ICCJ. Decizia nr. 173/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 173/2009
Dosar nr. 7551/1/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 19 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosar nr. 4811/30/2006 s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Timiş în contradictoriu cu pârâta SC V. SRL Timişoara şi s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în suprafaţă de 211,93 mp. situat în Complexul imobiliar „B.C." Timişoara, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON/ zi de la data pronunţării până la executare şi a obligat pârâta la 10,3 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă încheierea contractului de închiriere din 26 septembrie 1994 între pârâtă şi Muzeul Banatului pentru spaţiul din litigiu, după care acesta a trecut în baza HG nr. 977/2002 în administrarea Consiliului Judeţean Timiş, încheindu-se un act adiţional de predare şi prelungire a încheierii până la data de 11 mai 2006.
Că, în prezent contractul este expirat că, pârâtei în proces i s-a acordat termen de apărare însă nu s-a prezentat şi făcând aplicarea art. 225 C. proc. civ., cererea reclamantei a fost considerată întemeiată.
Pârâta SC V. SRL a declarat apel împotriva sentinţei civile, solicitând desfiinţarea şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 160 din 14 iunie 2007 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că la dosar nu există nici un element din care să rezulte că s-ar fi acordat un alt termen de judecată decât cel înscris în hotărâri, sau să fi existat cereri de modificare/preschimbare a termenului şi nu s-a încălcat dreptul la apărare al pârâtei atâta timp cât cererea reprezentantului acesteia, formulată în faţa instanţei la 15 decembrie 2006 a fost admisă ca atare tocmai pentru pregătirea apărării, ceea ce nu s-a mai realizat ulterior fără nici o motivaţie din partea pârâtei; că în mod corect s-a apreciat că pârâta nu mai are nici un titlu locativ sau de altă natură asupra spaţiului, proprietarul sau acel care îl are în administrare având dreptul de a-şi valorifica propriul titlu; daunele cominatorii s-au acordat ca un mijloc juridic de constrângerea debitorului de a-şi executa în natură obligaţia, iar nu ca un mijloc de despăgubire a creditorului, astfel că ele nu sunt condiţionate de existenţa vreunui prejudiciu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V. SRL Timişoara invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5,7,9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Dezvoltând în fapt motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a respins în mod inexplicabil cererea de înscriere în fals în contra încheierii de şedinţă din 15 decembrie 2006 – prin care s-a menţionat termenul de judecată următor ca fiind 19 ianuarie 2007 şi că în realitate termenul comunicat verbal în sala de judecată a fost 2 februarie 2007.
S-a mai invocat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 139 din 19 ianuarie 2007 a Tribunalului Timiş prin aplicarea art. 105 – art. 108 C. proc. civ., fiind dovedită împiedicarea prezentării la proces şi lipsirea de apărare câtă vreme termenul de judecată comunicat verbal în şedinţa publică din 15 decembrie 2006 a fost altul decât cel înscris în încheierea din 15 decembrie 2006.
S-a susţinut că este nelegală obligarea pârâtei la daune cominatorii, neexistând un temei legal, cu atât mai mult cu cât hotărârea este executorie.
S-a invocat încălcarea art. 261 C. proc. civ., în sensul că Decizia nu conţine în dispozitiv numele şi domiciliul pârâtei, precum şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Pârâta a mai arătat că instanţa a ignorat faptul că dreptul de administrare al Consiliului Judeţean Timiş a fost contestat de recurentă, fiind introdusă o acţiune în contencios administrativ pe rolul Curţii de Apel Timiş - Dosarul nr. 6483/59/2006 - ce ar fi atras suspendarea judecării procesului şi că se justifică suspendarea executării hotărârii atacate în temeiul art. 300 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Judeţean Timiş a depus înscrisuri şi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării sentinţei civile nr. 139 din 19 ianuarie 2007 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 160 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Timiş şi respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 23 octombrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a admis cererea de suspendare formulată de SC V. SRL şi a dispus suspendarea executării silite a hotărârilor atacate până la soluţionarea recursului.
Recurenta a depus înscrisuri şi a formulat precizări prin care a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, încuviinţarea probei testimoniale, suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea Dosarului nr. 6483/59/2006 al Curţii de Apel Timiş ce priveşte contestarea dreptului de administrare al Consiliului Judeţean Timiş asupra imobilului în litigiu şi a Dosarului nr. 5836/325/2007 al Tribunalului Timiş în care s-a invocat un drept de retenţie, reprezentând investiţiile efectuate în imobil.
Prin încheierea de şedinţă de la 30 ianuarie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a respins cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru formulată de recurenta – pârâtă SC V. SRL.
Prin încheierea de şedinţă de la 26 februarie 2008 instanţa în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării recursului declarat de pârâta SC V. SRL împotriva Deciziei nr. 160 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 6483/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara.
Prin încheierea de şedinţă de la 4 noiembrie 2008, instanţa a repus cauza pe rol şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului, constatând că Dosarul nr. 6483/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara a fost soluţionat prin sentinţa nr. 84 din 9 aprilie 2008, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Intimatul C.J. Timiş a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia de perimare a recursului declarat de pârâta SC V. SRL Timişoara.
Excepţia de perimare a recursului declarat de recurenta – pârâtă SC V. SRL Timişoara nu este fondată, întrucât cauza a fost repusă pe rol înainte de expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 248 alin. (1) şi alin.(3) C. proc. civ., termen ce a început să curgă de la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 84 din 9 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, respectiv de la 10 iulie 2008.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, instanţa de apel reţinând corect că nu s-a încălcat dreptul la apărare al recurentei în condiţiile în care din dosar nu rezultă că s-ar fi acordat un alt termen de judecată decât cel înscris în încheiere sau să fi existat cereri de modificare/preschimbare a termenului, iar cererea reprezentantului acesteia formulată în faţa instanţei la 15 decembrie 2006 a fost admisă ca atare, tocmai pentru pregătirea apărării.
Referitor la încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2006 se reţine că împrejurarea invocată de recurentă putea face obiectul unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., de rectificare a încheierii de şedinţă şi nu de înscriere în fals.
Instanţa de apel a dat o interpretare corectă în acest sens dispoziţiilor art. 180 – art. 184 C. proc. civ., art. 100 pct. 8 C. proc. civ., care nu sunt aplicabile în speţă, precum şi dispoziţiile art. 147 şi art. 148 C. proc. civ. care nu au relevanţă asupra hotărârii instanţei.
De altfel pârâta nu a făcut nici o sesizare pentru urmărirea penală sub aspectul falsului înscrisurilor de la dosar.
Nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele pe care se sprijină soluţia dată, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei.
Instanţa s-a referit la probele dosarului făcând o apreciere proprie asupra acestora, a concludentei şi utilităţii lor în lămurirea faptelor deduse judecăţii respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Faptul că Decizia nu conţine în dispozitiv numele şi domiciliul pârâtei, nu este de natură a face aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vizează obligarea pârâtei la daune cominatorii se apreciază ca fiind fondat.
Prin reglementarea dată în cuprinsul art. 5803 C. proc. civ. s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituţia daunelor cominatorii pentru neexecutarea obligaţiilor de a face sau de a nu face prevăzute în acest articol.
Având în vedere dispoziţiile art. 5803 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ., precum şi caracterul executoriu al hotărârii se reţine că în mod nelegal instanţa de fond a obligat pârâta la daune cominatorii de 1.000 RON/ zi de la data pronunţării hotărârii şi până la executare.
Fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta SC V. SRL Timişoara, va modifica Decizia nr. 160 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Comercială în sensul admiterii apelului în parte declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 139 din 19 ianuarie 2007 a Tribunalului Timiş, pe care o va schimba în parte şi va înlătura obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC V. SRL Timişoara.
Modifică Decizia nr. 160 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei 139 din 19 ianuarie 2007 a Tribunalului Timiş, în parte, pe care o schimbă, în parte, şi înlătură obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 174/2009. Comercial → |
|---|
