizolvarea societăţii SC S. şi R. SNC, iar prin sentinţa civilă nr. H65/E din 5 septembrie 2000 a fost numit lichidator expertul contabil M.I.; că acesta nu are calitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 86/2006, de a duce la îndeplinire atribuţiile ce i-au fost conferite prin sentinţa de numire, întrucât nu este practician în insolvenţă autorizat.
Instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. 2531/E/1999, a solicitat relaţii de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamţ în legătură cu societatea şi a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii având în vedere dispoziţiile art. 260 din Legea nr. 31/1990.
Creditoarea a depus la dosar adresa nr. 7653/IE/DT din 9 octombrie 2007 la care a anexat refuzul O.R.C. de numire a lichidatorului judiciar, precum şi cererea adresată acestei instituţii.
Prin adresa nr. 8167/IE/DT din 6 noiembrie 2007 creditoarea şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia invocată, a solicitat respingerea acesteia aducând aceleaşi argumente ca şi în cererea iniţială.
Celelalte părţi nu şi-au exprimat poziţia în legătură cu excepţia inadmisibilităţii deşi instanţa le-a solicitat prin adresă acest punct de vedere.
Prin sentinţa nr. 2078 din 7 noiembrie 2007 Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că SC S. şi R. SNC a fost dizolvată prin sentinţa civilă nr. 3081/E din 15 noiembrie 1999 pronunţată în dosarul nr. 2531/E/1999, la cererea unuia dintre asociaţi.
Potrivit art. 260 din Legea nr. 31/1990 lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării, iar pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
Ori de la data dizolvării, respectiv 15 noiembrie 1999 până la formularea cererii de către creditoare (6 septembrie 2007), au trecut aproape 8 (opt) ani, fiind depăşită cu mult chiar şi perioada de 5 ani stabilită de legiuitor pentru motive temeinice.
Creditoarea nu poate justifica în nici un mod pasivitatea de care a dat dovadă în toată această perioadă şi orice cerere formulată după expirarea termenului de lichidare prevăzut de lege este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta care a susţinut că soluţia este nelegală în condiţiile în care nici la data numirii şi nici ulterior expertul contabil M.I., nu a avut calitatea de lichidator, astfel că este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile specifice în vederea realizării creanţei.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 35 din 22 aprilie 2008 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că deşi cauza a fost soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii cererii apelanta a motivat calea de atac pe fond.
De asemenea a considerat că în mod legal s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 260 din Legea nr. 31/1990.
Cu petiţia înregistrată la data de 2 iunie 2008 reclamanta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, invocând aceleaşi critici, fără a invoca vreun motiv de nelegalitate în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 260 din Legea nr. 31/1990, lichidarea societăţii trebuie terminată cu cel mult 3 ani de la data dizolvării, iar pentru motive temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
Întrucât de la data dizolvării, 15 noiembrie 1999, până la formularea cererii de către creditoare, 6 septembrie 2007, au trecut aproape 8 ani, fiind astfel depăşită cu mult, chiar şi perioada de 5 ani, stabilită de legiuitor, pentru motive temeinice, justificat instanţele anterioare au respins ca inadmisibilă cererea formulată.
Faptul că expertul contabil M.I. nu este practician în insolvenţă autorizat nu justifică nerespectarea termenului stabilit imperativ de lege.
In aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. NEAMŢ, PIATRA NEAMŢ, împotriva deciziei nr. 35 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1691/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1756/2009. Comercial → |
|---|
