ICCJ. Decizia nr. 2060/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2060/2009
Dosar nr. 10138/105/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2006 reclamanta SC P. SRL Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta SC I.M. SA Ploieşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să transforme conform cap. IV art. 10, contractul de închiriere nr. 901/2001 în contract de leasing pentru activul din Ploieşti, şi obligarea la daune cominatorii de 1.000 RON/zi întârziere.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 101 din 16 ianuarie 2008 a respins acţiunea precizată a reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că art. 10 din contractul de închiriere nr. 901/2001 reglementează numai posibilitatea transformării acestuia în contract de leasing fără nici un drept de preemţiune la cumpărarea activului, astfel că faţă de dispoziţiile art. 1130 C. civ. nu se poate dispune obligarea pârâtei la transformarea contractului de închiriere în contract de leasing.
De altfel, la data promovării acţiunii expirase durata contractului de închiriere, astfel încât reclamanta nu putea beneficia nici de dispoziţiile Legii 133/1999.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 118 din 11 iunie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sentinţa atacată este temeinică şi legală.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat reclamanta SC P. SRL Ploieşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă - prin reiterarea întocmai a motivelor de apel sub forma criticilor în recurs - că instanţa a interpretat greşit art. 10 din contractul nr. 901/2001 cap. IV prin care părţile au stabilit că în cazul în care proprietarul va dori să vândă activul închiriat, contractul de închiriere se transformă în contract de leasing.
De asemenea recurenta este nemulţumită şi de faptul că instanţele de judecată au reţinut că nu avea un drept de preemţiune, şi că acţiunea a fost promovată după expirarea contractului de închiriere, iar admiterea acţiunii ar încălca principiul consensualismului.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că terenul în cauză nu a format obiectul contractului de închiriere.
Prin respingerea acţiunii şi neobligarea pârâtei să încheie contractul de leasing se aduce atingere principiului consensualismului încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 969 C. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat în scris.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că ambele instanţe în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecăţii şi au făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând hotărâri temeinice şi legale care nu pot fi reformate prin recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Ploieşti.
Criticile formulate de recurentă, menţionate mai sus, sunt neîntemeiate întrucât, din actele dosarului rezultă că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere spaţiu comercial nr. 901 din 14 iunie 2001 având ca obiect spaţiul din Ploieşti, şi utilajele înscrise în anexă pe perioada 1 mai 2001 până la 1 mai 2006 cu drept de prelungire prin cerere depusă de chiriaş cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea contractului, iar în art. 10 din contract s-a stipulat că dacă proprietarul va intenţiona să vândă activul în perioada termenului de închiriere, acest contract se poate transforma în contract de leasing.
Într-adevăr, prin Hotărârea nr. 2 a A.G.E.A. a SCIM Prahova SA din 3 iunie 2005 s-a aprobat vânzarea activului din Ploieşti prin negocieri cu firmele care cumpără terenul foştilor proprietari.
Verificând hotărârile criticate în raport cu motivele de recurs şi cu situaţia de fapt menţionată mai sus, coroborate cu stipulaţiile contractuale, rezultă, fără echivoc, că, contractul s-a încheiat doar asupra spaţiului comercial şi utilajelor aferente nu şi pentru teren, că locatara nu a făcut cerere cu 30 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere şi că la data de 3 martie 2005 când s-a adoptat Hotărârea nr. 2 A.G.E.A. a SCIM Prahova care prin art. 2 se aprobă vânzarea activului din Ploieşti, prin negocieri cu firmele care cumpără terenul foştilor proprietari, recurenta locatară nu mai avea calitatea de locatară, şi nimeni nu a împiedicat-o să negocieze şi să cumpere terenul foştilor proprietari.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata pârâtă întrucât faţă de data încheierii împuternicirii avocaţiale din 28 mai 2009 (fila 23 dosar recurs) toate ordinele de plată şi chitanţele depuse la dosar sunt anterioare mandatului de asistenţă judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Ploieşti împotriva Deciziei nr. 118 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Respinge cererea intimatei pârâte pentru cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2057/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2061/2009. Comercial → |
|---|
