ICCJ. Decizia nr. 17/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 17/2009
Dosar nr. 6686/3/2006
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5641 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta M.C.G. împotriva pârâtei SC C. SA pe care, în consecinţă, a obligat-o să execute următoarele lucrări: turnare beton în rampa de acces garaj, montaj armături şi strat pardoseli şi terasă, piese metalice, înglobate în beton la turnare. Prin aceeaşi sentinţă s-au respins celelalte cereri formulate de reclamantă ca neîntemeiate şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.008 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate că părţile au încheiat un contract de antrepriză la 23 decembrie 2003, reclamanta având calitatea de beneficiar, iar lucrările la care reclamanta solicita prin acţiune să fie obligată pârâta, în parte nu s-au executat, respectiv cele mai sus menţionate.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la executarea unor lucrări necuprinse în anexa 1 la contract s-a apreciat ca neîntemeiată ca de altfel şi capătul subsidiar privind plata contractării manoperei şi materialelor necesare executării de către reclamantă a lucrărilor neexecutate şi menţionate la capătul principal din cerere. S-a mai reţinut culpa reclamantei în neexecutarea obligaţiilor contractuale şi legale prin modificarea obiectului contractului în sensul construirii unui etaj 3 pentru care nu a obţinut autorizaţie de construcţie şi nu a pus la dispoziţia pârâtei documentaţia tehnică şi proiectul de execuţie aferente precum şi prin neonorarea obligaţiilor de plată în condiţiile contractului.
Instanţa de fond a apreciat ca neîntemeiată şi cererea de obligare a pârâtei la plata de penalităţi ca şi cererea de reducere a preţului contractului de antrepriză proporţional cu reducerea valorii construcţiei şi obligarea pârâtei la diferenţă, în raport de concluziile raportului de expertiză şi de faptul că lucrarea nu a fost finalizată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială prin Decizia nr. 148 din 7 aprilie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta M.C.G. împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte în sensul obligării pârâtei să execute la imobilul reclamantei şi următoarele lucrări contractate şi neexecutate: turnare beton în planşeu, grinzi şi stâlpi; realizarea scării de acces, în construcţie şi realizarea jardinierelor pentru terasă. Pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 5.000 euro echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de penalităţi de întârziere pentru perioada 23 mai 2004 – 23 august 2004 şi la 2.145,52 lei cheltuieli de judecată la fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reapreciat probele administrate şi a reţinut culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiei contractuale cu consecinţa obligării la plata de penalităţi de întârziere în condiţiile art. 8.1 din contract, apreciind ca întemeiate criticile reclamantei cu acest obiect.
Fiind admis capătul de cerere principal nu a mai fost necesară examinarea capătului de cerere subsidiar.
Critica apelantei cu privire la cererea de reducere a preţului contractului de antrepriză proporţional cu reducerea valorii construcţiei, a fost înlăturată întrucât dispoziţiile legale care reglementează contractul de antrepriză nu prevăd o astfel de posibilitate, recuperarea eventualului prejudiciu realizându-se prin cererea de plată a daunelor – interese.
În contra deciziei menţionate au declarat recurs atât reclamanta M.C.G. cât şi pârâta SC C. SA.
I. Recurenta – reclamantă critică Decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind ca nelegală menţinerea sentinţei sub aspectul respingerii capătului de cerere privind reducerea preţului contractului de antrepriză proporţional cu reducerea valorii construcţiei întrucât, pe de o parte, legea nu interzice această reducere iar pe de altă parte, deşi norma specială nu reglementează această modalitate, ea este posibilă ca urmare aplicării principiilor generale.
Recursul nu este întemeiat.
Recurenta – reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând lipsa de temei legal a hotărârii şi aplicarea greşită a legii, fără a preciza însă, în concret, pe care text de lege trebuia întemeiată hotărârea atacată şi nici care text de lege a fost greşit aplicat.
În dezvoltarea criticii recurenta acceptă susţinerea instanţei de apel în sensul că legea specială şi anume normele care reglementează contractul de antrepriză art. 1413, art. 1478 – art. 1490 C. civ., nu dispun cu privire la reducerea preţului, dar arată că trebuia să se facă aplicarea principiilor generale fără a indica însă care anume principii devin operante în atare situaţie.
Întrucât, normele care reglementează contractul de antrepriză nu dispun şi cu privire la răspunderea antreprenorului în caz de neexecutare a lucrării, antreprenorul răspunde faţă de beneficiar potrivit dreptului comun: clauză penală, daune interese sau executarea în contul debitorului antreprenor cu autorizaţia justiţiei. Cum prin contractul încheiat părţile au reglementat răspunderea pentru neexecutare numai sub forma penalităţilor nu şi sub forma obligării la diferenţa, dintre reducerea preţului antreprizei proporţional cu reducerea valorii imobilului, critica recurentei este fără suport legal şi convenţional.
Drept urmare, recursul declarat de reclamantă, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.
II. Recurenta pârâtă critică Decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. arătând că:
- soluţia instanţei de fond cu privire la capătul de cerere subsidiar este corect în raport de prevederile art. 1077 C. civ.
- greşit instanţa de apel nu a reţinut neexecutarea propriilor obligaţii de către reclamantă şi care a determinat, neexecutarea obligaţiilor de către pârâtă;
- costurile lucrării cu crescut datorită solicitărilor reclamantei de modificare succesivă a proiectului construcţiei deşi nu s-a încheiat un act adiţional cu acest obiect.
- instanţa de apel nu a luat în considerare toate probele de la dosar, în principal expertizele tehnice.
Recursul nu este fondat.
Se impune mai întâi observaţia că potrivit art. 304 C. proc. civ. – partea introductivă controlul instanţei de recurs asupra hotărârii atacate are ca obiect numai motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de acest articol de lege.
Prin urmare, criticile recurentei cu privire la aprecierea culpei, la interpretarea şi aprecierea probelor nu pot fi examinate, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind din această perspectivă formal invocat.
Cât priveşte prima critică, care referă la soluţionarea capătului de cerere subsidiar, soluţia instanţei de apel în sensul că odată admis capătul de cerere principal, subsidiarul rămâne fără interes este corectă, prima instanţă procedând greşit la rezolvarea deodată a ambelor cereri.
Obligarea pârâtei la plata penalităţilor a fost consecinţa aplicării clauzei contractuale cu acest obiect, instanţa de apel dând o corectă interpretare a contractului sub acest aspect aşa încât motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi nici el primit.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi recursul promovat de pârâtă menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta M.C.G. şi pârâta SC C. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 148 din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 172/2009. Comercial → |
|---|
