ICCJ. Decizia nr. 2066/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2066/2009
Dosar nr. 6106/2/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7280 din 29 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-VI-a comercială a fost respinsă cererea formulată de SC V.F. SRL Bucureşti prin care solicitase ca pârâta SC B.P. SA Bucureşti să fie obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru „lotul I şi II" din spaţiul comercial situat în Bucureşti, în condiţiile stipulate în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 28 din 21 februarie 2006 de B.N.P.T.C. şi D.R., precum şi acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului până la îndeplinirea obligaţiei de către pârâtă, cu 2.500 lei/zi daune cominatorii din momentul pronunţării hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a asumat valabil obligaţia înstrăinării deoarece, la momentul autentificării promisiunii de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial, a fost reprezentată de B.I. „conform delegaţiei nr. 40 din data de 21 februarie 2006" delegaţie care însă nu îndeplineşte cerinţele unui mandat valabil, nerezultând cine a semnat delegarea aşa încât nu s-a angajat valabil voinţa societăţii comerciale.
De asemenea, s-a reţinut că din probele administrate nu rezultă nici dovada indubitabilă că pârâta este proprietara respectivului spaţiu.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost constatat nul prin Decizia comercială nr. 622 din 17 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială reţinându-se că nu a fost semnat.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 2283 din 24 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinându-se că apelanta nu fusese citată cu menţiunea de a complini lipsa semnăturii.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 545 din 20 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând, în esenţă, că înscrierea în cartea funciară nu dovedeşte dreptul de proprietate al pârâtei asupra spaţiului în litigiu, nefiind constitutivă de drepturi, că deşi prin actele depuse s-a probat că pârâta este proprietara terenului de sub construcţie, nu s-a probat şi dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial şi în plus, nici mandatul reprezentantului pârâtei la autentificarea promisiunii de vânzare-cumpărare nu a fost valabil, reprezentantul pârâtei neavând o împuternicire specială pentru încheierea acestui act de dispoziţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând casarea ei şi trimiterea spre rejudecare întrucât instanţa de apel nu a analizat criticile referitoare la respingerea petitelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
Prin cea de-a doua critică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta apreciază că s-au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel nesolicitându-i probe pentru dovedirea dreptului de proprietate al pârâtei asupra spaţiului comercial în cazul când ar fi apreciat că este nelămurită.
De asemenea, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că instanţa de apel a interpretat greşit mandatul lui B. pentru autentificarea promisiunii de vânzare-cumpărare, instanţa confundând consimţământul pârâtei la autentificarea promisiunii cu consimţământul reprezentantului legal al pârâtei la darea împuternicirii (semnată cu bară, indescifrabil).
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a încheiat cu pârâta, reprezentată prin B.I. o promisiune de vânzare-cumpărare a lotului I şi II din spaţiul comercial, în condiţiile stipulate în acest act autentificat sub nr. 28 din 21 februarie 2006 de B.N.P.T.C.
Rezultă din acest act autentic că cele două loturi, alături de lotul III ce fusese înstrăinat către SC F. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 632 din 23 decembrie 2004 (depus la fila 20-21 dosar apel), rezultau din dezmembrarea proprietăţii autentificată prin actul autentificat sub nr. 57 din 15 februarie 2005 de B.N.P.T.C. (fila 48 fond) act de dezmembrare înscris în cartea funciară în temeiul încheierii nr. 10587 din 30 iunie 2006 (fila 7 fond) după cum rezultă din extrasul de carte funciară aflat la fila 28 fond.
Instanţa de apel, deşi reţine că s-au făcut înscrieri în cartea funciară, apreciază că acestea nu dovedesc dreptul de proprietate al pârâtei asupra spaţiului comercial, făcând ea însăşi analiza modului în care spaţiul comercial a fost transmis în timp între societăţi comerciale ce s-au reorganizat şi din care a rezultat în final pârâta.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală deoarece nici dezmembrarea dreptului de proprietate al pârâtei, nici înstrăinarea efectuată în temeiul acesteia, prin acte autentice, nu au fost atacate de vreuna dintre părţi, în ambele acte pârâta legitimându-se ca proprietară a spaţiului comercial în litigiu.
Ori, potrivit art. 30 din Legea 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei, cât timp nu se dovedeşte contrariul, caz în speţă.
De asemenea, analiza pe care instanţa de apel o face în legătură cu dreptul de proprietate al pârâtei asupra spaţiului comercial este făcută peste şi împotriva celor consemnate într-un act autentic, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1174 C. civ.
De altfel, pârâta, prin notele de şedinţă depuse la fond (filele 67-69) nici nu s-a apărat în sensul că ea nu ar fi proprietara spaţiului pe care a promis că-l va vinde reclamantei ci s-a apărat în sensul că nu a reuşit să facă intabularea la timp, iar ulterior a comunicat reclamantei poziţia ei de a renunţa la încheierea contractului „din motive independente" de reclamantă şi „având în vedere principiul disponibilităţii".
În atare situaţie instanţa de apel greşit a reţinut că pârâta nu putea înstrăina ceea ce nu avea, criticile recurentei fiind întemeiate pe acest aspect.
De asemenea, soluţia din apel este greşită şi sub aspectul mandatului lui I.B. pentru semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare în faţa notarului.
Din încheierea de autentificare, încheiere pe care nici una dintre părţi nu a atacat-o în condiţiile art. 39 din Legea 36/1995 privind activitatea notarilor publici, rezultă că pârâta a fost reprezentată la autentificarea actului de Iordan B. în temeiul delegaţiei nr. 40 din 20 februarie 2006.
Instanţa de apel, analizând valabilitatea mandatului lui I.B. se pronunţă implicit asupra valabilităţii şi legalităţii încheierii de autentificare, aspect ce nu a format obiectul judecăţii, cu atât mai mult cu cât nici măcar pârâta, prin „notele de şedinţă" (filele 66-67 fond) prin care îşi formulase apărările nu invocase nevalabilitatea mandatului lui I.B., o asemenea apărare fiind formulată abia după motivarea sentinţei de fond.
De reţinut că atât la dezmembrarea dreptului de proprietate, la înstrăinarea lotului III din acelaşi spaţiu comercial cât şi la autentificarea promisiunii de vânzare pârâta a fost reprezentată de acelaşi B.I.
În consecinţă, ţinând cont de aceste considerente, Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind întemeiate motiv pentru care recursul reclamantei urmează a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 al.1 şi 3 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 şi 8 C. proc. civ.
Întrucât situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în legătură cu operaţiunile de intabulare efectuate de pârâta intimată, existând contradicţie între dovezile de la fila 29 dosar fond (din care rezultă că la 30 ianuarie 2007 intabularea era în curs de soluţionare) şi fila 28 acelaşi dosar (din care rezultă că la aceeaşi dată s-a şi intabulat dreptul de proprietate al pârâtei) Curtea apreciază că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare apelului aceleiaşi instanţe în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ. pentru a se solicita relaţii suplimentare de la Biroul de carte funciară pe acest aspect.
Cu ocazia rejudecării apelului instanţa urmează totodată a se pronunţa şi cu privire la criticile în legătură cu petitele privitoare la dreptul de retenţie şi daunele cominatorii, invocate de apelantă, dar neanalizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC V.F. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei comerciale nr. 545 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţiaa-VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2061/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2069/2009. Comercial → |
|---|
