ICCJ. Decizia nr. 181/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 181/2009

Dosar nr. 776/35/2008

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 7 august 2008, petenta SC M.P. SRL în contradictoriu cu OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat suspendarea provizorie a executării încheierii nr. 4168 din 8 iulie 2008 pronunţată de Judecătorul delegat pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. 23565/2008 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva acestei încheieri, înregistrat sub nr. 764/35/2008.

Prin Ordonanţa preşedinţială nr. 14/C din 12 august 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de SC M.P. SRL. în contradictoriu cu OFICIUL REGISTRULUI OMERŢULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

În baza art. 403, alin. (4) C. proc. civ., a suspendat provizoriu executarea încheierii nr. 4168 din 8 iulie 2008 pronunţată de Judecătorul delegat pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. 23565/2008 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva acestei hotărâri.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 403 alin. (4) şi art. 581 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC T.I. SRL susţinând că cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ. împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării, până la soluţionarea cererii de suspendare nu se poate promova nicio cale de atac.

Constatând că prin ordonanţa preşedinţială nr. 14/C din 12 august 2008 s-a admis cererea formulată de petenta SC M.P. SRL şi în baza art. 403 alin. (4) C. proc. civ. s-a suspendat provizoriu executarea încheierii nr. 4168 din 8 iulie 2008 pronunţată de Judecătorul delegat pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. 23565/2008 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva acestei hotărâri, se reţine, avându-se în vedere şi prevederile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., că recursul declarat este inadmisibil, astfel că motivele invocate de recurentă nu pot fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL BUCUREŞTI împotriva Ordonanţei Preşedinţiale nr. 14 CC din 12 august 2008 a Curţii de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 181/2009. Comercial