ICCJ. Decizia nr. 174/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 174/2009
Dosar nr. 7800/2/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 53 din 12 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a respins ca nefondată contestaţia la executare, privind pe contestatoarea SC S.R.D. SA Bucureşti în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti.
Prin cererea introductivă, contestatoarea a sesizat instanţa cu anularea adresei din 18 octombrie 2007 prin care s-a demarat executarea silită împotriva sa, în baza contractului de garanţie reală din 24 iunie 2005 şi a convenţiei de eşalonare nr. 310 din 21 iunie 2005 pentru o creanţă în sumă de 25.929.653,42 DOLARI S.U.A.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că între A.V.A.S. Bucureşti, SC B. SA Biborţeni şi contestatoarea SC S.R.D. SA – în calitate de codebitor garant – s-a încheiat o convenţie de eşalonare (310 din 21 iunie 2005) prin care, partea rămasă neachitată din creanţa cesionată de M.F.P. către A.V.A.S., a fost eşalonată.
Părţile au convenit – în vederea garantării – şi asupra unui contract de garanţie reală mobiliară în favoarea A.V.A.S., contestatoarea garantând cu un număr de 259.201 acţiuni nominative pe care le deţine la SC S.R.D. SA la SC B. SA.
De asemenea, s-a reţinut că părţile au stabilit obligaţia A.V.A.S. de a notifica Consiliul Concurenţei cu privire la măsurile de sprijin financiar, iar în cazul în care avizul ar fi afectat convenţia, părţile s-au obligat să procedeze la încheierea unui act adiţional de modificare, completare sau desfiinţare retroactivă a acesteia.
Din actele depuse la dosar, instanţa a avut în vedere că A.V.A.S. Bucureşti a transmis Consiliului Concurenţei documentaţia, îndeplinindu-şi obligaţia asumată, iar în situaţia în care nu s-a emis o decizie de neautorizare a ajutorului de stat de către acest organism, garanta – contestatoare nu se poate prevala de neîndeplinirea obligaţiei de notificare, părţile stabilind prin convenţie că, doar în cazul în care avizul ar fi afectat – prin măsurile care s-ar fi impus – convenţia de eşalonare, era obligatorie la încheierea unui act adiţional.
Instanţa a avut în vedere că, neprocedându-se la încheierea unui asemenea act adiţional de modificare, completare ori desfiinţare a convenţiei, părţile sunt obligate să-şi execute întocmai obligaţiile asumate contractual.
Împotriva sentinţei a declarat recurs SC S.R.D. SA Bucureşti, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. precum şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., reţinând următoarele.
- Sentinţa atacată conţine motive contradictorii, în contextul în care instanţa reţine că intimata A.V.A.S. şi-ar fi îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţia de eşalonare dar concluzionează că neîndeplinirea acestora nu afectează în nici un mod executarea contractului din partea celeilalte părţi.
- Prin interpretarea dată de instanţă convenţiei de eşalonare s-a denaturat voinţa părţilor întrucât s-a reţinut eronat că, părţile nu au înţeles să suspende executarea obligaţiei uneia dintre părţi, în condiţiile neîndeplinirii obligaţiei de către cealaltă parte.
Recurenta consideră că neexecutarea obligaţiei contractuale de către A.V.A.S. – aceea de notificare a Consiliului Concurenţei atrage suspendarea obligaţiei sale, în legătură cu plata datoriei mai ales că, în cuprinsul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, se precizează doar regulile procedurale ce trebuie urmate în cazul autorizării ajutorului de stat.
- Instanţa trebuia ă aibă în vedere, în interpretarea convenţiei de eşalonare, că pe lângă efectele expres arătate de părţi pot să existe şi alte efecte ce ţin de însăşi natura contractului (art. 970 alin. (2) C. civ. şi art. 981 C. civ.).
- Creanţa A.V.A.S. nu îndeplineşte condiţiile necesare care să justifice urmărirea silită şi anume, existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Se susţine că obiectul executării silite în baza convenţiei de eşalonare trebuia limitat doar la primele 10 tranşe neachitate şi nu întreaga sumă.
- În raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ. recurenta susţine reaua - credinţă a intimatei, care nu s-a conformat obligaţiei asumate înaintând Consiliului Concurenţei documentaţii incomplete care nu erau de natură a obţine un aviz de la această instituţie conform Legii nr. 143 din 27 iulie 1999.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- Sentinţa atacată respectă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că în cuprinsul considerentelor acesteia sunt cuprinse motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei adoptate, fiind analizate în mod amănunţit fiecare dintre motivele invocate de petentă în cuprinsul contestaţiei la executare.
De asemenea, prima instanţă şi-a argumentat părerea cu privire la fiecare dintre acestea, arătând considerentele pentru care le-a găsit ca nefondate şi ca nefiind în măsură a atrage anularea adresei prin care, debitoarei garante i s-au comunicat titlurile executorii şi somaţia de a achita creanţa debitorului principal pentru care a garantat cu cele 259.201 acţiuni nominative pe care le deţine la SC B. SA.
- Nu poate fi primită nici critica prin care se susţine că hotărârea atacată ar conţine motive contradictorii, în cuprinsul considerentelor.
Astfel, instanţa a reţinut prevederile art. 64 din convenţia de eşalonare ca fiind cele care reglementează obligaţia asumată de A.V.A.S., aceea de a notifica Consiliul Concurenţei cu privire la măsurile de sprijin financiar prevăzute în convenţia de eşalonare ce pot constitui ajutor de stat, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o încă din data de 20 decembrie 2005.
Numai că, prin convenţie părţile nu au convenit ca propriile obligaţii ale debitoarelor să fie condiţionate în nici un fel de îndeplinirea acestei obligaţii de către A.V.A.S., ci dimpotrivă, de comun acord au stabilit că obligaţiile de plată ale debitoarei principale încep să curgă de la 30 iunie 2005.
- În interpretarea dată Convenţiei de eşalonare, instanţa a respectat întocmai voinţa părţilor aşa cum ea a fost transpusă prin clauzele acesteia, neexistând nici o prevedere convenită de părţi, în sensul căreia o eventuală neexecutare a obligaţiei de notificare ar atrage suspendarea obligaţiei de plată.
Singura prevedere din convenţie se referă la situaţia în care avizul Consiliului Concurenţei va afecta – prin măsurile cere se vor impune – conţinutul sau însăşi existenţa convenţiei, scop în care părţile s-au obligat să procedeze de îndată la încheierea unui act adiţional de modificare, completare sau desfiinţare retroactivă a convenţiei.
Ori, în cauză, Consiliul Concurenţei nu a emis un aviz în sensul arătat anterior şi care să fie de natură a atrage una din situaţiile menţionate.
- Raportat la obiectul contestaţiei la executare, acela de anulare a formelor de executare emise pentru motivele strict cuprinse în cererea depusă la instanţă, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi celelalte critici întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta neputând să susţină suspendarea efectelor Convenţiei de eşalonare – pe care de altfel o recunoaşte – neavând un temei legitim în susţinerea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constată că sunt nefondate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC S.R.D. SA împotriva Deciziei nr. 53 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 175/2009. Comercial → |
|---|
