ICCJ. Decizia nr. 1691/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1691/2009
Dosar nr. 22105/3/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa comercială nr. 1750 din data de 6 februarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.I.S.E. E.S. SA, sucursala de I.S.E.E.M. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA şi a obligat pârâta la plata sumei de 193.354,07 lei reprezentând contravaloarea materialelor electrice livrate acesteia la data de 4 mai 2005, conform facturii fiscale nr. 5109386 din 6 mai 2005.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, deşi între părţi nu s-a încheiat un contract scris, iar factura fiscală invocată de reclamantă nu este semnată şi ştampilată de pârâtă, ansamblul probelor administrate confirmă cu certitudine existenţa creanţei de 193.354,97 lei în favoarea reclamantei; creanţa care a fost recunoscută de către pârâtă, prin procesul verbal de conciliere încheiat şi semnat de reprezentanţii legali ai părţilor la data de 19 octombrie 2005, pârâta fiind de acord să o achite în termen de 30 de zile de la data concilierii.
II. Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel susţinând că obligarea sa la plata sumei pretinse nu are suport probatoriu în condiţiile în care factura invocată nu a fost semnată de reprezentanţii legali, iar avizul de însoţire al mărfii este încheiat la 4 mai 2005 anterior facturii fiscale.
Prin Decizia comercială nr. 347 din 23 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul respingerii acţiunii introductive formulate de reclamantă.
Analizând înscrisurile pe care reclamanta îşi fundamentează pretenţiile, curtea a apreciat că întocmirea avizului de expediţie anterior facturii fiscale indică o incertitudine în ce priveşte realitatea operaţiunii de livrare a mărfii, atâta timp cât din punct de vedere contabil livrarea mărfii nu putea fi operată în contabilitate decât prin însoţirea avizului de expediţie de factura aferentă.
Cu privire la procesul verbal de conciliere încheiat la 19 octombrie 2005, Curtea reţine că pârâta l-a semnat cu rezerva că nu deţine toate documentele în baza cărora s-a emis factura fiscală din 5 iunie 2005, aspecte care impun concluzia contrară celei reţinute de instanţa fondului pe situaţia de fapt şi pe îndreptăţirea reclamantei la plata sumei solicitate.
III. La data de 23 octombrie 2008, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând modificarea în tot a hotărârii instanţei de control judiciar, în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă şi menţinerii sentinţei nr. 1750/2008 pronunţată de tribunal în primă instanţă.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greşită a legii, susţinând în dezvoltarea criticilor formulate sub un prim aspect că întocmirea avizului de expediţie este anterioară emiterii facturii, avizul de expediţie fiind documentul care stă la baza întocmirii facturii aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 155 alin. (3) Cod Fiscal, dispoziţii ignorate de instanţă.
Sub un al doilea aspect recurenta a arătat că avizul de expediţie poartă semnătura de primire a reprezentantului pârâtei, aspect esenţial care nu a fost reţinut şi valorificat de instanţa de apel.
Sub un ultim aspect recurenta arată că din minuta întocmită de părţi la data de 12 octombrie 2005 şi din conţinutul procesului verbal încheiat la 19 octombrie 2005 rezultă fără echivoc recunoaşterea de către pârâte a existenţei şi cuantumului creanţei şi obligaţia asumată de a stinge datoria în termen de 30 zile de la data semnării procesului verbal.
Intimata pârâtă SC B. SA a formulat la data de 16 martie 2009 întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimata a arătat că argumentele recurentei nu relevă în mod concret motivele de nelegalitate care să conducă la modificarea soluţiei, iar discuţiile purtate cu ocazia procesului verbal de conciliere nu pot constitui în nici o ipoteză o recunoaştere a pretenţiilor recurentei.
IV. Asupra recursului
Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de motivul de nelegalitate invocat, constată că prezentul recurs este fonda, pentru considerentele ce urmează:
1. Nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. semnifică o încălcare sau nesocotire a dispoziţiilor legale incidente precum şi o interpretare greşită a textului de lege aplicabil, la faptele reţinute cu consecinţa calificării lor greşite.
În cauză, hotărârea instanţei de apel este susceptibilă de critică sub aspectul dispoziţiilor legale care conferă deplină valabilitate şi efecte juridice recunoaşterii părţilor făcute cu ocazia concilierii prealabile directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., procedură al cărui scop declarat a fost de încercare de soluţionare amiabilă a litigiilor dintre comercianţi anterior introducerii acţiunii în justiţie.
Cu alte cuvinte, recunoaşterea făcută de o parte, în cadrul acestei proceduri legale obligatorii, a concilierii directe, constituie o probă, cu o valoare juridică relevantă, care nu poate fi înlăturată sau ignorată în aprecierea soluţiei finale.
În cauză, înscrisurile însuşite de intimată sub semnătura reprezentantului legal, demonstrează că această parte a primit factura emisă de recurentă pentru plata contravalorii materialelor (minuta din 12 octombrie 2005) precum şi faptul că la data de 19 octombrie 2005 intimata, cu ocazia concilierii directe s-a obligat să achite în termen de 30 zile debitul de 193.354,97 lei.
Caracterul expres şi incontestabil al recunoaşterii datoriei nu poate fi pus în discuţie de rezervele menţionate olograf de reprezentantul legal al intimatei, referitoare la inexistenţa unor acte în evidenţele interne ale societăţii cu privire la emiterea facturii, de vreme ce a recunoscut debitul şi s-a obligat să-l achite, a recunoscut primire facturii şi a semnat avizul de expediţie al mărfurilor cumpărate.
Or, instanţa de apel cu încălcarea dispoziţiilor legale privind valoarea probatorie a înscrisurilor mai sus examinare, schimbă soluţia fondului, fără să expliciteze din punct de vedere al dispoziţiilor legale interpretarea pe care o dă înscrisurilor analizate.
Aşa fiind Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei fondului pe care o va menţine în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F.I.S.E. E.S. SA, sucursala Î.S.E.S.M. BACĂU, împotriva deciziei comerciale nr. 347 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de SC B. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 1750 din 6 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1580/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1751/2009. Comercial → |
|---|
